vineri, 7 septembrie 2012

Româniapatawpha




În ediţia de Moldova a Ziarului Lumina de luni, 3 septembrie 2012 a apărut un text impresionant, care ne vorbeşte despre întunericul diferit aşternut peste România prin plecarea celor chemaţi să fie „lumina lumii” (Matei 5, 14). Redau în continuare textul integral, cu atît mai mult cu cît nu l-am putut găsi în ediţia electronică a Ziarului Lumina.

A plecat şi Luminiţa

prof. univ.dr. Ostin C. Mungiu

În urmă cu câteva zile, pe strada noastră s-a răspândit un zvon: pleacă domnişoara Luminiţa! Dar cine este Luminiţa şi unde pleacă ea?
Ea este asistentă medicală şi până nu demult lucra la Spitalul de Urgenţă. Locuia, în gazdă, la o bătrână octogenară, căreia îi acorda şi asistenţa medicală necesară. În acelaşi timp, avea grijă şi de alţi bătrâni care locuiau în casele din jur, ajutându-i, prin facilitarea unor analize, procurarea de medicamente sau prin administrarea unor injecţii. În felul acesta, dincolo de serviciul prestat zilnic la spital, o comunitate limitată beneficia de ajutorul ei. Şi, deodată, vestea plecării ei la muncă în Germania a alertat toţi vecinii.
Din păcate, acesta nu este un fenomen izolat, ci se înscrie în cadrul masivului exod din România al medicilor şi cadrelor medicale. Conform datelor oferite de Colegiul Medicilor, România a pierdut 10.000 de medici înainte de aderarea la UE şi încă 10.000 în ultimii cinci ani. Prin plecarea acestora, România a oferit lumii medici în valoare de aproximativ 600 milioane de euro, fără să primească nimic în schimb. În acest fel, am devenit ţara cu cea mai mică alocaţie pentru Sănătate pe cap de locuitor şi cu cel mai mic număr de medici şi asistenţi raportat la mia de locuitori, din Europa.
Este suficient să deschizi internetul, la subiectul „agenţii recrutare medici“, pentru a găsi titluri ca acestea: „După ce li s-au tăiat salariile cu 25%, medicii şi asistentele emigrează“, „Târg în Bucureşti: 3.000 de joburi în străinătate în domeniul medical“, „Cel mai mare lanţ german de spitale vânează medici români“ etc. etc.
Marius Bojiţă, preşedintele UMF „Iuliu Haţieganu“ - Cluj-Napoca, se menţionează că, numai în spitalele din judeţul Cluj existau peste 1.400 de posturi neocupate, dintre care 300 de medici, iar restul de asistenţi medicali. Emigrarea cadrelor medicale lasă în urmă probleme deosebite în medicina de urgenţă, în anestezie şi terapie intensivă, chirurgie, radiologie şi imagistică şi laboratoarele clinice. Se menţionează că cei care rămân să lucreze în spitale sunt suprasolicitaţi, având o activitate istovitoare, cu un risc crescut de malpraxis, din cauza surmenării. La acestea se adaugă nivelul scăzut de salarizare, lipsa unor condiţii sociale pentru tinerii medici şi asistenţi şi familiile acestora, suprasolicitarea, prin încărcarea cu pacienţi, îndeosebi a personalului mediu (asistenţi şi infirmieri), diminuarea respectului faţă de medici în general şi campaniile denigratoare din presă la adresa personalului medical, insuficienta accesare a fondurilor europene şi, nu în ultimul rând, blocarea posturilor.
În aceste condiţii, este firesc să se înregistreze o scădere a calităţii vieţii bolnavilor, dar şi a calităţii vieţii medicilor şi personalului medical. Finalmente, aceştia din urmă părăsesc România, pentru că în alte ţări găsesc atât salarii mai mari, cât şi condiţii de muncă mai bune.
Revenind la Luminiţa, după o convorbire cu ea, am aflat că pleacă împreună cu alte patru colege de la Spitalul de Urgenţă, pentru a lucra într-o mare şi modernă unitate spitalicească din vestul Germaniei. Cu un efort extraordinar, care le-a cerut timp şi bani, au învăţat intensiv, în ultimul an, limba germană, motivate fiind de faptul că li s-a oferit un salariu de zece ori mai mare decât în România, concomitent cu programe de integrare socială.
Astfel că, de câteva zile, nu o mai putem vedea pe Luminiţa cea de la capătul ... străzii noastre!



Teologia corectează definiţia clasică a răului ca absenţă a binelui, a întunericului ca absenţă a luminii: răul nu ar fi posibil dacă nu ar purta chipul binelui, după cum întunericul urmează luminii înşelătoare: luminii de la Răsărit care ne întuneca casele şi sufletele înainte de 1989 i-a luat locul lumina de la Apus. [1]
Într-o conferinţă în care dl. Pleşu îl avea ca invitat pe Adam Michnik, românii erau mustraţi că sunt furioşi în mod nejustificat:

„Toate visele fundamentale ale generaţiei noastre au fost realizate. Am visat libertatea – o avem. Am visat graniţe deschise – le avem. Am visat alegeri libere pentru Parlament – le avem. Am visat ca viaţa culturală să existe fără cenzură – ea există fără cenzură. Dar sîntem furioşi. De ce sîntem furioşi? Cred că despre asta vom discuta.”[2]

Înţeleg că dl Pleşu dorea să ne trăim cuminţi, liniştiţi, visul. Un vis euro-atlantic, după cum îmi pare că reiese din manifestul Noii Republici. Dar dacă nu era acela visul nostru? Poate că suntem furioşi pentru că am visat prost. Pentru că ne-am încrezut în vise şi dileme. Sau pentru că ne-am trezit bine; doar iluzia libertăţii te ameţeşte, libertatea te trezeşte. Şi am descoperit că libertatea de a rămîne, de pildă, este mai importantă decît libertatea de a pleca. Sau de a ne întoarce. Românii trebuiau să plece pentru a nu mai avea unde să se întoarcă. În somnul, ori în absenţa lor, România a dispărut.[3]
Singura Românie care ne mai este îngăduită este o Românie imaginară,[4] o Românie la care poţi visa dar în care nu mai poţi visa de vreme ce nu mai poţi trăi în ea. O Românie fără hotare, fără circumferinţă şi cu centrul în mintea celor care ne plăsmuiesc visele în continuare.

Note:

[1] Vezi Mircea Platon, „Economia de ’servicii’ a lui Herr Syrup”, un text revelator în privinţa preocupării UE pentru prosperitatea economică a României: http://mirceaplaton.com/html/articole_tara.html

[2] Despre rezistenţa la „mitocănia totalitară” - dialog Adam Michnik – Andrei Pleşu


[4] „Nu trebuie să baţi lumea în lung şi-n lat ca să fii un mare scriitor. Faulkner a demonstrat aceasta. Retras într-o localitate micuţă din sudul Americii, el a creat un univers viu şi convingător care, ca şi Macondo-ul marquesian, trăieşte de la sine, fără nici o explicaţie. Mircea Mihăieş a simţit acest mister şi face o pledoarie elogioasă în acest sens. Cartea sa este şi un ghid oportun pentru scriitorul român în criză de inspiraţie. Într-un timp ca al nostru confuz, perimat şi deprimat, exemplul lui Faulkner ilustrat de exegetul român este un adevărat sprijin pentru toţi cei care însă nu s-au clarificat asupra propriei identităţi.” Dan Stanca, „William Faulkner, jumătate de secol de la moarte”, Ziarul Lumina, 28 august 2012, (http://www.ziarullumina.ro/articole;2058;0;74793;0;William-Faulkner-jumatate-de-secol-de-la-moarte.html).



vineri, 31 august 2012

Andrei Baciu: La Bunica



La bunici se mergea în vacanţe. Vacanţele la bunici erau ca orice vacanţă: ţineau prea puţin. Dar numai vacanţele petrecute la bunici durau mai mult, se prelungeau şi în restul timpului, străbăteau tot anul. Asta poate pentru că aveau şi sărbătoare în ele. Poate şi pentru că aveau istorie în ele, adică un timp personalizat, un trecut purtat pînă la tine, adus pe chipuri încreţite dar luminate de adieri de zîmbet atot-înţelegător.
Nu ştiu. Ştiu doar că, în cadrul timpului special al copilăriei, timpul petrecut la bunici înscria el însuşi un timp aparte. Poate pentru că bunicii locuiau într-o casă, la curte, şi într-un sat. Această situare te putea ajuta mai tîrziu să înţelegi că formulări de genul „un sat rupt de lume” sunt false. Doar lumea se rupe de sat, timpul de istorie şi omul de sine. [1]
Nu ştiu, însă albumul dlui Andrei Baciu, recent apărut la editura LiterNet (http://editura.liternet.ro/carte/302/Andrei-Baciu/La-Bunica.html),  mă face să-mi amintesc. De bunicii mei, desigur, de vreme ce casele bunicilor seamănă între ele. Nu pentru că sunt vechi, ci pentru că au fost locuite. Pentru că oamenii vii seamănă între ei.
Fotografiile cuprinse în albumul La Bunica ne spun că omul este destinat locuirii, adică dăinuirii. Nu există lume decît în preajma unui loc: pomii înfloriţi din dreptul ferestrelor, cerul înstelat care acoperă casa bunicii, lucrurile dinăuntrul casei, de la pahare la icoană, totul pare deopotrivă fragil şi durabil. Tăria lor stă în slăbiciunea lor. Iar slăbiciunea lor stă în trecutul lor, adică în puterea şi dorinţa prezentului de a-şi aminti. Iar amintirea nu este decît un alt nume al iubirii.

Note:

[1] Vezi fotografiile lui Alexei Titarenko (http://www.alexeytitarenko.com/portfolio.html), care ilustrează mai ales omul „şters” de timp, caracterul trecător al vieţii din marile oraşe. Pentru diferenţa dintre existenţa la oraş şi viaţa la ţară, vezi observaţiile lui Mircea Platon din prefaţa albumului dlui Baciu.


duminică, 26 august 2012

Curtea miracolelor (II)



Chiar dacă e involuntar, umorul care se degajă din emisiunile postului de radio Trinitas continuă să promită o audiţie agreabilă. Mai ales atunci cînd lucrurile devin serioase. Cum s-a petrecut cu două zile în urmă cînd, în cadrul unui interviu cu dl Dan C. Mihăilescu, cărturarul încă nesigur de întoarcerea sa de la Muntele Athos ne asigura că „avem nevoie de oameni ca Pleşu, Patapievici, care să-i îmbisericească pe intelectualii români.”
Nu te poţi întoarce dintr-un loc în care nu ai ajuns. Decît dacă te afli în Curtea miracolelor: locul unde ciungii, şchiopii şi orbii se tămăduiau brusc de infirmităţi închipuite.
Involuntar însă, precum umorul emisiunilor difuzate de postul de radio Trinitas, dl Mihăilescu are dreptate: Nu doar Pleşu, ori Patapievici, ci oricine poate îmbiserici pe oricine într-o biserică ce vorbeşte „pe frecvenţa sufletului tău”. Fiindcă sufletele noastre sunt dezacordate, aşa încît ne este greu să ştim cu adevărat dacă ne-am dus ori dacă ne-am întors, dacă suntem sănătoşi ori bolnavi, vii sau morţi.


miercuri, 16 noiembrie 2011

Mircea Platon: Noua diviziune antisocială a muncii



Imediat ce sondajele de opinie au arătat că liderul PNL Crin Antonescu îl conduce pe Traian Băsescu în preferinţele electoratului, au început atacurile joase la adresa liderului liberal. Băgat la apă, băsismul capătă efervescenţă de jacuzzi. În 2008, a  bulbucit pe două note: "ura" şi "vin ruşii". Şi "ura" - tuturor împotriva forţelor anticomunist-modernizatoare grupate în jurul preşedintelui cu nume de izvor de la Căciulata - şi năvala "ruşilor" erau teleghidate din umbră de "moguli". Povestea era coerentă, deşi dedesubturile ei s-au vădit a fi putrede, de vreme ce ulterior s-a aflat că firma rusă Lukoil a virat sume considerabile în puşculiţa electorală a PDL. [1] În plus, nu văd de ce Germania, care susţine financiar activitatea politică a lui Teodor Baconsky şi a altor "oameni ai preşedintelui", [2] poate adopta o atitudine pragmatică şi raţională în relaţiile cu Rusia, [3] iar noi nu.
Sau, poate, isterizarea românilor cu ameninţarea rusească s-a făcut, calm şi pragmatic, pentru a menţine la putere, şi cu bani ruseşti, un guvern favorabil dominaţiei Germane în UE şi în România? [4]   După părerea mea, dacă tot e să gândim pe linia unor constante istorice, deşi nu isterice, atunci Pactul Ribbentrop-Molotov ar trebui să ne înveţe că "ruşii" ne vin şi de la nemţi.
Dar asta a fost în 2008. Între timp, lucrurile s-au înrăutăţit economic, radicalizat politic (nu la noi, dar peste tot în lume) şi fragmentat ca discurs: doi din trei "moguli" s-au tras mai lângă preşedinte. În aceste condiţii, oamenii preşedintelui au purces la o nouă diviziune antisocială a muncii. Dacă în 2008 aveau o identitate, fictivă, unitară şi o naraţiune coerentă, astăzi oamenii preşedintelui s-au răsfirat, încercând să şterpelească susţinerea mai multor categorii de votanţi, sperând să câştige şi voturile "fasciştilor", şi  voturile "antifascişilor". Dacă până astăzi oamenii preşedintelui se contraziceau diacronic - azi spuneau una şi abia mâine alta [5] - acum se contrazic sincron. Şi pentru că ei baletează scufundaţi în minciună până la gât, nouă ne trebuie cleştişoare pe nas.
Şi cum să nu-ţi ţii respiraţia atunci când ai de a face cu exfolierea politică a lui Mihail Neamţu, care a fost, pe rând, apologet legionar, eurosocialist, vânător de legionari, neoliberal, critic al criticii consumismului şi, în sfârşit, critic al consumismului. [6] În an electoral se sforţează să fie toate aceste lucruri în acelaşi timp. Deocamdată, Noua Republică reuşeşte să fie şi la guvern şi în opoziţie: face, cum ar veni, "revoluţie cu voie de la poliţie". Dacă înainte de 1989 ne consolau unii cu ideea că Ceauşescu nu ştie ce se întâmplă, în 2011 dl Neamţu ne consolează cu gogoaşa că PDL a "trădat" idealurile reformiste ale lui Băsescu. Dl Neamţu reuşeşte să spună, în acelaşi interviu, şi că el îi "respectă foarte mult pe social-democraţii autentici", şi că "tot timpul statul social minte". [7] Iar din "Manualul de luptă" al Noii Republici aflăm că: "Socialismul (fie el şi deghizat în socialism-liberal) instigă la invidie şi ură de clasă." [8] Cu alte cuvinte, statul social, vrednic de dispreţ, e construit pe baza unor idei vrednice de dispreţ ale unor oameni pe care dl Neamţu îi respectă. E, trebuie să o recunoaştem, o mostră de judecată demnă de dispreţ. În bună logică, din moment ce socialismul e atât de vătămător, ar trebui ca dl Neamţu să-i respecte pe social-democraţi în proporţie inversă autenticităţii lor. Dar probabil că asta îl ţine pe dl Neamţu aproape de un Vladimir Tismăneanu: respectul pentru inautenticitate.
Apropos de câinii de pază ai statului minimal, copiii de mingi ai Fox News de la În Linie Dreaptă (http://inliniedreapta.net/) publică un material acuzator la adresa mişcării OWS, al cărei "socialism/comunism" e ilustrat cu o fotografie a unui Marx-Engels Reader editat de Robert C. Tucker. [9] În aceeaşi zi, dl Vladimir Tismaneanu îi dedică un articol elogios lui Tucker, în EVZ (http://www.evz.ro/detalii/stiri/953714.html). Vladimir Tismăneanu recomandă şi e recomandat de acest univers paralel care e website-ul În Linie Dreaptă.
Mircea Mihăieş e panicat ca nu cumva creştinismul să fi ajuns în "fază letargică" şi-i declară pe cei care vorbesc de "fundamentalism creştin" drept "atei fanatici" care profită "că e de bon ton" să-i stigmatizezi pe creştini. [10] Website-ul În Linie Dreaptă, care diseminează articolele dlui Tismăneanu împreună cu idei care pot fi catalogate drept virulent islamofobe şi de extrema dreaptă, [11] ne anunţă că "Europa va crăpa" fără creştinism şi ne îndeamna să le spunem "Fascistă e mă-ta" tuturor "stângiştilor" care îi acuză pe "conservatori" de "fascism" sau "nazism". [12]
Dl Tismăneanu, îndatoritor, recomandă acest website. Probabil în numele "fermităţii". În numele "moderaţiei", Vladimir Tismăneanu mă "denunţă" în schimb pe mine, pentru propovăduirea unui "discurs naţionalist axat pe revigorarea liturgică" şi pentru că ideile mele ar  fi (fost) "larg distribuite pe bloguri fundamentaliste dintre care cel puţin unul diseminează idei virulent antisemite". [13] Citesc şi mă crucesc: conform dlui Mihăieş, dl Tismăneanu ar trebui să fie considerat fie un "ateu fanatic", fie un "agnostic infectat cu virusul marxist". Conform website-ului În Linie Dreaptă, tratamentul ar trebui să fie mult mai personalizat. Dar nu mă interesează, pentru că nu sunt prietenii mei, ci ai dlui Tismăneanu.
Eu mă mulţumesc să râd, să-mi văd de treabă şi să mă întreb când oare ne vom hotărî să-l trimitem la plimbare, prin vot, pe Traian Băsescu, căpitanul care le-a dat mână liberă şi fonduri tuturor fundurilor cu şapte feţe? 
                                                                                 
                                                                                                   (Mircea Platon)

                                                                                                                   
NOTE:


[2] Raluca Popa, "Baconschi, responsabil cu PR-ul partidului lui Merkel  (http://www.corectnews.com/politics/baconschi-responsabil-cu-pr-ul-partidului-lui-merkel). 

[3] Alexander Rahr, "Germany and Russia: A Special relationship" (http://www.twq.com/07spring/docs/07spring_rahr.pdf ).
"Berlin took a new tack toward Moscow when Angela Merkel - who grew up in East Germany and speaks Russian - became Chancellor in 2005. Merkel distanced her government from Russia, openly criticizing the democratic deficits under Putin and raising concern over a string of assassinations targeting regime critics. However, the global economic crisis has put economic cooperation at the forefront of German-Russian relations once again. Last July, Merkel visited Russia to secure deals for German exporters. Berlin and Moscow committed themselves to working in the high-tech field, and President Dmitry Medvedev asked German firms to participate in his country's modernization."[There are today] very close economic relations with Russia, a good political cooperation and collaboration within the G8 and G20," Merkel said."
(Roman Goncharenko, Spencer Kimball, "Economic interests trump values in German-Russian relations", Deutsche Welle 30.09.2010  http://www.dw-world.de/dw/article/0,,6049774,00.html )  

[4] În noiembrie 2011, Traian Băsescu a vizitat Germania: “În acest context, presedintele Traian Basescu a reconfirmat mentinerea anului 2015 ca data tinta de aderare a României la euro, decizie salutata de domna Merkel care a apreciat, în acelasi timp, efectul avut pâna acum de masurile de austeritate luate de guvernul de la Bucuresti.”
"Presedintele PDL al României nu s-a dus acolo cu mâna goala. Traian Basescu a fost cu o invitatie la shopping. Domnul Basescu le-a transmis investitorilor germani ca-i asteapta sa cumpere companiile din domeniile energetic si feroviar.”
După cum bănuiam, şi după cum confirmă voci avizate din Marea Britanie, GEUrmania îşi instalează satrapii "tehnocratici" peste tot: "“What we have witnessed is a coup d’état: bloodless and genteel, but a coup d’état none the less. In Athens and in Rome, elected prime ministers have been toppled in favour of Eurocrats – respectively a former Vice-President of the European Central Bank and a former European Commissioner. Both countries now have what are called ‘national governments’, though they have been put together for the sole purpose of implementing policies that would be rejected in a general election. Italy and Greece are satrapies of Brussels, just as surely as Bosnia or Kosovo. In its Balkan protectorates, the EU overtly favours technocracy as the antidote to ‘populism’ (ie, democracy). Left to themselves, the locals have a tendency to vote for parties that want ethnographic frontiers. The EU’s solution is to rule through a series of appointed governors – diplomats (and the odd retired politician) in Bosnia, generals in Kosovo” (http://blogs.telegraph.co.uk/news/danielhannan/100117297/the-european-project-is-now-sustained-by-coup/). Să fie oare dl Baconsky, susţinut financiar de fundaţiile partidelor care alcătuiesc coaliţia de guvernământ din Germania, viitorul satrap al României?

[5] De exemplu, în 1995, Vladimir Tismăneanu considera forţele de opoziţie conduse de Corneliu Coposu drept "bolşevici-antibolşevici". În 1992, Vladimir Tismăneanu considera că Gabriel Liiceanu s-a făcut vinovat de exonerarea legionarilor. Acum e de alte păreri, diametral opuse. Petru alte exemple, vezi textul meu "O fantomă bântuie România", în Mircea Platon, Gheorghe Fedorovici, Măsura vremii: Îndemn la normalitate (Bucureşti: Predania, 2009),  72-99 (cartea poate fi descărcată gratuit aici: http://www.archive.org/details/MasuraVremiiIndemnLaNormalitate).

[6] Vezi http://constiinte.ro/polemica-neoconservatorul-sintetic. În 2008, într-un număr din Dilema Veche, dl Neamţu găsea inutile criticile consumismului ca atare: "O critică a criticii consumismului. Consumismul poate fi criticat, dar niciodată interzis printr-un ucaz. Încercari nefericite de-a suprima "delirul achizitoriu" au existat de-a lungul secolelor [...] Consumismul a fost criticat şi combătut din varii perspective. Concluzia: nu poţi combate consumismul în genere, ci doar relaţia "privilegiată" a consumatorului cu anumite obiecte considerate "alienante" (pentru a folosi aici jargonul Scolii de la Frankfurt) sau chiar distructive sub aspectul sănătaţii. Critica generică a consumismului este pur snobism atunci cînd atacă comportamentul mimetic al omului, surprins în fotografia criticilor ca biet animal social. În ceea ce ma priveşte, nu mă tulbură atît "inautenticitatea existenţială" produsă de gregaritatea consumului în masă, cît derizoriul obiectelor consumate. Sînt aşadar pentru consum, intens, permanent chiar, dar cu alţi termeni în ecuaţie." (http://www.dilemaveche.ro/sectiune/din-polul-plus/articol/economia-nu-trebuie-sa-faca-economie-de-idei).
Cu alte cuvinte, în acest text, dl Neamţu, ca orice neoliberal, consideră că "piaţa liberă" lasă "consumatorului" dreptul de a alege ce anume să consume. Mecanismul unei economii bazate pe consum în sine nu are importanţă sau impact asupra calităţii vieţii noastre, de vreme ce suntem liberi să alegem ce anume consumăm. Economia de consum nu generează "inautenticitate existenţială". Am înţeles. Dar, tot în 2008, Dl Neamţu publică, în versiune revăzută, un text din 2003 despre Teodor Baconsky. Şi acolo citim: ""Capitalismul fără justiţie (the rule of law) transformă individul într-un animal consumator de fetişuri ale imaginaţiei. Piaţa vidată de reperele transcendenţei este invadată aşadar de propuneri deviante şi, în acest fel, violenţa sau agresiunea impune dreptul celui mai tare" (http://grupareaaproape.wordpress.com/2009/12/21/teodor-baconschi-si-vocatia-teologiei-politice-2003-update-2008/ ). În acest al doilea text, dacă înteleg bine, dl Neamţu e îngrijorat că piaţa însăşi poate produce alienarea şi "inautenticitatea existenţială" care nu îl îngrijorau în primul text. Omul, în acest al doilea text, nu mai e liber să aleagă ce consumă, ci e forţat de chiar logica pieţei să consume simulacre, tinichele, să plătească tribut moral şi material falşilor idoli produşi de economia de consum. Soluţia dlui Neamţu face apel la "reperele transcendenţei". Nu ştiu ce anume înţelege dl Neamţu prin acest lucru. Dar ştiu că, tot în 2008, mă ataca pentru că în cartea A treia forţă: România profundă am făcut apel  tocmai la parametrii creştini ai unei economii personaliste pentru a susţine necesitatea revigorării economiei la scară umană, a micului întreprinzător. Dl Neamţu scria atunci că Mircea Platon : "Tinde să imagineze un topos cvasi-monastic al convieţuirii, lipsit de febra tranzacţiilor bursiere şi expurgat de logica profitului" (vezi nota III a textului despre Baconsky). Acum, nu sunt eu omul care să îi refuze dlui Neamţu "logica profitului", atât timp cât nu e lipsit de cealaltă logică, aristotelică, conform cărei un lucru nu poate fi şi adevărat şi fals în acelaşi timp. Or, într-un interviu prilejuit de lansarea Noii Republici, dl Neamţu pare a face apel tocmai la un "ton cvasi-monastic al convieţuirii", în numele anticonsumismului: "Reporter Virtual: În calitate de teolog, credeţi ca recursul la valorile ortodoxiei ar putea reprezenta o soluţie pentru salvarea noastră ca neam, după atâtea decenii de dictatură ateista şi înca douăzeci de ani de regim ”consumist”?
Mihail Neamţu: Eu cred ca optiunea religioasa e una personala, intima si greu de mestecat la televizor. Noi suntem ortodocsi pe hârtie, în mare parte. As vrea ca valorile spirituale sa se reflecte în convietuirea noastra urbana – as vrea sa existe un plus de umanitate si civilitate în relatiile dintre semeni [...] Mi se pare ca trecem nu doar printr-o criza bancara sau financiara si nici doar printr-o criza macro-economică ori politică [...] Există mult cinism în stilul de viaţă adoptat de multe societati occidentale care doresc să-şi facă vacanţele acum pentru ca viitoarele generaţii să deconteze la greu [...] Trebuie să ne trezim ca naţiune şi ca civilizaţie. Altfel pierim.
RV: Şi care ar fi soluţia?
MN: O alta etică a muncii, o alta filosofie de viaţă. După beţia hedonistă şi libertină, poate vom redescoperi valorile tari capabile să ne ţină împreuna, solidari şi puternici."
Aşadar dacă ceri revigorarea economiei la scară umană, aşa cum am făcut eu, dl Neamţu traduce propunerea ta economică în termeni spirituali inacceptabili şi apoi te denunţă (drept "cvasi-monastic"). Dacă însă, de dragul de a propti un sistem economic spoliator, contraproductiv şi corupt, capitalismul global corporat, procedezi aşa cum face dl Neamţu, adică traduci o criză de sistem economic într-una de moralitate individuală şi colectivă şi pretinzi că această criză de sistem economic se poate rezolva doar prin intervenţie în viaţa privată a oamenilor, atunci ce eşti? Dacă aş fi ca dl Neamţu, care în 2008 mă acuza calomnios că elogiez România veche pentru că aş fi un susţinător al lui "numerus clausus", aş spune că Noua Republică a dlui Neamţu ne propune o Românie ca o tabără de muncă legionară. Sau un fel de Bumbeşti-Livezeni "pocăit". 


[8] Mai autentic, sunând ca Ion Iliescu cca 1990, e dl Neamţu atunci când declară în limbaj de "om de bine", care a "mâncat salam cu soia", că nu se poate vorbi de un viitor al monarhiei în România de vreme ce "fiica Regelui Mihai nu vorbeşte corect româneşte".  


[10] "Potrivit noilor directive corectpolitice, creştinismul trebuie să dispară cu orice preţ dintre mărcile civilizaţiei moderne [...] Ca ateii fanatici si agnosticii infectati cu virusul marxist au alergie la crestinism, e de domeniul evidentei. Ei pretind ca sunt anti-religiosi, dar în realitate sunt doar anti-crestini. Nu numai ca n-a îndraznit vreunul sa aplice aceeasi unitate de masura altor religii (de pilda, islamismului), dar cred ca s-ar îngrozi la simplul gând ca ar putea- o face. Nu de alta, dar câta vreme crestinismul a intrat în faza letargica, religiile de la care se revendica extremistii lumii arabe raspund contestatiilor violent si cu promptitudine. Un pas decisiv l-au făcut reprezentanţii cei mai autorizaţi ai Uniunii Europene, atunci când au refuzat sa mentioneze în preambulul la constitutia europeana ca una din valorile continentului nostru este si crestinismul[...] Lansând sintagma "fundamentalism crestin" si dându-i caracteristicile unei miscari teroriste, asasine, reprezentantul administratiei norvegiene s-a conformat tendintei care domina lumea contemporana: el stie ca e de bon ton sa pui un stigmat pe obrazul celor care cred în valorile crestine." Cititi mai mult: SENATUL EVZ: Conspiratie în padurea norvegiana > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-conspiratie-in-padurea-norvegiana-939261.html#ixzz1deBNH8fN  

[11] http://www.criticatac.ro/6228/vladimir-tismaneanu-derapajele-unui-intelectual-public-si-institutionalizat/ . În Linie Dreaptă diseminează ideile lui Mihail Neamţu şi e preluat de blogrolul sitului Blogary, care a iniţiat "Noua Republică". Deci au acelaşi electorat: mobilizat oare de idei rasiste? Dacă e să iau în calcul intimitatea dintre fruntaşii FCD şi unii păstori ai "rasiştilor duhovniceşti" care gravitează în jurul blogurilor "Rost" (apud Alexandru Racu, http://alexandruracu.wordpress.com/2011/11/10/23-august-atunci-si-acum-dosarul-unei-recurente-calomnii-la-adresa-regelui-mihai/ ), mai că simt cum se îngroaşă gluma.


[13] http://books.google.com/books?id=cK9H35gDSz4C&pg=PA240&dq=%22mircea+platon%22&hl=en&ei=
bY7ATuzTCIHx0gG78bW6BA&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=4&ved=0CD4Q6AEwAw#v=
onepage&q=%22mircea%20platon%22&f=false
Dl Tismăneanu mă declară un adversar al democraţiei liberale, dar tace mâlc atunci când blogurile prietenilor domniei-sale diseminează ideile unui Olavo de Carvalho, un fel de guru al acelui colţ de lume virtuală, populat de "pseudoanonimi": "De când a aparut “civilizatia liberal-democrata” moderna, liberalismul si democratia sunt doar un aranjament practic, de circumstanta, al carei scop e sa favorizeze o anumita ordine si functionalitate în economie si în societatea politica. Nu este în niciun caz o civilizatie, este doar o particica minuscula a unei civilizatii. Acest aranjament, denumit “liberal-democratie”, nu are valori morale proprii, nu are o etica proprie, el doar a copiat anumite valori din crestinism, eliminînd continutul spiritual si fundamentul metafizic pe care acesta îl avea. Deci morala democratiei liberale e formata din câteva mici reguli practice, ea nu poate în niciun fel atinge inima omului. E clar ca cei care au primit o astfel de educatie nu sunt oameni cu fibra, nu au, în mod efectiv, valori morale, doar conveniente morale. Este deci limpede ca democratia liberala are de ales una din doua: ori se patrunde de crestinism, întelege fundamentul crestin al acelor valori pe care le apara, si se ataseaza de aceste valori cu credinta adevarata, dispusa la sacrificiu, ori, în caz contrar, creeaza aceasta generatie de burghezi molâi, lasi, care tot timpul cedeaza la tot." (http://inliniedreapta.net/dereferinta/olavo-de-carvalho-daca-nu-vrei-sa-ai-dusmani-nu-intra-in-politica/ ).


sâmbătă, 12 noiembrie 2011

Mircea Platon: Omul de carte şi oamenii de cărticică: Naţional-liberalul Gh. I. Brătianu şi adevărul vremurilor de cumpănă

 

„[…] Am rămas, de pe vremea regimului comunist, cu ideea că nu se poate lupta decât "din interior". Că "schimbarea" va veni "de sus", de la "oamenii sistemului". Că a face compromisuri e totuna cu a duce crucea. Nu deranjează pe nimeni că se fac compromisuri esenţiale de dragul unor cruci simbolice. Că mergem, în cercurile unei spirale descendente, cu minciuna în suflete şi adevărul la rever. Pericolul "adaptării" continue la minciună e că devii minciună. Şi, când totul în jurul nostru e minciună, când viaţa nimănui nu mai mărturiseşte nici un adevăr şi când adevărul nimănui nu ne mai poate sluji de reper, atunci trebuie să căutam repere, măsuri, criterii în afara sistemului, în afara minciunii cotidiene. Nu poţi ieşi din mlaştină decât cu ajutorul unui punct fix, al cuiva care te ţine şi de care te ţii. Să vedem dacă trebuie să ne ţinem de atitudinea lui Brătianu ca măsură a unei politici naţionale în vremuri de cumpănă.
[…] Brătianu încerca să valorifice rolul României de stavilă împotriva bolşevismului pentru a feri România de război, nu pentru a o angaja în el. Echivalentul ar fi, astăzi, ca elita noastră să încerce să scoată România din, nu să o implice în, toate aventurile militare şi economice (zona euro) ale marilor puteri. Dar nu am auzit, în acest sens, decât angajamente însufleţite că România e în graficul aderării la un model economico-financiar în derivă, şi care aduce profit mai ales GEUrmaniei. E oare GEUrmania merkelită mai dură decât Germania hitleristă, de vreme ce manevrele lui Brătianu nu mai sunt cu putinţă prespălatei noastre diplomaţii noastre de astăzi?
[…] Aşadar, pentru interesele naţionale ale României, "germanofilul" Brătianu lupta atât împotriva Germaniei naziste cât şi împotriva marionetelor ei de pe Dâmboviţa. Mai avem noi astăzi lideri care să prefere, de dragul interesului şi al demnităţii naţionale, duşmănia unei mari puteri dispreţului ei? Dispreţuiţi de stăpânii lor ca nişte arendaşi coloniali ce sunt, oamenii noştri politici compensează dispreţuind, la rândul lor, poporul pe care li s-a dat să-l conducă.
[…] Brătianu a refuzat constant orice invitaţie de a participa la guvernarea legionară sau antonesciană. Deşi sperând într-o victorie germană pentru că "îngrozit" de ipoteza invaziei sovietice, Brătianu a început din 1943 să caute căi pentru a scoate România din războiul purtat alături de Germania. 23 august 1944 l-a surprins pe istoric în rolul de emisar între Regele Mihai, mareşalul Antonescu şi partidele de opoziţie. Departe de a considera că actul de la 23 august a fost unul dezastruos pentru ţară, din septembrie 1944  Gheorghe I. Brătianu şi-a reînceput colaborarea, la presa liberală atunci recent reînfiinţată, cu articole în care saluta şansa României de a recupera Ardealul. Pe linie de partid, Brătianu se pregătea pentru reafirmarea rolului PNL în viaţa politică democratică a ţării. În acelaşi timp, deplângea de la catedră soarta Basarabiei. De aceea, după 23 august 1944, Brătianu a fost atacat de presa comunistă şi, treptat, epurat din viaţa academică, obligat la domiciliu obligatoriu (1947-1950) şi în cele din urmă arestat în noaptea de 5/6 mai 1950. Când, în vara lui 1947, un emisar al Anei Pauker i-a adus un paşaport şi i-a făcut invitaţia de a se expatria, Brătianu a răspuns: "Brătienii nu dezertează din România." Gheorghe I. Brătianu a murit în închisoarea de la Sighet, la 27 aprilie 1953.

Concluzie

La 6 decembrie 1944, în contextul atacurilor la care era supus în presa comunistă, Gheorghe I. Brătianu declara cu prilejul deschiderii anului academic la Institutul de Istorie "Nicolae Iorga": 

"Adevărul rămâne oricare ar fi soarta slujitorilor săi. De un lucru mă simt însa încredintat şi vă asigur că, atât timp cât acest aşezământ va avea fiinţă şi va purta numele lui Nicolae Iorga, eu sau oricare va vorbi din acest loc nu se va abate de la lozinca ce a fost un îndreptar statornic al vieţii sale şi i-a luminat cu licăriri de fulger ceasul întunecat al sfârşitului [...] [deviză] ce ne călăuzeşte şi în viitor, [şi pe care] o cuprind doar întreaga aceste două cuvinte: NAŢIUNE şi LIBERTATE." 

În Cuvintele către români din 1942, Brătianu afirma că e ghidat de principiul lui Titu Maiorescu: "patriotism în limitele adevărului."
Aşadar, patriotismul e determinat de adevăr. Patriotismul nu se poate naşte din minciună, din duplicitate. Patriotismul e un mod de a trăi adevărul, adică de a trăi liber. Mincinoşii nu sunt liberi. Oamenii care se perpelesc ca râma (cruciată?) pe jăratecul propriilor duplicităţi nu sunt liberi. Deci nu pot fi nici patrioţi. Gheorghe I. Brătianu a arătat cum poate fi un om liber: fără duplicităţi iezuite care te ţin prieten cu puternicii zilei dar te ceartă cu adevărul şi cu bunul-simţ.
Dezbaterea istoriografică asupra valorii momentului 23 august 1944 va continua şi trebuie să continue. Dar dacă e să iau atitudine în privinţa acelui moment şi în privinţa monarhiei, atunci prefer să o fac împreuna cu un om pentru care a lua atitudine a însemnat a trăi fiecare moment istoric conform adevărului. Sunt mulţi oameni care pot să dezbată un lucru, dar foarte puţini cei care au dreptul să ia atitudine. Din păcate, chestiunea monarhiei, ca şi chestiunea "procesului comunismului", e parazitată de oameni a căror abilitate le-ar da dreptul să dezbată, dar nu îi poate legitima să ia atitudine.
L-am auzit pe Majestatea Sa Regele Mihai declarând, în Parlament: "Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate şi democraţie, sunt identitatea şi demnitatea. Elita românească are aici o mare răspundere." Şi mi-am adus aminte de un paragraf al lui Gheorghe I. Brătianu pe care mi l-am luat de motto: "Istoricul [...] trebuie să se considere ca păstrătorul unui patrimoniu sacru al trecutului, din care se împletesc conştiinţa şi demnitatea unei Naţiuni. De aceea, mai mult decât oricine, el nu poate rămâne indiferent nici faţă de adversari, nici faţă de prieteni. De la el se aşteaptă, şi el trebuie să dea replica şi reacţiunea necesară, în interesul însuşi al sincerităţii."
Poate că judecata Regelui şi cea a lui Brătianu consună pentru că istoricul a fost, între octombrie 1940-aprilie 1941, profesorul Regelui. E, aici, o întreaga şcoală de gândire şi de atitudine. Putem merge la această şcoală, sau putem rămâne pe maidanul unde profesori flegmatici le arată puştanilor cum găinile nasc pui vii şi cum să bagi "duşmanilor" mortul în casă.”
                                                                                                   (Mircea Platon)

(Vezi textul integral la adresa: http://mirceaplaton.com/html/articole_bratianu.htm )

vineri, 4 noiembrie 2011

Mircea Platon: Simple întrebări despre nedreptatea timpului nostru



„Nu există democraţie fără popor. Iar un popor nu există fără adevărurile lui. Iar adevărul se află întrebând şi se păstrează trăindu-l. Ceea ce elitele noastre trase în celofan nu ne spun e că democraţia se construieşte punând întrebările potrivite şi apoi ţinându-ne de răspunsuri. Astfel încât să fie continuitate între gând şi vorbă, între vorbă şi faptă, şi între ieri şi azi.”

Vezi textul integral la: http://mirceaplaton.com/html/articole_simple_intrebari.htm

sâmbătă, 15 octombrie 2011

Curtea miracolelor (I)



Conform programului anunţat de Televiziunea Română,

„TVR Cultural difuzează sâmbătă, 15 octombrie, de la ora 17.55, cel mai recent eveniment din seria ‚Conferinţele Ateneului Român’: Cardinalul Gianfranco Ravasi în dialog cu Horia-Roman Patapievici.
Eminenţa Sa Cardinalul Gianfranco Ravasi, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Cultură, şi Horia-Roman Patapievici, preşedintele Institutului Cultural Român, s-au întâlnit marţi, 11 octombrie, la Ateneul Român, într-un dialog deschis pe tema: ‚Întrebări esenţiale. Putem vorbi împreună despre Dumnezeu?’
Telespectatorii pot urmări conferinţa sâmbătă, 15 octombrie, de la ora 17.55, şi în reluare duminică, 16 octombrie, de la ora 11.10, la TVR Cultural” (http://tvr.ro/articol.php?id=112515)

„În vechiul Israel, în templu puteau pătrunde doar credincioşii evrei, dar într-o curte separată de templu cu un zid aveau acces şi ‚păgânii’ care puteau vedea şi auzi ce se petrece înăuntru. Acest loc se numea Curtea Neamurilor şi era un spaţiu de dialog interconfesional. Mai târziu, la venirea lui Iisus, după cum scrie Apostolul Pavel în Epistola către Efeseni, zidul dintre evrei şi neamuri a fost dărâmat de Mântuitorul”, a spus la începutul discuţiei cardinalul Ravasi.