„— Le arăt eu lor! Mi-a furat casa, bandiții!
— Nu se zice «mi-a furat», Broscoiule, ci
«mi-au furat». Învață-te să vorbești corect – zise Șoarecele.
— Ce tot îl pisezi? interveni Bursucul morocănos. Ce nu e corect? Așa spun
și eu și dacă spun eu așa, puteți să spuneți și voi.
— Nu te supăra! zise Șoarecele, umil. Dar sînt sigur că se zice: «Bandiții
au furat»!
— Ia mai slăbește-ne! Vorba e că i-a luat casa bandiții și că trebuie s-o
luăm înapoi.
— Bine, cum vreți! zise Șoarecele. Aproape că nu mai știa nici el cum e
bine. Se retrase într-un colț, de unde putea fi auzit bombănind: «Mi-a furat,
mi-au furat, mi-a furat, mi-au furat»... – pînă cînd Bursucul îl repezi și-i
spuse să-și învețe lecția de gramatică afară.” (Kenneth Grahame, Vîntul prin
sălcii, traducere de Frida Papadache, Editura Tineretului, 1965, p. 148)
Colecțiile de „perle” ale domnului Radu
Paraschivescu pot lăsa impresia că exprimarea greșită este sinonimă cu
parvenitismul și lipsa de caracter. Nu neapărat. După cum o exprimare îngrijită
nu este neapărat un semn de onestitate. O exprimare proastă este, în primul
rînd, semnul lipsei de educație, nu de caracter. Caracterul se dovedește în
situații de viață (și de moarte, mai ales), nu în situații de limbaj. De pildă,
elita și-a dovedit deja caracterul în formulări valide stilistic, logic și
gramatical, dar mizerabile în plan existențial.
Dar mai grave decît cazurile de exprimare greșită
sau decît cele corecte, dar cu un conținut josnic, mi se par cazurile de
exprimare goală, așa cum sunt mesajele politicienilor sau mesajele reclamelor.
Mai ales cînd e vorba de reclame, care vin peste tine chiar și atunci cînd te
afli acasă.
Limbajul reclamelor este corect gramatical, dar
nefiresc. Asta dacă sunteți de acord că nu e tocmai normal să iubești pantofii
(https://www.deichmann.com/RO/ro/corp/shoefashion_neu.jsp).
Cît despre firescul formulării „sunteți satisfăcut de contactul cu
reprezentatul companiei X?”, ce să mai spui? Întrebarea apare în majoritatea chestionarelor care
îți sunt solicitate după ce ai beneficiat de un serviciu oarecare, de la
depanarea postului telefonic/conexiunii internet la serviciile medicale ale
unităților spitalicești.
Sigur, este trist că există stilul „Becali”. Dar poate
că și mai grav este că lumea comunică într-o măsură tot mai mare în stilul
operatorului, al mesajului de robot, al centralei. Acesta tinde să devină
modelul exprimării îngrijite. Care nu va deranja pe nimeni, dar despre care
nici nu vei mai putea spune nimic. Pentru că atunci cînd vom deveni cu toții niște
operatori ai limbajului, nimeni nu va mai spune, de fapt, nimic. Nimic, în orice caz, despre adevărații bandiți care „ne-a luat” limba, casa noastră.
