Aparent, ce s-a petrecut la Köln în seara zilei de 31
decembrie 2015, cînd numeroase femei germane au fost atacate, iar unele chiar violate
de bărbați musulmani (vezi aici un comentariu responsabil: https://alexandruracu.wordpress.com/2016/01/09/revelion-la-k%D3%A7ln-despre-drepturile-si-obligatiile-omului/)
pare să confirme fabula lui Esop cu țăranul și șarpele: unui țăran i se face
milă de un șarpe pe care-l găsește aproape mort de frig și-l încălzește la sîn
pentru a descoperi că, odată ce și-a revenit, șarpele nu face decît să-l ucidă
(http://copiipovesti.blogspot.ro/2013/02/taran-sarpe-fabula-esop.html).
Fabula este confirmată și în cazul evenimentelor nefericite petrecute la Köln,
doar că șarpele este altul.
Întrebarea nu este dacă atacatorii au fost musulmani.
Mă aștept ca dl Pleșu să ne informeze prompt, ca și în cazul atacului asupra
redacției Charlie Hebdo, că dacă au fost musulmani, au fost musulmani răi. Care
au trădat idealurile Islamului (totuși, e curios că dacă i-am scoate pe
Avicenna și Averroes din istoria Islamului, rămînem mai degrabă doar cu un lung
șir de trădări ale Islamului!) Cine au fost autorii atacurilor este o întrebare
secundară, la fel ca și cea legată de măsurile care trebuiau sau care urmează
să fie luate. Ce ar trebui să ne intereseze însă mai întîi este unde au fost
cei care trebuiau să le apere pe victime? Pînă la mobilizarea poliției, unde au
fost bărbații germani, cei care constituie în definitiv reperul politic, dacă
nu cumva antropologic al dreptei românești? Țineau oare o halbă în dreapta și o
telecomandă în stînga, realizînd astfel echilibrul forțelor politice după
modelul liderului (de dreapta) Băsescu?
Pe 6 decembrie 1875 nava SS Deutschland, destinată
transportării emigranților, s-a împotmolit într-un banc de nisip, la cîteva
mile de coasta engleză, fiind grav
avariată. Au fost lansate mai multe rachete de semnalizare, dar cu toate că „numeroase
vapoare au trecut prin apropiere”, nimeni nu a venit în ajutorul celor de pe
nava germană (https://en.wikipedia.org/wiki/SS_Deutschland_%281866%29).
Semnalele au fost ignorate întrucît echipajele acelor vase nu voiau să se
implice într-o misiune de salvare pe care vîntul puternic, temperatura scăzută
și bancurile de nisip o făceau extrem de riscantă.
Dintre cei 213 oameni de la bord, doar 135 au fost
salvați. Printre victime s-au numărat și cinci măicuțe franciscane constrânse
de Legile Falk (sau Legile din Mai 1873) să părăsească Germania. Sub pretextul
separației dintre stat și Biserică, Legile Falk nu făceau decît să plaseze
Biserica sub controlul riguros al statului, cu urmarea că jumătate dintre
seminariile din Prusia au ajuns să fie închise în următorii cinci ani;
reducerea numărului de preoți a făcut ca numeroase parohii să fie lipsite de preoți,
astfel încât sute de mii de credincioși catolici erau practic lipsiți de asistență
religioasă (https://en.wikipedia.org/wiki/Falk_Laws).
Dar în loc să fie descurajați de aceste măsuri, care au mers pînă la
întemnițarea credincioșilor și ierarhilor care au protestat împotriva acestor
măsuri, germanii catolici au strîns și mai mult legăturile cu papalitatea.
Rezistența lor a dus pînă la urmă la atenuarea Legilor din Mai cîțiva ani mai
tîrziu.
Între timp, creștinismul occidental s-a atenuat la
rîndul lui, dar nu destul încît să nu mai fie resimțit ca o amenințare.
Creștinismul este noua stafie care umblă prin Europa și de care statul secular
se teme mai mult decît de orice altceva: mai mult decît de stînga, decît de
extremismul de dreapta, mai mult decît de islam. Pentru că în timp ce orice
forță politică nu vrea decît să ia puterea și s-o păstreze, creștinismul vrea
să o dea Domnului (ceea ce nu înseamnă că nu au existat în cursul timpului și
creștini care nu numai că nu se gîndeau să renunțe la puterea seculară, ci ar
fi dorit, dacă ar fi fost posibil, să înhațe și puterea sacră). De aceea, lumea
continuă să construiască nave pentru a-i exila pe creștini.
„Is the shipwrack then a harvest, does tempest carry
the grain for thee?” îl întreba pe Dumnezeu și se-ntreba Gerard Manley Hopkins încercînd să
salveze nu doar moartea măicuțelor franciscane, dar orice moarte, orice
naufragiu. Dar fără creștinism nu există nici o recoltă, ci doar pămînt sterp.
Atacul recent asupra femeilor germane, umilirea lor nu mai poate aduce nici o
roadă. Dimpotrivă, atacul însuși este roada, naufragiul este secerișul. Pentru că cei
care puteau să le apere pe femeile germane, care ar fi riscat să le salveze în ciuda vîntului puternic,
temperaturii scăzute și bancurilor de nisip, care în seara de 31 decembrie 2015 nu erau decît
echivalentul agresivității musulmane, sunt îmbarcați pe nave. Pe corabie, în orice caz.
Dar promiteam la început o fabulă veche cu o morală
nouă: cine este șarpele, dacă nu islamiștii care aruncau cu sticle goale și
artificii în grupurile de trecători de pe treptele bătrînei catredale din Köln?
Ei bine, în acest caz, șarpele ar putea fi tocmai moraliștii care s-au străduit
de mai bine de un secol să ne învețe că morala e să încălzești întotdeauna șarpele,
nu și proprii copii, la sîn. Că moral e să le dai pietre copiilor tăi în loc de
pîine, adică evoluționism, sau valorile „umaniste” ale religiilor universale
(hinduism, budism, islam), în locul Sfintei Treimi. Bărbații germani nu-și puteau apăra femeile de atacatori pentru că nu mai știau cum să le apere de educatori,
de cei care le învață de zeci de ani de zile că „poți face orice cu corpul
tău”, că nu există păcat, că nu există Dumnezeu. Musulmanii nu puteau arunca cu
sticle și artificii în trecători de pe treptele bătrânei catredale din Köln
dacă biserica – Biserica – nu ar fi fost goală, golită de separarea statutului
de Biserică, a societății de Hristos.
Vînturile și valurile s-au întețit astăzi, apele sunt
mai înșelătoare ca oricînd, dar Cel care le-ar putea certa, Cel care are
antidotul pentru mușcătura șarpelui de demult, „the Master/ Ipse, the
only one, Christ, King, Head”, a fost exilat, îmbarcat pe un vapor destinat
pentru emigranți.
Poate că la noi Catedrala Mîntuirii Neamului va fi
plină atunci cînd derbedeii vor scuipa mulțimea de pe treptele ei – pînă
una-alta, derbedeii scuipă credincioșii direct din altar, atunci cînd îi
decorează pe unii ca Liviu Dragnea cu Ordinul Sfinților Martiri Brâncoveni. Dar
dacă va fi plină cu oameni care-și vor pune nădejdea în stînga sau în dreapta,
mai ales între-o dreaptă precum cea din România, care laudă virtuțile clasice
în timp ce sprijină nimicirea locurilor și mediului în care aceste virtuți ar putea
înflori, precum tradiția, cultura tradițională, satul, o dreaptă a cărei
singură teamă e că ar putea rata petrecerea din jacuzzi, atunci va fi la fel de
goală precum bătrîna catedrală din Köln.
