Prin urmare, consensul este general: toată lumea consideră 1. că este perfect explicabil și era cu totul de așteptat ca AUR să intre în Parlament și 2. că AUR este partidul suveraniștilor, conservatorilor și al creștinilor tradiționaliști. Probabil că aceștia au fost găsiți recent, în intervalul dintre alegerile locale și cele parlamentare, într-o temniță comunistă unde zăceau uitați încă din anii ’50, asemenea militarilor descoperiți întîmplător în zone izolate la mulți ani după terminarea războiului. Cine-ar fi crezut!
Desigur, s-ar putea presupune și că alegătorii AUR ar reprezenta o parte dintre cei care au votat pentru familie la referendumul din 2018. Votul din diaspora arată însă o diferență semnificativă între cele 126.239 de voturi pentru familie din diaspora din 2018 și cele 61.000 de voturi oferite de diaspora acum pentru AUR (https://prezenta.roaep.ro/parlamentare06122020/abroad-pv-final). Mai plauzibil mi se pare ca alegătorii AUR din diaspora să provină din milionul de diasporeni care au votat cu Iohannis anul trecut sau din cei 150.000 de diasporeni care la europarlamentarele din mai 2019 au votat cu PNL (120.000) și PMP (35.000). Dacă lucrurile ar sta așa, aceasta ar însemna că majoritatea „patrioților”, „naționaliștilor” și „creștinilor” diasporeni care au votat AUR sunt dintre cei care anul trecut i-au arătat pesedeului plăcuțele suedeze. Același electorat a scos acum din nou plăcuțele suedeze pentru a le arăta de data aceasta tuturor partidelor, nu doar PSD-ului. Impresia mea este că acel „m…e PSD” de anul trecut a devenit acum un „m…e la toți!” aruncat în urna de vot odată cu ștampila pe AUR.
După cum observă Alexandru Racu într-o analiză lucidă și substanțială, „echivalarea conservatorismului intelectual cu aurismul, care se practică zilele astea în unele cercuri, este mincinoasă și abuzivă – mă rog, nici nu am alte pretenții –, ci și că AUR are, într-adevăr, potențial de a mai crește în această zonă, inclusiv prin recrutarea membrilor PMP și PER.” (https://alexandruracu.wordpress.com/2020/12/12/despre-aur/). Așadar, e de așteptat ca numărul posesorilor de plăcuțe suedeze să crească, cu deosebirea că acum destinatarul formulei ar putea fi toți cei dinafara AUR. În acest sens, „revoluția” dlui Liiceanu a prins un contur neașteptat: „acestea fiind datele realităților politice, ce-ar putea fi mai în ton cu ele decât revoluția născută în jurul unei înjurături? Mesajul ei s-ar transmite printr-o complicitate născută spontan, care ar cuprinde, ca o trezire din somn, toată România. O revoluție cu un mesaj de o simplitate desăvârșită, pe înțelesul tuturor, născută într-un hohot de râs și de exasperare.” (https://www.contributors.ro/injuratura-care-ne-une%c8%99te/). Cu siguranță, nu cred că AUR este „destinul istoric” pe care-l aștepta dl Liiceanu de la „înjurătura care ne unește.”
Mă tem însă că există această posibilitate mai ales dacă AUR va crește în relație cu BOR, în măsura în care va primi susținere și încurajare din partea ierarhiei. Cel puțin din partea AUR, există așteptări în acest sens. Sorin Lavric a pus succesul AUR pe seama Providenței („Am început acum un an și două luni, am fost ajutați de sus. De ce spun de sus? Pentru că am obținut o victorie uluitoare, care i-a șocat pe mulți, ba chiar i-a traumatizat.” https://culturaladuba.ro/interviu-sorin-lavric-explica-afirmatiile-controversate-podoaba-unghiilor-de-la-picioare-este-in-ochii-unui-barbat-inutila-pentru-ca-un-barbat-nu-se-uita-la-unghiile-de-la-picioare-ale-femeilo/). Claudiu Târziu echivalează criticile din media cu un veritabil martiriu creștin: „Dar nu e nimic, mare-i Dumnezeu! Toate aceste atacuri murdare și toată această înverșunare împotriva noastră ne întăresc. Ăsta e botezul nostru politic. Unul cu scârnăvie, lovituri de rangă și încercări de nimicire sufletească, precum în ”experimentul Pitești”, păstrând proporțiile și schimbând ce e de schimbat. Nu vom ceda! Avem ca modele eroii, martirii și sfinții anticomuniști. Dumnezeu să ne ajute să ne ridicăm la nivelul acestor modele!” (https://lumealibera.ro/claudiu-tarziu-uniunea-scriitorilor-din-romania-sorin-lavric-aur-manolescu15697-2/)
Aparent, există disponibilitate și din partea clerului. Un articol al părintelui Constantin Sturzu publicat inițial în iunie 2019 (https://www.crestinortodox.ro/sarbatori/duminica-tuturor-sfintilor/slava-dumnezeu-slava-desarta-145485.html) este republicat în 13 decembrie 2020 în Ziarul Lumina (https://ziarullumina.ro/opinii/editorial/slava-lui-dumnezeu-si-scuipatul-oamenilor-159171.html), la trei zile după ce C. Târziu vorbise despre „pătimirile” AUR-ului. Publicarea articolului părintelui Sturzu este așadar semnificativă nu doar în contextul succesului AUR, ci mai ales pe fundalul criticilor aduse acestui partid: „«Nu faptul că eşti scuipat e o problemă, ci în ce stare te găseşte acel scuipat. Dacă scuipi peste o figurină de lut, când dai să ştergi scuipatul vei produce noroi. Dacă scuipatul cade peste un obiect de aur, când îl ştergi nu faci decât să dai şi mai multă strălucire acestui metal preţios. Încât problema nu e că eşti scuipat de lume, ci cum te găseşte scuipatul: de lut sau de aur?». E un cuvânt atât de mângâietor pentru creștinul de azi, supus unui număr crescând de umilințe publice. Și nu putem să nu ne gândim că poate prea am căutat, de-a lungul ultimilor trei decenii, slavă de la oameni de am ajuns să ne învrednicim de scuipatul lor. Iată, acum, prilej de a pune început bun.”
Care „acum”? Pentru creștini, fiecare moment este un acum, un prilej de a pune început bun. Este cumva reușita AUR un prilej pentru creștinii ortodocși de a pune un început bun? Sărută Domnul prin ierarhul ortodox obrazul scuipat de boierul progresist? Este un îndemn prin care liderilor AUR li se cere să dea și mai multă strălucire „acestui metal prețios”? Este timpul să arate că ei nu sunt de lut, precum cei care ne-au condus în aceste trei decenii?
Din cîte-l știu pe părintele Sturzu, mă gîndesc că poate a dorit să ne semnaleze un eveniment „crucial pentru cultura română în dimensiunea sa creştină”, așa cum a fost, este și va fi și volumul despre parabolele lui Iisus al dlui Andrei Pleșu (https://doxologia.ro/actualitate/eveniment/andrei-plesu-asa-vorbesc-eu-despre-parabole). Asta, și poate și ceva despre nevoia de management integrat al resurselor AUR (https://doxologia.ro/puncte-de-vedere/eficienta-munca-angajatilor-pilda-talantilor) precum și puțină disciplină și etică corporatistă în cadrul partidului (https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/un-manager-smerit-poate-avea-succes-dar-un-angajat-preocupat-de-binele-celorlalti--149508.html). Adică, dacă se poate face biserică dintr-o companie și companie dintr-o biserică, de ce n-am face în același timp un partid, o companie și o biserică, un sistem all-in-one? Ce-am avea de pierdut? Dacă-i de aur, ar străluci cu atît mai mult.
Dar problema unui asemenea proiect este că Biserica nu-i din aur. E din apă și Duh și cu trup. Iar trupul chiar e din lut îndumnezeit prin har. Dar credincioșii nu știu asta, așa că de ce să-i tulburăm spunîndu-le că sunt ei înșiși biserici, temple ale Duhului Sfînt? Mai bine-i mîngîiem spunîndu-le că trebuie să fie de aur, pentru ca scuipatul să-i facă mai strălucitori.
Omul caută slavă pentru că este făcut pentru slavă. Slava nu o poate dărui omul, slava nu o poate dărui decît Dumnezeu. Omul se poate hrăni cu Dumnezeu și cînd se hrănește cu cele create. Nu se pune problema, așa cum pare să creadă părintele Sturzu, că ori te hrănești cu prezența Creatorului, ori cu creatura. Dar omul nu poate primi slava lui Dumnezeu decît atunci cînd este ca Dumnezeu. Cînd este omul ca Dumnezeu? Cînd se unește cu El. Cînd se unește cu El? Cînd se face mic. Cînd omul se face mic, cînd omul se leapădă de sine încît nu-l mai vede decât pe Dumnezeu chiar și în cele create, atunci Dumnezeu îl umple pe om de slava Lui. Dar cînd se vede pe sine, omul se vede mare și atunci pierde slava lui Dumnezeu. De aceea, creștinii spun odată cu Ioan Botezătorul, „Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez.” (Ioan 3, 30)
Cînd omul caută slavă de la om, el nu așteaptă doar un simplu like, aplauze sau ovații. Nu așteaptă complimente. Așteaptă ceva mult mai însemnat: așteaptă să i se spună că este dumnezeu, pentru că are nevoie să fie dumnezeu, pentru că omul este făcut să fie în Dumnezeu și în afara lui Dumnezeu omul nu se simte bine. Și pentru a rezista fără Dumnezeu are nevoie de această minciună, că este ca Dumnezeu, că este de aur. Tocmai de aceea este esențial ca omul să știe că este lut. Pentru că aurul nu se poate face niciodată mic. [Completare ulterioară, 17.12.2020, 10:39: Slava deșartă este slava pe care o cerem de la falși dumnezei pentru a ne putea simți dumnezei. Este deșartă pentru că ne deșartă de Dumnezeu și ne umple de noi înșine, împiedicîndu-ne astfel să dobîndim slava pentru care am fost făcuți. Această slavă lumească este recomandată în cotidianul Patriarhiei în cadrul rubricii de psihologie prin sublinierea importanței stimei de sine și a dezvoltării personale. După cum ar trebui să știe însă orice creștin ortodox, principiul psiho-terapeutic al dezvoltării personale este potrivnic tradiției duhovnicești a creșterii lăuntrice în Hristos și ne împiedică să dobîndim slava pregătită fiilor lui Dumnezeu. Din acest punct de vedere, lutul smerit mai degrabă decît aurul are capacitatea de a se învrednici de slava dumnezeiască.]
Acesta este
lucrul cel mai grav care se întîmplă în BOR de multă vreme: oameni care nu-l cunosc pe
Dumnezeu ne vorbesc despre Dumnezeu ca și cum l-ar cunoaște. Din păcate, tocmai astfel de oameni
ar putea face ca AUR să crească pentru ca tot mai puțini creștini să-l mai
poată vedea pe Dumnezeu.
Pentru domnul Liiceanu înjurătura anti-pesedistă „rostea adevărul” și făcea „diferența fundamentală dintre bine și rău”. Atunci cînd politicului i se atribuie capacitatea de a rosti adevărul și de a face diferența fundamentală dintre bine și rău, indiferent că este vorba despre o înjurătură sau despre o binecuvîntare, e semn că a venit vremea să ne pregătim să fugim în munți (Matei 24, 15-16)
