Occidentalism pentru eternitate

 

„Cei doi (Nicușor Dan și un prieten de-al său din adolescență) erau surprinși de faptul că foarte mulți dintre colegii lor erau proruși, adică țineau cu URSS” (https://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/nicusor-dan-gigi-becali-807725.html). Asta în 1988! Orice român care a trăit în acea perioada știe că afirmația este contrară realității: nu exista un român prorus în 1988! Și nici în vreo altă perioadă, nici măcar în cea stalinistă din 1947-1958, cînd simpatiile prosovietice se găseau mai degrabă în nucleul comuniștilor evrei din România (situație care a declanșat, atunci cînd nu a justificat sau întreținut sentimentele antisemite mai vechi dezvoltate în perioada interbelică sub influența ideologiei rasiste a Mișcării Legionare). Comuniștii români nu erau proruși, ci antiruși cu prudență, lucru care trebuie amintit nu pentru a-i reabilita ori justifica, ci în primul rînd pentru că așa stau lucrurile.

Patologia pro-occidentală își urmează logica totalitară, inventînd un trecut și o istorie alternative într-un efort revizionist comparabil cu abuzurile la adresa realității și a bunului simț prin care regimurile totalitare își construiesc propria legitimitate. Natura ideologică și totodată totalitară a occidentalismului reiese atît din caracterul lui punitiv și exclusiv, cît și din nevoia de a-și împinge cît mai departe în urmă trecutul întemeietor. Urmînd modelul protocronist al comunismului, replica occidentopată a dacopatiei este constrînsă să găsească dovezi ale antirusismului și prooccidentalismului tot mai departe în trecut. Un banc politic de dinainte de 1990 denunța acest efort prin observația potrivit căreia comuniștii tocmai găsiseră carnetul de membru de partid al lui Burebista. Ne putem aștepta la un abuz simetric prin care occidentaliștii ne vor anunța că au descoperit dovezi ale filorusismului lui Burebista. În definitiv, știm că puținii pro-occidentali din acele vremuri întunecate, și anume strămoșii membrilor societății civile actuale în frunte cu cei ai lui Nicușor Dan, erau surprinși de faptul că foarte mulți dintre geto-daci, începînd cu Deceneu și restul castei sacerdotale, erau proruși, adică țineau cu URSS.  

 

Condiția înlocuirii creștinismului

 

Pentru a putea construi un înlocuitor viabil pentru creștinism, trebuie mai întîi să-l elimini. Forța este o sabie cu două tăișuri, după cum ne arată prigoana din primele trei secole și de aceea este preferabilă acțiunea de discreditare constantă, cu atît mai mult cu cît creștinii înșiși, în special cei din zona fundamentalistă, oferă numeroase ocazii îndreptățite pentru tratarea creștinismului ca pe o formă aparte de tulburare mintală. După eliminarea creștinismului, trebuie să faci tot posibilul pentru a împiedica revenirea lui, avînd în vedere precedentul neplăcut realizat în urmă cu două mii de ani. În România, prima etapă a fost realizată deja cel puțin în ce privește ortodoxia, după cum am mai arătat în repetate rînduri în ultimii zece ani și după cum o demonstrează efortul depus pentru împiedicarea refacerii lui, efort caracteristic etapei următoare. 

Editura Humanitas este de departe cea mai serioasă instituție implicată în acest proiect prin publicarea unei serii de lucrări dedicată decredibilizării culturale, religioase și morale a creștinismului. Astfel, creștinismul este religia care a încercat și a reușit pentru o lungă perioadă de timp să împiedice cunoașterea (https://humanitas.ro/humanitas/carte/clinamen), cultura (https://humanitas.ro/humanitas/carte/epoca-%C3%AEntunec%C4%83rii) și religia adevărată, înțeleasă ca o căutare sinceră a adevărului (https://humanitas.ro/humanitas/carte/erezie). În această din urmă lucrare, creștinismul este descris ca o credință care a reușit în competiția religioasă doar pentru că a fost mai violentă decît celelalte credințe mai mult sau mai puțin asemănătoare, imitîndu-și întemeietorul exact în felul în care acesta îi elimina, încă din copilărie, pe toți cei care nu i se supuneau (cartea debutează cu descrierea comportamentului criminal al lui Iisus din apocrifa „Evanghelia copilăriei lui Iisus după Toma”). În lectura propusă prin acest proiect aplicat de Humanitas în România, creștinismul tradițional este o impostură religioasă, un înlocuitor violent și intolerant al adevărului, un adversar al luminii și un cult anti-uman. În funcție de răspîndirea și fermitatea acestei convingeri, se poate trece la etapa următoare, ultima, și anume cea a proclamării religiei umanismului ca religie universală a imperiului actual. Dacă papa Francisc ar mai fi fost în viață și în putere, aniversarea a 1700 de ani de la Sinodul de la Niceea putea reprezenta un moment potrivit.   

 

Poliția sufletului (2)

 

Probabil ca pe o apreciere implicită adusă rolului pozitiv al BOR în societatea românească, agenția de știri a Patriarhiei preia știrea prin care activitatea polițienească este descrisă ca o veghere la siguranța și bunăstarea socială și la bunăstarea sufletească a populației, mențiune care mi-a prilejuit deja o intervenție (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2025/05/politia-sufletului-social.html). Bineînțeles că este îmbucurător să aflăm că mulți agenți de poliție au absolvit teologia mai întîi, mai ales în cazurile în care chiar au fost atrași de teologie și nu au făcut-o doar pentru a-i ajuta în carieră prin diploma universitară obținută. Dar ideea că absolvenții de teologie ar avea ca agenți de poliție o autoritate asupra sufletului cetățenilor mi se pare extrem de periculoasă atît din punct de vedere secular, cît și din punct de vedere teologic. Funcționarii din sistemul penal, de la agenți de poliție și gardieni la judecători și procurori trebuie să urmărească în primul rînd respectarea și aplicarea legilor, asigurînd astfel siguranța societății și a indivizilor, nu prin acatiste. Această siguranță include integritatea morală și psihică a populației, dar nu și bunăstarea sufletească. Atunci cînd e cazul, agentul de poliție trebuie să aplice o amendă ori să trimită contravenientul sau infractorul la judecată, nu să-i dea un canon. Poate să-l trimită și la duhovnic, dar numai în cazul în care judecătorul nu a asumat deja acest rol, ceea ce deja nu mi se mai pare chiar atît de improbabil.

Harta sufletului românesc este marcată de concesionările anterioare prin care ierarhia ortodoxă a oferit teritorii vitale segmentului intelectual și celui naționalist-mistic. În urma acestui act, teritoriile înstrăinate au oferit numai de-a lungul unei singure generații condițiile necesare pentru apariția a două tipuri noi de suflet (și anume cele care s-au confruntat în cursul alegerilor prezidențiale din 2024-2025). Ce-a mai rămas din fostul suflet românesc este dat acum de BOR în exploatare pe parcele: instructori de mindfulness și dezvoltare personală, agenți de poliție, psihoterapeuți, consilieri și antrenori spirituali, vedete de bîlci, influenceri și chiar destui oameni cinstiți în limitele determinate de interesul personal vor avea grijă de bunăstarea sufletească a tuturor acelora care din binecuvîntate pricini nu s-au putut bucura de darurile pastorale ale pilduitorilor semănători recomandați călduros de liderii ortodocși (https://doxologia.ro/pilduitorul-andrei-plesu-restaurarea-parabolei).