pupat toți piața constituții

Poate că mesajul trupei Vunk despre libertatea fiecăruia de a-și alege genul de familie care-i place a ajuns nu doar la inima mulțimii adunată aseară la concertul lui Rod Stewart din Piața Constituției; el a fost cu siguranță și pe placul clerului ortodox care a transformat credința într-o afacere de familie.

Faptul că mesajul Evangheliei reușește rar și cu dificultate să ajungă în Dealul Patriarhiei, fără a rămîne vreodată acolo, nu înseamnă că nici un mesaj nu ajunge în Deal. Ajung acolo nu doar toate mesajele care ar putea ajuta afacerea de familie să prospere, dar și toate acele mesaje care ar putea să amenințe interesele de familie ale societății comerciale BOR.

Așa că ne putem aștepta ca uralele cu care mulțimea a întîmpinat mesajul trupei Vunk să gîdile plăcut urechile ierarhiei ortodoxe. Semnalul nu afectează cu nimic interesele acestei familii. BOR cîștigă indiferent de rezultatul votului de la Referendum: dacă se va modifica Constituția, BOR va negocia în termenii Bisericii triumfătoare; iar dacă propunerea de modificare va eșua, BOR va adopta discursul Bisericii luptătoare.

Pentru BOR este o situație win-win: în ambele cazuri, BOR va continua să vîndă.

Alianța Elitelor împotriva Crucii

„Radu Preda a spus că prin participarea la Referendumul din 6-7 octombrie «vom da un semnal că România nu poate fi condusă de o elită (…) care vrea să ne impună anormalitatea».

Radu Preda este conferențiar universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, profesor-invitat al Universităților din Paris, Florența, Hanovra și Viena.

Din martie 2014 este preşedintele executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER).

A făcut studii la București (licență), Heidelberg, Paris și Roma (pregătirea doctoratului) și la Salonic (post-doctorat).

Ocupă, de asemenea, funcțiile: Director-fondator al Institutului Român de Studii Inter-ortodoxe, Inter-confesionale şi Inter-religioase (INTER), Cluj-Napoca, membru în Consiliul de Administraţie al Gesellschaft für Ostkirchenrecht, Viena, membru în Consiliul de Administraţie al European Forum of Orthodox Schools of Theology, Bruxelles.” (http://basilica.ro/suntem-in-situatia-in-care-trebuie-sa-reconfirmam-normalitatea-radu-preda/)

Compară cu:

„Sunt ei slujitori ai lui Hristos? Nebuneşte spun: eu nu mai mult ca ei! În osteneli mai mult, în închisori mai mult, în bătăi peste măsură, la moarte adeseori. De la iudei, de cinci ori am luat patruzeci de lovituri de bici fără una. De trei ori am fost bătut cu vergi; o dată am fost bătut cu pietre; de trei ori s-a sfărâmat corabia cu mine; o noapte şi o zi am petrecut în largul mării. În călătorii adeseori, în primejdii de râuri, în primejdii de la tâlhari, în primejdii de la neamul meu, în primejdii de la păgâni; în primejdii în cetăţi, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, în primejdii între fraţii cei mincinoşi; În osteneală şi în trudă, în privegheri adeseori, în foame şi în sete, în posturi de multe ori, în frig şi în lipsă de haine. Pe lângă cele din afară, ceea ce mă împresoară în toate zilele este grija de toate Bisericile. Cine este slab şi eu să nu fiu slab? Cine se sminteşte şi eu să nu ard? Dacă trebuie să mă laud, mă voi lăuda cu cele ale slăbiciunii mele!” (2 Corinteni 11: 22-30)

Mi-a plăcut și asta:

„Căsătoria poate fi cruce, dar și binecuvântare.” (https://twitter.com/AgentiaBasilica/status/1042820687637798913)

Eu credeam că acolo unde e cruce, acolo e și binecuvîntare.

Ce căsătorie ar fi căsătoria fără cruce? Ce creștinism ar fi creștinismul fără cruce?

Ar fi un creștinism al elitei. Un creștinism al binecuvîntării.
Ar fi creștinismul celor care încearcă să impună anormalitatea. Sau creștinismul celor care încearcă să impună normalitatea. 
Binecuvîntarea fără cruce nu este binecuvîntare. Este blestem.

Creștinismul pe persoană științifică și culturală

Printr-un comunicat de presă, B.O.R. precizează: „Demersul (Coaliției pentru Familie) nu poate fi considerat în niciun caz retrograd, așa cum în mod ignorant și malițios, este prezentat de către detractorii acestuia, câtă vreme între semnatarii și susținătorii săi se numără foarte multe personalități ale lumii științifice și culturale.” http://basilica.ro/comunicat-privitor-la-acuzatiile-aduse-bisericii-ortodoxe-romane-in-legatura-cu-sprijinul-acordat-coalitiei-pentru-familie/

Neglijența cu care sînt presărate virgulele în acest pasaj ar trebui să mai reducă puțin din îngrijorarea produsă de vestea că acest demers este susținut de „foarte multe personalități ale lumii științifice și culturale”. Dar poate că este mai bine că demersul nu este susținut de niște pescari inculți, de niște țărani ignoranți sau de „mahalaua ineptă”, vorba unei personalități științifico-fantastice din cadrul B.O.R.

Să sperăm că asistații social și alți retrograzi nu vor vota la Referendum. Ar fi păcat să compromită un ideal atît de înalt.

Nord și Sud

Poate că Liviu Dragnea își va merita Ordinul „Sfinţii Martiri Brâncoveni” în sensul creștin pe care cu greu l-ar fi anticipat cineva în urmă cu patru ani. Patriarhul este probabil cel mai surprins dintre toți. Nimeni nu știe mai bine decît P.F. Daniel că dacă dacă dai bani, iei și mai mulți bani (iată un citat reprezentativ printre multe altele: „Nu e suficient să fii evlavios, trebuie să fii şi milostiv. Sunt o mulţime de oameni (sic!) foarte evlavioşi, ţin posturile, se roagă mult, dar sunt zgârciţi. Nu dau un leu, nu ajută pe nimeni.” http://basilica.ro/vizita-canonica-a-patriarhului-romaniei-in-arhiepiscopia-ramnicului/ ). Se pare că domnul Iohannis a fost doar evlavios, așa că nu a primit nimic, nici măcar o biată decorație patriarhală. Domnul Dragnea, în schimb, se pare că a dat bani și a primit cu totul altceva. Constantin Brâncoveanu, al cărui tată a fost tăiat de mercenarii sârbi (ortodocși!) în Dealul Mitropoliei, a primit și el cu totul altceva.

Deși se încearcă compromiterea Referendumului pentru familie (da, știu că Referendumul este pentru definirea căsătoriei, iar căsătoria nu are nimic de-a face cu familia așa cum nici sexul nu are nimic de-a face cu sarcina pentru că nici sarcina nu are nimic de-a face cu nașterea copiilor, e doar corpul tău, iar tu ești al tău, el este al lui, asta e căsătoria, vezi mai pe larg în programele Radio România Cultural și în paginile Dilemei) prin asocierea lui cu Dragnea, rezultatul pare să fie tocmai invers: valul de simpatie pentru inițiativa CpF și indignarea față de cei care o contestă l-a prins deja și pe Liviu Dragnea și îl va duce cu el.

Am văzut aseară la o emisiune de știri ProTV (CNN-ul românesc) o hartă a României cu județele împărțite în funcție de raportarea la liderul partidului. Județele în care PSD-ul îl susține pe Dragnea erau colorate în roșu, cele anti-Dragnea în albastru, culorile convenționale pentru cele două tabere politice principale: liberali (albastru) și conservatori (roșu).

Mi s-a părut semnificativ faptul că susținerea lui Dragnea vine din zonele de nord ale României (Suceava, Iași, Botoșani, Bihor), în timp ce sudul îi este ostil. În contextul referendumului din 6-7 octombrie, merită să ne amintim că nordul țării reprezintă corespondentul românesc al lui „Bible Belt”, o linie fortificată la propriu prin mănăstirile și satele străvechi și prin intensitatea neîntreruptă a credinței de care au profitat nu doar ortodocșii, ci și catolicii și, în special după 1990, neoprotestanții.

Sudul, în schimb, pare să fie tot mai stins sufletește. Ce-i drept, poate transforma banii în și mai mulți bani, așa că nu ar trebui să ne suprindă dacă Bădălău, Tudose ori Firea ar fi următorii recipienți ai Ordinului „Sfinţii Martiri Brâncoveni”. Sudul poate transforma puterea în și mai multă putere. Iar asta îl face să-și închipuie că, dacă ar scăpa de Dragnea, ar putea transforma chiar și pietrele în pîine.
         Postelnicul Constantin Cantacuzino, tatăl stolnicului Cantacuzino care l-a trădat pe Brâncoveanu, a murit strangulat în trapeza mănăstirii Snagov (asta ca să nu mai zică nimeni că ortodoxia nu s-a implicat în istoria românilor). Stolnicul Cantacuzino a fost ucis la Constantinopol împreună cu fiul său, Ștefan.
         Se pare că cei care bagă doar bani primesc de regulă cu totul altceva. 
         Nu neapărat același lucru.

Pildă

Într-o zi am întîlnit un homosexual. „Vrei să fim prieteni?” mi-a zis cu un zîmbet timid, dar cinstit care m-a scos din sărite.

„Dacă-ți trag una peste ochi, îți zboară căpățîna!”, i-am zis și am mers mai departe.

În altă zi mi s-a întîmplat un necaz și un homosexual s-a oferit să mă ajute.

„Dacă-ți trag una peste ochi, îți zboară căpățîna!”, i-am zis și am mers mai departe.

Astăzi am întîlnit un homosexual care bîjbîia aiurea tocmai în drumul meu.

„Poți să mă ajuți să-mi găsesc căpățîna?”, m-a rugat.

Dac-aș fi găsit-o, i-aș fi tras un șut.

Din păcate, n-aveam cum să dau de ea. Tocmai îmi pierdusem căpățîna.

Tradiția firii (VI)

În filmul Damsel, Penelope (Mia Wasikowska) își refuză pretendentul care dorea iubire și supraviețuire spunîndu-i că cele două nu merg împreună: „You’re not exclusive in that notion.” Wasikowska sună la fel de convingător ca orice om care a înțeles diferența și a făcut deja o alegere.

Sigur, este bine că în România încă mai există numeroși susținători ai familiei tradiționale (sau, mai recent, naturale http://basilica.ro/vasile-banescu-parteneriatul-civil-exclude-binecuvantarea-dumnezeu-taina-casatoriei/). Dar dacă nu ne dorim decît supraviețuirea căsătoriei, atunci zilele ei sînt numărate.

Ar trebui să luăm în serios întrebarea legată de justificarea acestei dezbateri chiar dacă intenția și calitatea răspunsurilor oferite de cei care au adresat-o („De ce să organizăm un referendum pentru ceva care avem deja cînd n-avem autostrăzi, spitale, o reformă a justiției?”) ne eliberează de obligația de a răspunde. Dar dacă acum sînt destui cei care vor să creadă că singura motivație a inițiativei CpF și a susținătorilor ei a fost ura (ura față de homosexuali, față de liberalism, față de civilizație, față de progres), ce vor crede generațiile viitoare dacă noi nu răspundem? Cu atît mai mult cu cît ura nu este singura substanță întrebuințată de companiile care se ocupă de întreținerea culturii seculare dominantă. De altfel, cantitățile și concentrațiile pseudo-argumentelor împrăștiate 24/7 semnalează că ne confruntăm cu o cultură aflată într-o fază critică comparabilă cu debutul (sau sfîșitul) oricărei revoluții.    

Prin urmare, este bine că știm ce anume votăm în zilele de 6 și 7 octombrie; dar este necesar să știm de ce o facem. Aveam nevoie de acest referendum pentru a redescoperi de ce vom vota pentru definiția corectă a căsătoriei. (O serie de argumente clare și de bun simț poate fi consultată cu folos pe blogul dlui Alexandru Racu: https://alexandruracu.wordpress.com/)   

Am ajuns să luptăm pentru lucrurile firești pentru că am considerat că firescul vine de la sine. Problema cu firescul este, mai întîi, că îl recunoști în special atunci cînd el este amenințat. În al doilea rînd, problema e că nici rațiunea singură, nici credința singură nu te ajută să-l păstrezi. Istoria ne arată că atît societățile raționale, cît și cele religioase se pot prăbuși la fel de ușor, atingînd forme cumplite de corupție morală.

De ce votăm pentru revizuirea Constituției? De ce vom pune ștampila pe „Da” la întrebarea „Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?” Pentru că eram pe punctul de a pierde căsătoria fără să ne dăm seama.     

Pentru că doar căsătoria poate asigura viitorul, proteja prezentul și transmite trecutul. Doar căsătoria poate constitui, prin familia pe care o face posibilă, o „biserică domestică”, cultivînd credința, nădejdea și iubirea. Doar familia poate fi rațională și credincioasă în același timp, rezistînd corupției morale spre care sîntem atrași de fiecare dată cînd sîntem singuri, doar cu noi înșine, doar cu rațiunea sau doar cu credința noastră. Doar familia întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie poate aduce în lume acea iubire care a biruit lumea și care nu mai este interesată de supraviețuire. Din simplul motiv că este veșnică.

Votăm pentru ca generațiile actuale și viitoare să nu ajungă să fie alcătuite din indivizi singuri, indiferent de natura relației dintre ei. Nu votăm împotriva „căsătoriei homosexuale”, care oricum este o contradicție în termeni, o aberație. Votăm pentru că „nu este bine să fie omul singur”, oricine și oricum ar fi el.

Doi heterosexuali nu sînt neapărat mai puțin singuri decît doi homosexuali. Poate că uneori heterosexualul nu ajunge acasă după orele de serviciu neapărat pentru a reveni în familie, ci doar pentru că nu are unde să se ducă altundeva. Dar cel puțin el are șansa de a ajunge la un moment dat acasă.

Însă atunci cînd firescul este pierdut, întoarcerea devine imposibilă. 

Poate că cel mai bun lucru pe care l-am putea face în zilele de 6 și 7 octombrie ar fi, pe lîngă votul în favoarea revizuirii, să mergem la vot cu întreaga familie. Am demonstra astfel că votul nostru nu este motivat de ură, ci că el reprezintă o întîmpinare și o invitație. Ar însemna că întoarcerea rămîne posibilă pentru fiecare om.   

Tradiția firii (V)

Referendumul pentru precizarea definiției căsătoriei ar trebui să fie o bună ocazie pentru precizarea definiției omului. Sper că, după aflarea rezultatului, între paharele de vin închinate în cinstea victoriei distinșii noștri teologi vor avea răgazul și curajul necesare pentru a transmite poporului că femeia nu este doar ceva care merge excelent la mici și bere.

Pînă atunci este important să nu-i sperie pe oameni, spunîndu-le astfel de lucruri înspăimîntătoare chiar înaintea votării.