duminică, 24 ianuarie 2021

Unirea mică, Marea Unire și Unirea Supremă

S-a observat la Centenarul Unirii că sărbătoream România Mare într-un teritoriu mai mic decît cel de la 1918. Dar problema nu este că teritoriul este mai mic, ci că nu ne mai aparține. Cu resursele naturale cedate străinilor, cu economia, școala și sănătatea aflate în mîinile unor oameni care slujesc interese anti-românești, mulți dintre noi sărbătoresc astăzi Unirea Principatelor cu gîndul la un trecut mult mai recent, cu gîndul la singura unire care pare să conteze pentru ei: unirea cu UE. Pentru cei mai mulți oameni nu contează decît lucrurile care îi afectează direct. În această mentalitate, Unirea Principatelor a pregătit și a făcut posibilă unirea din 1918, după cum Marea Unire a făcut posibilă unirea supremă din 1 ianuarie 2007, cînd am fost în sfîrșit integrați în imperiul căruia i-am rezistat (pentru că eram uniți pe un teritoriu care ne aparținea) în cele două războaie mondiale. Îndemnurile recente de unire cu Moldova, care ar oferi un final reușit dramei noastre istorice, nu mi se par cu adevărat patriotice, cîtă vreme o astfel de unire pare să extindă mai ales, prin refacerea fie și parțială a granițelor noastre, granițele imperiului. Cît este de devotată Moldovei și României actuala puterea pro-europeană de la Chișinău și cît de mult Uniunii Europene? Ar putea fi organizat într-o Moldovă condusă de un președinte pro-european și unionist precum doamna Maia Sandu un Congres Mondial al Familiei precum cel organizat la Chișinău în 2018 de comunistul Igor Dodon (http://worldcongress.md/en/home/)?  

Cei mai mulți dintre noi au fost făcuți să creadă că nu putem avea prosperitate și libertate decît sub protecția UE. Dar la paisprezece ani de la integrarea noastră în UE, statul român este mai puțin stăpîn pe resursele țării, iar drepturile și libertățile noastre cetățenești sunt mai amenințate decît erau înainte de aderare. În școală, la serviciu, în societate, sunt tot mai puțini cei care îndrăznesc să conteste legitimitatea pretențiilor ideologiei de gen; la orele de educație civică proiectele elevilor se reduc la susținerea LGBT și promovarea diversității. Se cere desființarea gospodăriilor țărănești mici, de subzistență, pentru că nu sunt eficiente economic iar țăranii poluează aerul oamenilor frumoși, deși subvențiile în agricultură sunt făcute să susțină doar marile companii de exploatare agricolă deținute de străini (2% dintre aceste companii deținînd peste jumătate din suprafața arabilă a României în virtutea liberalizării pieței funciare impusă prin aderarea la UE https://www.economica.net/studiu-ue-aproape-jumatate-din-terenul-agricol-al-romaniei-este-detinut-de-cetateni-straini-statul_109876.html), în timp ce asupra fermelor de subzistență aceste subvenții nu au nici un efect pozitiv. În 2009 piața laptelui s-a prăbușit, astfel încît majoritatea micilor fermieri au fost constrînși să renunțe la animale: de la 3 milioane de bovine în 2006, România a ajuns la 2 milioane în 2019 (https://www.zf.ro/companii/zootehnia-romaniei-pamant-fermierii-isi-vand-fermele-vaci-facebook-19632670). România are cea mai mare pierdere de țărani din UE (între 2010 și 2013 au dispărut din România trei gospodării țărănești pe oră (https://www.arc2020.eu/romania-3-family-farms-disappear-every-hour/) Sigur, prin aderarea la UE, România nu doar a pierdut ceva, ci a și primit lucruri importante. De pildă, a primit un curcubeu.

Prin unirea din cele două etape, din 1859 și 1918, ne-am manifestat puterea de a ne croi o altă soartă. Nu bunăstarea a fost scopul principal al înaintașilor noștri, ci libertatea celui care este stăpîn pe locul lui. Bunăstarea a devenit un obiectiv exclusiv de-abia prin unirea României cu UE din 2007, realizată în timpul mandatului unui președinte care vedea în dorința românilor de a avea propria casă un impediment la mobilitatea lor personală, un mod nechibzuit de a renunța la avantajul de a te simți acasă în fiecare port al lumii.

Cînd prosperitatea devine obiectivul principal al vieții, fără ca ea să decurgă firesc dintr-o așezare responsabilă într-un loc propriu, atunci libertatea îi este subordonată prosperității: în loc să fie una dintre condițiile care permit prosperitatea, libertatea este redusă la un bonus pe care-l primești dacă ai fost norocos sau cuminte. Cînd libertatea este acordată condiționat, de regulă oamenii norocoși sau cuminți nu sunt decît niște ticăloși, respectiv niște lași.

Ce fel de bunăstare este cea care depinde de generozitatea străinului, și ce fel de libertate este cea care-ți permite doar să pleci?

sâmbătă, 23 ianuarie 2021

Unitatea pustiitoare

 Recent, cineva mi-a făcut onoarea de a-mi include blogul pe o platformă ortodoxă de știri, ocazie cu care mi-a propus să fac un comentariu. Întrucît intenția autorului este de a realiza o „aplicație ortodoxă care unește”, singurul comentariu pe care-l pot face este că majoritatea site-urile/blogurile cuprinse în aplicația ȘtiriOrtodoxe mă exclud din capul locului. Sunt incluse site-uri care încearcă să unească ortodoxia cu o cultură pluralistă (precum în unele contribuții din Lumea Credinței) ori cu una pluralist-seculară (precum Ziarul Lumina). Numeroase alte site-uri/bloguri conspiraționist-fundamentaliste vor să unească ortodoxia cu anti-vaccinismul ca reacție apocaliptică de respingere a antihristului din vaccinul anticovid. Toate aceste site-uri și bloguri au ignorat aproape în totalitate șansa reală de a ne împotrivi programului de spălare pe creier aplicat în școlile românești prin proiectul de digitalizare a educației. Din 16 ianuarie pînă acum, petiția propusă de Mircea Platon pentru oprirea acestui proiect a fost semnată de 1100 persoane (https://www.scoalaclasica.com/text?fbclid=IwAR2TJ4IJzUWSOu9PLoZTNYrCGUca74Zzi-t4eIb8VqGYBzWxVtRf1T5HgXU). Dacă s-ar fi depus o petiție pentru interzicerea „tehnologiei bazată pe 666” (în existența căreia majoritatea blogurilor ortodoxe cred), ar fi adunat același număr de semnături într-o oră.

Unitatea nu este bună în sine și cu siguranță nu este proprie doar Împărăției lui Dumnezeu: există unitate și în lumea întunericului. Este unitatea mortală din care Hristos a venit să ne scoată:

„Iar cărturarii, care veneau din Ierusalim, ziceau că are pe Beelzebul şi că, cu domnul demonilor, alungă demonii. Şi chemându-i la Sine, le-a vorbit în pilde: Cum poate satana să alunge pe satana? Dacă o împărăţie se va dezbina în sine, acea împărăţie nu mai poate dăinui. Şi dacă o casă se va dezbina în sine, casa aceea nu va mai putea să se ţină. Şi dacă satana s-a sculat împotriva sa însuşi şi s-a dezbinat, nu poate să dăinuiască, ci are sfârşit. Dar nimeni nu poate, intrând în casa celui tare, să-i răpească lucrurile, de nu va lega întâi pe cel tare, şi atunci va jefui casa lui.” (Marcu 3, 22-27)

Din punctul meu de vedere, rolul celor mai multe site-uri și bloguri ortodoxe cuprinse în lista aplicației este de a-l lega pe cel tare și de a-i jefui casa. Singurul lucru care le unește este pustiirea ortodoxiei.    

vineri, 22 ianuarie 2021

Adevărul libertății

 În numele libertății, Patriarhia Ecumenică a acordat în 2018 autocefalia Bisericii Ortodoxe a Ucrainei; Biserica Ortodoxă Rusă a contestat actul în numele adevărului. Dar atît adevărul, cît și libertatea invocate de toată lumea riscă să fie compromise de interesele politice evidente ale celor trei părți implicate în mod direct, fapt care amenință să afecteze grav ierarhia intereselor, prioritatea interesului creștin devenind secundară. Acesta este motivul pentru care un sinod panortodox asupra schismei ucrainene este necesar nu doar pentru a împăca pe toată lumea (cel mai probabil, cu prețul adevărului), ci pentru a restabili înțelesul adevărat al libertății. Sensul libertății bisericești trebuie să depindă de și să decurgă din înțelegerea creștină a libertății. Din cîte se pare, refuzul Patriarhiei Ecumenice de a admite organizarea unui sinod în legătură cu problema ucraineană o transformă în principala responsabilă pentru adîncirea crizei (puteți citi un articol util pe această temă la https://theodosie.ro/2021/01/22/anti-rusismul-deputatului-daniel-gheorghe-il-duce-in-eroare-in-ce-priveste-schisma-bisericeasca-ucraineana/)

Din păcate, faptul este că prin acordarea autocefaliei nu s-a urmărit în primul rînd libertatea canonică a ucrainenilor, ci anularea autorității canonice a Patriarhiei Ruse asupra ortodoxiei ucrainene. Patriarhia Ecumenică a acționat strict politic, răspunzînd imperativelor unei super-puteri din prezent cu docilitatea cu care în trecut refuza autocefalia Bisericilor din țările aflate sub influența Imperiului Otoman. Se poate presupune că nevoia de a dobîndi protecție americană în contextul presiunilor la care este supusă în Turcia a contribuit la acțiunea prin care Patriarhia Ecumenică a expus ortodoxia ucraineană influenței și presiunilor politicilor nord-atlantice. Pe cît este de adevărat că o Biserică ucraineană subordonată canonic Patriarhiei Moscovei ar urmări inevitabil interesele politice ale Rusiei, limitînd influența UE într-un spațiu ortodox și aspirațiile integrării în NATO ale Kievului, tot atît de adevărat este că o Biserică ucraineană autocefală în teorie, dar „recunoscătoare” Patriarhiei ecumenice, ar urmări interesele euro-atlantice în regiune și ar susține o politică anti-rusească. Dacă lucrurile stau așa, atunci ortodoxia ucraineană nu devine liberă prin dobîndirea autocefaliei, ci doar schimbă dependența de Rusia cu dependența de SUA.

Putem presupune că Patriarhia Rusă este la fel de liberă de Kremlin pe cît este Patriarhia Ecumenică de Washington. Contribuie această situație la conservarea identității naționale și la o înflorire a conștiinței ortodoxe? În ce măsură corespunde înființarea Bisericii Ortodoxe a Ucrainei unei aspirații istorice a poporului ucrainean și nu este mai degrabă o discutabilă rezolvare de moment, determinată în primul rînd de contextul conflictului militar din Crimeea? Pe de altă parte, în ce măsură Patriarhia Rusă dorește cu adevărat binele ortodocșilor ucrainieni și nu urmărește de fapt păstrarea unor baze „militare” ideologice pe teritoriul ucrainean?

Deocamdată, intervenția forțată a Patriarhiei Ecumenice a produs o schismă la nivelul ortodoxiei. Situația este agravată de refuzul Patriarhiei Ecumenice de a admite necesitatea unui sinod pan-ortodox convocat în vederea rezolvării acestei crize, un sinod în cadrul căruia s-ar discuta inevitabil și limitele autorității canonice a Patriarhului Ecumenic precum și sensul particular al libertății restului patriarhiilor. Odată cu aceasta, ar trebui recunoscută și restabilită prioritatea sensului creștin de ansamblu al libertății și adevărului în raport cu înțelegerea lor contextuală, determinată exterior de împrejurări istorice variabile. Toată lumea pare să-și cunoască interesele, dar actuala criză canonică din lumea ortodoxă reflectă o criză duhovnicească mai veche și mai adîncă determinată tocmai de faptul că ne-am uitat adevăratele interese, lucrurile care contează mai presus de orice altceva și care fac ca tot restul să conteze. Un astfel de sinod ne-ar ajuta să ni le redescoperim.  

Rezultatul războiului văzut nu coincide neapărat cu rezultatul războiului nevăzut, iar cei care cîștigă într-unul pot fi biruiți în celălalt. Important este să biruim acolo unde biruința este asigurată deja prin Jertfa și Învierea Domnului, chiar dacă roadele acestei biruințe lucrează în istorie doar în mod tainic.

joi, 21 ianuarie 2021

Ortodoxia cu limbă de moarte

Prin comparație cu locul de veci al unor profesori universitari de teologie ortodoxă încă activi, apartamentul din strada Cernica al părintelui Stăniloae pare o debara. Conacele de vacanță ale unora dintre ei vor fi probabil integrate la un moment dat în circuitul turistic al firmei Basilica Travel, alături de alte ctitorii monumentale reprezentative pentru mistica și ascetica ortodoxă tradițională.

Faptul că unii clerici ortodocși se bucură de o binemeritată prosperitate ne arată tuturor celor care am fi poate ispitiți să cîrtim că jertfa neprecupețită adusă Bisericii și țării nu rămîne nerăsplătită. Mai devreme sau mai tîrziu, dacă te rogi cît trebuie și-ți faci cu seriozitate și recunoștință treaba pentru care te-a rînduit Dumnezeu, nu se poate să nu primești și tu o casă de vacanță cu tot cu pădurea din preajmă.

Rămîne totuși de neînțeles de ce în timp ce numeroși clerici „au primit cele bune în viața lor”, oamenii din BOR care ar trebui să risipească confuzia și necredința din mintea credincioșilor au preferat să sape o prăpastie mare între clerul care a profitat de binefacerile liber-schimbismului (pînă în punctul în care poate fi confundat cu departamentul de marketing al unei corporații) și populația care s-a bucurat de resturile de la mesele bogaților. Este mai vinovat consumatorul de mici la caserolă decît consumatorul exigent de tocăniță de mistreț (http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2020/11/identitatea-contradictorie.html)? De ce este certat poporul care îndrăznește să vadă ce gust are lumea aceasta cîtă vreme gustarea Domnului este rezervată în practica bisericească ortodoxă actuală copiilor? De vreme ce din lume se înfruptă cu aceeași pasiune și clerul, bănuiesc că răspunsul este stilul. Prin consumerismul său vulgar, poporul compromite consumerismul subtil, spiritual, stilat al elitei bisericești. Poți păcătui în BOR, dar cu o condiție: să o faci cu stil. Așa se explică de ce, după cum observam cu altă ocazie, „în loc ca Biserica să lumineze și să retrezească adevărul în conștiința românilor, mai degrabă îi ceartă cot la cot cu elita pentru că au fost biruiți în mod viclean de un somn de moarte, pentru că au visat la visul american care le-a fost indus hipnotic de o elită niciodată criticată, ci întotdeauna sprijinită de ierarhii și teologii ortodocși români. Inspirate parcă din Politicele lui Patapievici, din interpretarea providențialistă dată neocapitalismului de elita neoliberală și din sentințele sapiențiale împrăștiate prin Dilema, diverse personalități din BOR au căzut de acord că singurii responsabili pentru situația de înstrăinare, nepăsare, iresponsabilitate și abandonare de sine în care ne aflăm nu sînt decît românii înșiși.” (http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2020/01/marea-unire-si-elita-cea-mica.html)

Era de așteptat ca un popor mustrat în mod necinstit, disprețuit de o ierarhie snoabă și parvenită pentru că nu este îndeajuns de stilat, să ajungă să caute povățuire și înțelegere într-o zonă teologică cu un stil compatibil cu cel al periferiei sociale și culturale din România. De pildă, în zona unei pretinse biserici ortodoxe pe stil vechi, care există doar în calitate de asociație religioasă și care profită probabil de confundarea cu ortodoxia canonică a lipovenilor de rit vechi pentru a-și spori numărul de credincioși (vezi detalii la https://www.ziaruldevrancea.ro/special/educatie/92199-schitul-duminica-mironositelor-din-bolotesti-promovat-prin-proiecte-europene-de-consiliul-judetean.html ).

Recent, un „ierarh” al acestei asociații, PS Sofronie Suceveanul, a îndemnat lumea la refuzul vaccinului și al purtării măștii întrucît acestea sunt „spre pierirea sufletului și înrobire”: 

„Pentru nimic în lume nu vă vaccinați, refuzați purtatul măștii și feriți-vă de tot ceea ce vă vor impune de acum încolo, pentru că totul va fi spre pieirea sufletului și înrobire. Renunțați la tot ceea ce va oferă ei în schimbul pecetei: la serviciu, la școli, plimbări, hrană etc. Nu vă lăsăți copiii educați și manipulați de aceștia. Ei toți lucrează pentru instaurarea dictaturii medicale și financiare. Toți sunt aleși de stăpâni, toți sunt vânduți, pierduți, și toți sunt în stare de orice pentru a-și îndeplini programul.” (https://sv.pov21.ro/ps-sofronie-suceveanul-nu-realizati-ca-nu-e-vorba-de-virus/)

Din cîte înțeleg, acești oameni nu au autoritatea canonică de a vorbi în numele Bisericii Ortodoxe; dar pentru că reprezentanții BOR au manifestat ezitare, frică și cedare în raport cu autoritățile statului în contextul pandemiei, avînd deja în trecutul recent sau mai îndepărtat o istorie de colaborare vinovată cu statul, fiind așadar o ierarhie compromisă prin oportunism și lașitate pe de o parte, dar păstrînd un aer de superioritate morală și distanțare acuzatoare de un popor disprețuit deja de elita intelectuală, pe de altă parte, poporul se îndreaptă spre acele zone de reprezentare care își asumă virtuțile indispensabile liderului autentic: curaj, responsabilitate, luciditate și empatie. În felul acesta, credincioșii căzuți deja în plasa cercurilor fundamentaliste ajung să prefere niște impostori care par să vorbească cu o limbă vie în locul unor lideri ortodocși legitimi canonic, dar care vorbesc în limba moartă a trădărilor și condamnărilor nedrepte.

Ce ar trebui să le amintim acestor frați și surori mai mici ai noștri, este că refuzul vaccinului nu te face ortodox și nici nu te bagă în rai; nu-ți pierzi mîntuirea dacă te vaccinezi și nici nu dobîndești mîntuirea dacă nu te vaccinezi. Dacă legăm mîntuirea de vaccin, atunci facem de prisos Întruparea, Moartea și Învierea Domnului, iar toată lucrarea curățitoare și sfințitoare a Bisericii nu mai face doi bani. În rai ne aduc dragostea și mila lui Dumnezeu, Jertfa lui Hristos, rugăciunile și Tainele Bisericii, credința noastră și măsura în care credința ne-a schimbat viața și ne-a asemănat lui Hristos. În schimb, ieșirea din Biserică prin ascultarea de falși proroci ne poate pune într-o primejdie mai mare decît primirea vaccinului sau purtarea măștii. Chiar dacă Biserica este condusă deocamdată de lideri care au investit mai mult în moartea lor decît în viața Bisericii, pentru noi nu există un alt loc unde să mergem, pentru că doar aici avem „cuvintele vieții celei veșnice” (Ioan 6, 67-68). Să le lăsăm cavoul celor din Biserică și dinafara Ei care au preferat cuvintele din capul lor și să nu ne închidem mintea în niște minciuni doar pentru că sunt spuse într-un mod aparent autentic.

marți, 19 ianuarie 2021

Pentru cei care cer deschiderea școlii

„Corect ar fi așa: cei care cer și dispun deschiderea școlii, adică inițierea unui proces care conduce în mod previzibil la victime umane, să răspundă potrivit legii. Faptele ar fi în registrul instigării la omor, al zădărnicirii combaterii pandemiei și chiar al genocidului, pentru că acțiunea vizează, prin previzibilitatea ei, vătămarea totală sau parțială, cu bună știință, a grupului nevaccinaților. Pot fi încadrați și la obținerea de foloase necuvenite, fiindcă iau aceste măsuri cu scopul de a-și crește popularitatea.

[…] E o decizie politică a vaccinaților care conduc România în stil miserupist și care n-au văzut de aproape o secție COVID sau un copil chinuit de boală, n-au pierdut rude și prieteni, n-au înțeles loteria formelor severe și li se fîlfîie de ce pot păți ceilalți. Dacă Iohannis ar fi avut copii la școală și comorbidități, dacă ar fi locuit cu părinții și n-ar fi fost vaccinat ar mai fi cerut deschiderea fizică a școlii? Ar mai fi citit el din prompter relaxat dacă ar fi trăit dramele și teroarea unui părinte silit să-și trimită copilul într-un potențial focar COVID?

Așa, cînd are doar grija rotunjirii bicepsului, cînd are deplină imunitate medicală, politică și penală, își permite.

Pentru acești oameni, România e doar o ocazie personală, iar pandemia a fost mereu o simplă răceală.”

https://www.catavencii.ro/editorial/scoala-sa-fie-dar-si-puscarie/

După roadele lor îi veți cunoaște

 Atât de fără de minte sunteți? După ce ați început în Duh, sfârșiți acum în trup?” Galateni 3, 3

 

După cum spuneam în urmă cu aproape zece ani, „masca s-a pus peste lume fiindcă mai întîi s-a pus peste oameni” (http://www.nistea.com/eseuri/gheorghe_fedorovici/despre-natura-raului-in-filmul-soare-inselator-de-nikita-mihalkov.htm). Observația mi-a fost inspirată de descrierea rolului măștii (în sens figurat) în Rusia anilor ’20 de Nadejda Mandelștam în memoriile ei (Speranță abandonată, Polirom, 2005, p. 321-324), descriere care m-a ajutat să înțeleg mai bine filmul lui Mihalkov, Soare înșelător (https://en.wikipedia.org/wiki/Burnt_by_the_Sun). Care este masca din om peste care s-a pus masca dinafara omului? Este masca falsei credințe, a credinței pe care ne-o puneam duminica și la sărbători și pe care o scoteam imediat ce plecam de la slujbă pentru a ne putea relua viața noastră normală. Este masca pe care nu vrem să o scoatem din simplul motiv că ne-a devenit constitutivă. Este masca singurei „normalități” pe care suntem dispuși să o recunoaștem și la care dorim să ne întoarcem (http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2020/10/starea-de-anormalitate.html). Masca medicală ne deranjează în primul rînd pentru că acoperă masca noastră de dedesubt, masca noastră adevărată. Ne opunem măștii fizice pentru că ascunde masca noastră spirituală. Adevăratul credincios nu poartă mască medicală în spațiul public tocmai pentru ca toată lumea să știe cum arată un credincios adevărat.

Știm mai multe despre vaccinul anticovid decît despre Dumnezeu. Nu știm nimic despre paza gîndurilor sau trezvia minții, nimic despre gîndurile răutății, dar știm exact cum ne intră nanocipurile în minte și de acolo în suflet. Nu știm nimic despre lucrarea minții și a inimii, dar știm totul despre cum ar putea lucra vaccinul în noi. Curățirea, luminarea și desăvîrșirea creștinului sunt acum determinate în primul rînd, dacă nu exclusiv, de raportarea noastră la vaccin și covid. Nu spun că vaccinul este bun, dimpotrivă. După cum am mai afirmat cu altă ocazie, consider că graba cu care a fost lansat pe piață, sustragerea corporațiilor din industria farmaceutică de la imperativele etice și presiunea unor autorități care au profitat de criza produsă de pandemie pentru a-și spori puterea și a-și diminua responsabilitatea justifică suspiciunea rezonabilă față de acest vaccin. 

Ce încerc să spun (și prin această postare) este că vaccinul nu ne poate face mai mult rău, în plan duhovnicesc, decît ne-am făcut deja noi înșine prin obsesia noastră față de el. Hai să fim cinstiți și să ne punem întrebarea: preocuparea noastră pentru înțelegerea apocaliptică a vaccinului și a virusului ne-a apropiat sau ne-a înstrăinat de viziunea ortodoxă filocalică? Care sunt roadele cultivării interesului nostru pentru vaccin: o sporită încredere în mila și puterea lui Dumnezeu, o dragoste mai mare față de Dumnezeu și aproapele, o rîvnă mai aprinsă pentru rugăciune, sau frică și delăsare duhovnicească care culminează în falsificarea – cu sprijinul regretabil al majorității clericilor – a înțelegerii Tainelor, transformate din lucrări tainice și îndumnezeitoare ale unirii noastre cu Hristos în puteri magice de îndepărtare a bolii pentru ca totul să revină la vechea și scumpa noastră anormalitate?

Sunt citate în mediul online ortodox tot felul de texte profetice al părinților nevoitori din trecut în care deși nu se vorbește despre covid, în rest nu a scăpat nimic. Nano-roboții sunt prevestiți în detaliu. Nu am întîlnit însă menționată o vorbă a Sf. Paisie Aghioritul legată de faptul că antihristul este deja în inimile noastre, lucru pe care ar fi trebuit să-l știm încă din Scriptură:

„Văzând însă Domnul Dumnezeu că răutatea oamenilor s-a mărit pe pământ și că toate cugetele și dorințele inimii lor sunt îndreptate la rău în toate zilele, I-a părut rău și s-a căit Dumnezeu că a făcut pe om pe pământ.” (Facerea 6, 5);

„Cugetul inimii omului se pleacă la rău din tinerețile lui” (Facerea 8, 21);

„Zis-a cel nebun în inima sa: «Nu este Dumnezeu!» Stricatu-s-au oamenii și urâți s-au făcut întru îndeletnicirile lor. Nu este cel ce face bunătate, nu este până la unul. Domnul din cer a privit peste fiii oamenilor, să vadă de este cel ce înțelege, sau cel ce caută pe Dumnezeu. Toți s-au abătut, împreună netrebnici s-au făcut; nu este cel ce face bunătate, nu este până la unul.” (Ps. 13, 1-3);

„Cele ce ies din gură pornesc din inimă și acelea spurcă pe om. Căci din inimă ies: gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtișaguri, mărturii mincinoase, hule. Acestea sunt care spurcă pe om, dar a mânca cu mâini nespălate nu spurcă pe om.” (Matei 15, 18-20). Iată, în sfîrșit, și cuvîntul Sf. Paisie Aghioritul, cu un scurt dar folositor context explicativ: „renunțarea generalizată la nevoința pazei minții și la chemarea numelui Domnului este interpretată în tradiția ortodoxă drept semn apocaliptic, al unei epoci dominate de duhul antihristic. Extrem de revelator pentru rândurile de față este răspunsul dat de Sfântul Paisie Aghioritul unor pelerini care l-au întrebat: «Foarte mulți spun că vine antihristul, ce trebuie să facem?» Acela le-a răspuns: «Nu vă ocupați cu aceste lucruri, care vă tulbură și vă chinuiesc. Antihristul lucrează înlăuntrul nostru. Acolo trebuie să fim cu luare aminte și să-l înfrângem». (https://ziarullumina.ro/teologie-si-spiritualitate/theologica/nevointa-duhovniceasca-si-vremurile-de-pe-urma-157743.html)   

Dincolo de diversele manipulări mai mult sau mai puțin discrete, trebuie să recunoaștem că ele nu s-ar fi răspîndit cu atîta ușurință și entuziasm dacă nu ar fi găsit un teren fertil. În mare măsură, înțelegerea greșită a riscurilor legate de vaccin este determinată de predispoziția lumii ortodoxe pentru înțelegerea magică a răului, ca putere care poate fi trimisă sau alungată mai degrabă prin formulele potrivite decît prin puterea lui Dumnezeu, Care lucrează și prin credința noastră în El. În ordinea magică, credința este inferioară cunoașterii formulei. În mentalitatea magică întreținută difuz de religiozitatea populară și precis de clerici interesați să fie percepuți ca „preoți cu har” și publicații precum Formula As, virusul este perceput drept corespondentul științifico-tehnologic al deochiului sau blestemului, controlat acum prin vaccinul anticovid pentru a pune stăpînire pe trupul și sufletul omului. Știința însăși, și cea medicală în mod special, tinde să fie interpretată în universul fundamentalist în categorii magice. 

Toată descrierea procesului de posedare prin vaccin, cu importanța acordată formulei vaccinului, este una de natură magică, omul stăpînit de duhul demonic transformîndu-se fără a se putea împotrivi într-o altă persoană, cu o altă identitate. Ce uită ori efectiv nu știu cei care împărtășesc această viziune este că oricît de magică ar (re)deveni știința, la nivelul magic biruința rămîne cu neputință. Dacă rămînem la acest nivel suntem biruiți oricum, indiferent că ne vaccinăm sau nu. Biruința este cu putință doar în ordinea teologică în care Dumnezeu este atotputernic, este cu noi în fiecare zi (Matei 28, 20) și în care nimic nu ne poate despărți de El, „nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici înălțimea, nici adâncul și nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru.” (Romani 8, 39)

luni, 18 ianuarie 2021

La sensuri noi, oameni noi

Încercarea dlui Iulian Bulai, președintele Comisiei de cultură din Camera Deputaților, de a-l useriza pe Eminescu (https://www.hotnews.ro/stiri-esential-24542140-iulian-bulai-eminescu-semnat-fara-penali-functii-publice-reformat-tvr.htm), a stîrnit în mediul ortodox indignări vehemente; de asemenea, recomandarea indirectă a vaccinului anticovid de părintele Constantin Necula (prin observația că vaccinul și dogma sunt lucruri diferite, https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/preotul-necula-a-crede-ca-vaccinul-e-o-incalcare-a-unei-dogme-e-periculos-in-mana-lui-dumnezeu-stau-si-astfel-de-vaccinuri-1431629) i-a nemulțumit pe ortodocșii pentru care Dumnezeu este ortodox iar diavolul orice altceva. Acest principiu ferm și inatacabil de înțelegere a lumii ne explică de ce ortodocșii condamnă prompt observațiile unui catolic precum Iulian Bulai despre familia „ciudată” a Mîntuitorului Hristos, dar ignoră proiectele ortodoxe de transformare a ortodoxiei în același timp în instrument al ideologiei neoliberale, în expresie a unei spiritualități neognostice și în metodă de dezvoltare personală și mijloc de dobîndire a unei mentalități deschise. Într-un fel sau altul, domnul Andrei Pleșu se regăsește la intersecția acestor încercări de deviere a creștinismului din matca lui dogmatică, dar domnul Pleșu este ortodox, deci nu are cum să fie rău. Rău este vaccinul. De ce este vaccinul rău? Pentru că nu este făcut de ortodocși și n-are agheasmă înăuntru.

Episcopul romano-catolic de Iași, Iosif Păuleț, l-a îndemnat public pe catolicul Iulian Bulai să-și ceară iertare public pentru comentariile sale despre despre Maica Domnului, pe care episcopul catolic le-a numit blasfemice (https://www.antena3.ro/actualitate/biserica-catolica-se-dezice-de-deputatul-usr-iulian-bulai-replica-acida-a-episcopului-catolic-de-552335.html). Deci nu pe emailuri și prin sugestii duhovnicești ininteligibile, precum se practică, ca formă de curaj ieșit din comun, în lumea ortodoxă.

Este drept că și PS Ignatie al Hușilor i-a reproșat lui Bulai intenția de a găsi sensuri noi care contrazic tradiția creștină (https://stiriest.ro/2019/12/30/ps-ignatie-face-lumina-in-cazul-blasfemiilor-useristului-bulai/); dar atunci cînd intelectualii ortodocși propun sensuri noi și redefinirea realităților fundamentate creștin, sau, mai precis, atunci cînd Andrei Pleșu afirma că referendumul pentru familie „valorifică în mod impur o anumită ignoranţă din rîndurile electoratului şi un capital de intoleranţă şi judecată tăioasă a «aproapelui» care n-are nimic de a face cu creștinismul” (https://dilemaveche.ro/sectiune/dilemablog/articol/un-referendum-politic-impur), reacția lumii ortodoxe lipsește. Dimpotrivă, felul necreștin și neortodox în care H.-R. Patapievici descria ortodoxia (ca aer, savoare și mod de a primi și răspîndi miresmele), sensul nou care îi era atribuit ortodoxiei în felul acesta era prezentat de viitorul episcop al Hușilor ca dovada unei convertiri autentice (în timp ce ortodoxia domnului Pleșu era mai presus de îndoială din simplul motiv că intelectualul român declara că obișnuiește să citească Patericul. Vezi la Ignatie Trif, „Sfântul Vasile cel Mare: Interacțiunea dintre «pridvorul culturii»” și «naosul teologiei»”, Tabor, nr. 1, aprilie 2009, p. 29).

Convingerea catolicului Iulian Bulai, potrivit căruia rostul credinței și teologiei este de „a găsi mereu noi sensuri ale unor cuvinte milenare.” (https://www.mediafax.ro/politic/iulian-bulai-noi-precizari-dupa-ce-a-scris-ca-fecioara-maria-este-o-mama-surogat-familia-atipica-din-nazaret-e-un-model-18679898), este inacceptabilă pentru ortodocși doar cînd propunerea vine de la neortodocși. În schimb, ea poate fi regăsită la fel de bine și în ortodoxie, fiind chiar recomandată, dar cu o condiție: să fie vorba despre sensuri noi venite de la noi, nu de la alții. Pentru că diavolul nu poate fi ortodox, deci orice noutate apărută în mediul ortodox este bună. Diavolul nu poate fi decît catolic, protestant, evreu, globalist, userist, de stînga, LGBT-ist, corporatist și vaccinist. Uităm însă că diavolul vorbește cu vorbele lui Dumnezeu, că citează Scriptura și că este expert în patristică. 

Primul sens nou din istoria omului vine de la diavol: „Oare a spus Dumnezeu?” Dar dacă ești ortodox, ești în siguranță. Diavolul știe asta și nu va încerca să te ispitească cu sensuri noi. Pentru că, dacă ești ortodox, le găsești tu singur. Ba chiar ești obligat să descoperi sensuri noi ale credinței: „A o reduce [parabola] însă doar la o sumă de echivalențe, identificând elementele parabolei și alocându-le, matematic, sensuri o dată pentru totdeauna, înseamnă a nu te ridica la înălțimea provocării cuvântului hristic.” (https://doxologia.ro/viata-bisericii/reflectii/pilduitorul-andrei-plesu-restaurarea-parabolei) Și cine ne poate ridica mai bine la înălțimea cuvîntului hristic prin sensuri noi decît un ortodox ca domnul Pleșu? De la această înălțime poți contempla mai bine adevărul, după cum au înțeles unii profesori ortodocși de religie: „Cred că accentul ar trebui pus mai degrabă într-un sens ecumenic şi pluralist, pe posibilitatea elevilor de a afla cât mai multe perspective diferite şi de a decide singuri ulterior ce credinţă, ce religie vor să asume.” (https://adevarul.ro/educatie/scoala/laura-stifterprofesoara-religieideea-crede-sinu-cerceta-nu-oidee-biblica-1_5bdb26a6df52022f7512972c/index.html). Declarațiile lui Bulai au fost criticate de episcopul romano-catolic, în timp ce în ortodoxie atitudinea subversivă a domnului Andrei Pleșu a fost recompensată de BOR prin acordarea distincției Crucea Șaguniană (https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/stiri/andrei-plesu-a-primit-crucea-saguniana-86909.html).

„Nu, țăranul român nu va fi făcut școli de geopolitică și tactică militară, dar recunoștea cu ușurință dușmanii și minciuna ce-i măcinau țara”, observa „astral” părintele Necula (https://ziarullumina.ro/opinii/repere-si-idei/catedrala-139210.html). Din cîte se pare însă, ortodoxul nu-și mai recunoaște astăzi adversarul, de unde și panica vizibilă din cercurile ortodoxe fundamentaliste. Răul ne-a legat la ochi și joacă cu noi baba-oarba. Ne lăsăm legați la ochi cu un amestec de legături sfințite de acceptarea lor generală precum „importante sunt lucrurile care ne unesc”, „pacea este mai mare decît dreptatea” etc. Da, Dumnezeu ne vrea uniți, dar nu întru lașitate, minciună și ipocrizie. Dovadă că, de cînd tot invocăm astfel de principii, avem tot mai puțină pace și tot mai puțină unitate. Nu avem decît dreptate: suntem cu toții convinși că răul nu poate fi ortodox.

Nu știu în ce măsură este o anecdotă sau un fapt real, dar episodul următor este relevant pentru situația noastră actuală. După ce le-au proiectat un film unor indigeni care nu mai avuseseră această experiență, cercetătorii au vrut să știe ce au reținut aceștia din materialul prezentat. Băștinașii au spus cu toții, foarte impresionați: musca! Mirați, antropologii s-au uitat încă o dată la imagini, cu mare atenție. Într-adevăr, o muscă apărea în cadru la un moment dat pentru o secundă.

Suntem prinși într-o dramă al cărei deznodămînt se anunță a fi tragic. Deja scena este plină de victime, dar noi suntem în continuare neliniștiți în legătură cu muștele din aer. De ce nu înțelegem nimic din ce se-ntîmplă? Pentru că ni s-a părut și continuă să ne pară normal ca realitatea să primească sensuri noi, ca ortodoxia, familia, omul, societatea să fie redefinite, cîtă vreme sunt redefinite de „ortodocși”, iar sensurile noi se află „la înălțimea cuvîntului hristic”. Pentru că nu suntem curioși să aflăm ce este acest cuvînt, nu vrem să-L pipăim, să-L urmăm și să-L primim în inimile noastre.

Un gospodar de la mine din sat îmi spunea cu o săptămînă în urmă: „Știu că nu pot să-l cunosc și să-l înțeleg pe Dumnezeu decît așa, cam zece la sută, dar eu tot vreau să-l cunosc sută la sută!” Pînă cînd nu vom dori lucrul acesta (știind totodată că așa ceva nu este cu putință, pentru că nu putem cunoaște total nici măcar creația, cu atît mai puțin pe Creator), nu vom putea înțelege ce se-ntîmplă cu noi și vom rămîne în continuare victimele oamenilor sensurilor noi.