Elma Stuckey: Șeful de echipă

 

Notă introductivă: Elma Stuckey este o femeie remarcabilă, ca orice om normal. Deși Stuckey a murit în 1988, vorbesc despre ea la prezent pentru că acesta este timpul corect pentru a vorbi despre firesc în vremuri nefirești. Pentru oamenii și vremurile nefirești, limba nu a găsit încă timpul potrivit.

Citindu-i textele și mai ales ascultînd-o (https://studsterkel.wfmt.com/programs/elma-stuckey-reads-and-discusses-her-poetry-0 și la https://studsterkel.wfmt.com/programs/interviewing-elma-stuckey) putem vedea și mai bine că lumii de astăzi îi lipsește ceva care o împiedică să fie umană în ciuda faptului că a reușit să fie și mai dreaptă, și mai liberă decît lumea de ieri.

Postul de „driver”, care dă titlul poemului pe care l-am tradus în continuare (Elma Stuckey, The Collected poems of Elma Stuckey, Chicago, Precedent Publishing, 1987, p. 20), era acordat sclavului care-i coordona și pedepsea pe ceilalți sclavi care lucrau pe plantație. Driver-ul era un fel de șef de echipă care asculta de ceilalți albi de la fermă, de la supraveghetorul alb și ceilalți angajați la stăpînul fermei și familia lui. De multe ori, sclavul supraveghetor se purta mai violent cu ceilalți sclavi decît stăpînii și șefii lui albi. Desigur, acest comportament nu-l ajuta să se simtă mai liber. Dar îl ajuta să se simtă așa cum își imagina că se simțea stăpînul alb. Regăsim acest sentiment în comportamentul majorității românilor de astăzi, care își imaginează că sunt mai liberi doar pentru că se poartă cu aroganța pe care au văzut-o la stăpînii occidentali.  

 

Elma Stuckey: Șeful de echipă

 

Ce mă bucur că Stăpînu’ mă puse șef

Asta mi-a mers drept la inimă

Cum mi-o zis: „Mă, negrule! Mă,

Pe sclavi tu să-i faci să-și ție rîndul.”

 

Stăpînu’ bate sclavu’ amarnic

Și pe mine m-a rupt o dată,

Da’ de-acu’ îi bat eu pentru Jupînul ăl bătrîn,

Și mă simt că-s aproape liber.

 

Elma Stuckey: Driver

 

I'm glad Marse give me driver job,

It make me feel just fine,

He say to me, “You nigger you,

You keep the slaves in line.”

 

He beat the slaves so awful,

Once that included me,

But now I beat ‘em for Ole Marse,

I feel I’m just ‘bout free.

 

Noua ordine spirituală

 

„Israel a uitat pe Ziditorul său și și-a clădit palate, și Iuda și-a înmulțit întăriturile sale; de aceea voi trimite foc în cetățile lui care îi va mistui palatele.” (Osea 8, 14)

 

Păgînul din trecut era mai bine orientat nu doar față de păgînul de astăzi, ci și față de creștinul de astăzi: deși nu-l cunoștea pe Dumnezeu, păgînul din trecut se cunoștea cel puțin destul de bine pe sine pentru a înțelege diferența dintre Creator și creatură. Însă prin biruința gnosticismului, asigurată și de creștinii care refuză distincții fundamentale precum cea dintre sacru și sfînt și dintre impersonal și personal, diferența dintre creștinii și păgînii de astăzi a dispărut: afirmarea propriei divinități a devenit un drept fundamental al omului în măsura în care nu încalcă dreptul altora la auto-divinizare, cea mai gravă transgresiune posibilă din noua ordine spirituală. Faptul că noua ortodoxie din România este întemeiată pe divinitatea individului uman nu înseamnă o renunțare la Dumnezeul vechii ortodoxii. Lucrurile sunt mult mai grave: Dumnezeu a fost luat ostatic de NBOR și constrîns să-i slujească noii divinități uzurpatoare. 

 

Dezumanizare prin dezvoltare personală

 

Animalele nu se pot dez-animaliza pentru că nu se pot îndrăci și nu se pot îndrăci pentru că nu au suflet (și de aceea nu se pot mîntui ori osîndi). În schimb, pentru că are suflet, omul se poate dez-umaniza prin îndrăcire, în timp ce nu se poate umaniza cu adevărat decît prin asemănarea cu Dumnezeu realizată potrivit vechii spiritualități ortodoxe, înlocuită între timp în BOR cu diverse scheme de dezvoltare personală.

Un călugăr grec observa că diavolul ia un om sensibil și-l face hipersensibil. Observația poate fi aplicată și în cazul omului insensibil, pe care îl desensibilizează progresiv, condiție indispensabilă liderului modern (inclusiv a liderilor/formatorilor de opinie), care-și dezvăluie dez-umanizarea tocmai prin apelul retoric constant la empatie, grijă și solidaritate. De altfel, valorile și principiile woke (incluziune, toleranță, diversitate etc) sunt metode de hipersensibilizare în masă, realizată nu doar în scopul transformării îndrăcirii hard într-una soft, ci mai ales în vederea coruperii normalității printr-o sensibilizare artificială „și după aia din fandacsie cade în ipohondrie”, vorba lui Leonida.

În timp ce hipersensibilul ajunge tot mai convins că cei din jur (familia, societatea, destinul, viața, universul, Dumnezeu) îi sunt datori și responsabili pentru împlinirea sau ratarea lui personală, după caz, insensibilul vede în cei din jur, de la propria familie, prieteni, colegi și societate în general pînă la Biserică și Dumnezeu „oportunități” pentru realizarea de sine. Dar ce au în comun ambele categorii este conștiința propriului merit (ceea ce demonstrează deja o gravă criză a conștiinței, prin suprimarea lui „con-”), care le dezvoltă nemulțumirea față de toți cei din jur care nu le satisfac așteptările. Această atitudine își demonstrează caracterul deopotrivă inuman și demonic inclusiv în soluțiile terapeutice propuse prin programele de dezvoltare personală, care nu fac decît să cultive o atitudine esențial anti-euharistică sau, mai bine spus, o atitudine euharistică inversată, tipic satanică, care-l determină pe cel care a îmbrățișat-o să-și mulțumească lui însuși.