Lucruri mici

Doamnele și domnii lipsesc nu doar din metroul bucureștean, cum observa cu acuitatea necruțătoare tipică gînditorului român de dreapta dl. Sorin Lavric (http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.ro/2015/06/iadul-in-cultura-romana-metroul-si.html), dar, din această lună, și din metroul londonez. Mai precis, conducerea metroului londonez a șters din mesajele adresate călătorilor formula „doamnelor și domnilor”. Decizia a fost luată în urma acțiunilor grupurilor LGBTQ+ de schimbare a limbajului (https://uk.news.yahoo.com/london-underground-eliminates-apos-ladies-070627766.html). 

„Sînt lucruri mici, dar care ne schimbă viața în bine,” afirmă Aimee Challenor, transgender, purtătoarea de cuvînt a Partidului Verzilor din Marea Britanie (http://www.huffingtonpost.com/author/aimee-challenor, https://lgbtiqa.greenparty.org.uk/people/aimee-challenor.html).

Un director al Gender Identity Research and Education Society (Societatea pentru Cercetarea și Educarea Identității de Gen) apreciază intervenția:

„People have a broad spectrum of gender identities, which could be as a man or as a woman (binary) or in between those identities (non-binary) or as non-gender” („Oamenii formează un spectru larg de identități de gen. Aceste identități pot fi de bărbat sau femeie, adică binare, sau pot fi între aceste identități, adică non-binare, după cum pot exista și oameni complet lipsiți de gen”)

Nu știu cît de mult îi place domnului Pleșu să vadă că trăiește într-o lume din care doamnele și domnii tind să dispară. E greu de spus în ce măsură i-ar putea schimba viața în bine dispariția acestor categorii unui personaj dedicat frumuseții uitate a vieții, ori bucuriei în Est și în Vest. Mă întreb însă dacă nu cumva elaborarea unei teologii a intervalului, dacă nu cumva definirea omului ca „ființă de interval” invită sau sprijină apariția unui „spectru larg de identități de gen.”

Din păcate, oamenii care prețuiesc întrebarea mai mult decît răspunsul nu au nici un fel de întrebări în această privință. Ei știu deja că dl Pleșu este un gînditor creștin, ortodox. Pentru că vorbește frumos de Dumnezeu și are facultăți. Pentru că este un domn. Și, mai ales, pentru că toți acești oameni știu că omul nu trăiește doar cu cuvîntul lui Dumnezeu, ci și cu pîine. Cu multă pîine.

În definitiv, ce porc a avut vreodată nevoie de mărgăritare?

Sunetul muzicii

„Bill Gates doesn’t seem to realize that we are dancing animals.” (http://www.avclub.com/article/kurt-vonnegut-used-graduation-speech-explain-how-m-203919) Vonnegut, căruia îi aparține observația, nu se referea la maimuțoii care alcătuiesc elitele de dumping (https://gandeste.org/general/elita-de-dumping/26040/comment-page-1), dresați să țopăie după ritmurile difuzate de Centrul de comandă, fie el republican sau democrat. Indivizi convertiți la muzica clasică doar pentru că le gîdilă în mod plăcut buzunarele și statutul social, nu pentru că sună drept (sounds right), indivizi care preferă valsul ritmurilor house doar pentru că valsul ține de „valorile” conservatoare la care au aderat doar pentru că celelalte valori erau deja ocupate.

Vonnegut se referea la oamenii capabili să-și imagineze apariția unei generații de oameni mai umani și mai de bun simț:

„I was so innocent once that I still considered it possible that we could become the humane and reasonable America so many members of my generation used to dream of.”

Poate că Bill Gates-ii nu știu că omul este un animal care dansează; cel mai probabil, nici nu-i interesează cîtă vreme îl pot face să țopăie. De aceea posturile de radio nu difuzează nici muzică care se poate dansa, nici muzică care se poate asculta, ci doar muzică care se poate țopăi. De aceea, în loc de oameni umani și de bun simț avem doar „conservatori”, de aceea războaie, de aceea corupția instituțiilor și organizațiilor, de aceea Radio România Cultural și Radio Trinitas, de aceea cîntăreți-preoți și preoți-cîntăreți, nu și cîntăreți pur și simplu, nu și preoți pur și simplu.

„Se aude și o vorbire, și o cîntare”, mi-a spus fiul meu pe cînd ascultam împreună o predică a Părintelui Galeriu la praznicul Adormirii Maicii Domnului. Dar cine mai vrea să asculte astăzi deopotrivă o vorbire și o cîntare?

„Un Muzic chibzuind cu băgare de seama va cunoaște că Melodia glăsuită nu este decât plânsocuvântare, cu care își descrie cinevași patimile sufletești și trupești, și așa izvorul și formarea muzicii fără îndoială trebue să fi fost dela Adam, omul cel dintâiu; carele după greșala sa fiind izgonit din Raiu a avut destulă materie de plânsocuvântare (precum o descriu sfinții părinți în troparele Bisericești), și carele cu plânsocuvântare (poate) și'a descris jalea izgonirii înaintea fiilor și nepoților săi. Și aceștia imitându-i șiau putut forma mai multe moduri de plânsocuvântări, cu care apoi slăvea pre Dumnezeu, își săvârșea rugăciunile către dânsul, își descria patimile unul către altul, își împărtășea bucuriile, își păștea turmele, și cu un cuvânt cu cântare se năștea și se îngropa; precum vedem și astăzi, că fără muzică nimic nu se săvârșaste. Pentru că cu Muzica toată vârsta, toată viața și toată fapta se înpodobește și se înfrumusețează.” (Anton Pann, “Bazul teoretic și practic al Muzicii Bisericești”, http://www.crestinortodox.ro/liturgica/muzica-bizantina/anton-pann-catre-iubitorii-muze-139052.html)

O fragilă încredere

Miezul lumii

nu-i mai gustos decît coaja.

Copiii îl preferă

doar pentru a-și marca drumul.

Nu ne place drumul!

Ne place coaja

și am vrea ca și ei să-și piardă miezurile încrederii

și să rătăcească împreună cu noi, crezînd

că totul e doar o chestiune de gust,

nu de drum.

A little trust

The world’s bread-crumb

is not more tasty than the bark.
Children prefer the crumb
just to mark their way.

We don’t like the way!

We like the bark

and we want them lose the crumbs of trust too,

and join us in thinking

that everything it’s just a matter of taste,

not of the way.

(I borrowed the title “A little trust” from Emily Dickinson’s poem “A little bread – a crust – a crumb –”)