Orăcăitul broaștelor, lătratul cîinilor, ciripitul păsărilor, glasul oamenilor, jocul umbrelor într-o dimineață de mai, alungate de zumzăitul dronelor controlate de indivizi dislocați, de vocea agresivă, privirea veninoasă și mersul ofensiv ale invadatorilor apocaliptici ai lumii pe care o profanează chiar și atunci cînd pretind că o admiră, răcind-o prin propria lor înstrăinare și ocupînd-o fără a putea locui vreodată în ea.
„răspândirea, chiar și involuntară, a conținutului fals ori manipulator, inclusiv în scopul de a-l critica sau ironiza, poate contribui la propagarea sa” (https://www.facebook.com/ministeruldeinterne/posts/1024647086512202?ref=embed_post)
De la o zi la alta mi se pare că devenim tot mai pregătiți pentru o viață de artiști în sensul în care locuitorii dintr-un stat totalitar învață să se prefacă cu naturalețe, să interpreteze cu convingere ceea ce li se cere chiar dacă sentimentele și convingerile lor sunt opuse (vezi Bandi, Acuzația, Polirom, 2017 și în special povestirea „Scena”). Bancurile politice devin prin urmare tot mai riscante cu cît corespund mai mult realității actuale (vezi și la https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2025/05/cu-democratia-nu-e-de-glumit.html).
De pildă, acest comunicat al MAI (https://www.facebook.com/ministeruldeinterne/posts/1024647086512202?ref=embed_post) mi-a amintit de o anecdotă din Rusia comunistă (din păcate, ea descrie și viața din Rusia de după căderea comunismului): „Problema în Rusia nu este libertatea de expresie. Problema este libertatea după expresie.”