„Alfred
Schnittke and Arvo Pärt have both called the Ukrainian Valentin Silvestrov „one
of the greatest composers of our time”. https://www.ecmrecords.com/search-advanced/silvestrov
Cu toate acestea, nu am auzit nimic despre el la
Radio România Muzical, un post de radio pe care-l ascult zilnic. Da, știu,
„Mozart is a great composer, sir”. Și mie îmi place, poate chiar mai mult decît
îmi place Mihalkov. Pe de altă parte, România Muzical îl difuzează nu doar pe Mozart, ci și, destul de des aș zice, pe Einaudi, ale cărui compoziții, cu unele excepții (Taranta Project și muzica de la Doctor Jivago mi-au plăcut, poate tocmai
pentru că e altă mîncare de pește), îmi sugerează niște exerciții de acordor de
piane. Ideea e că Silvestrov ne spune ceva care ar putea să ne preocupe în mod
special: “Music is still song, even
if one cannot literally sing it: it is not a philosophy, not a world-view. It
is, above all, a chant, a song the world sings about itself, it is the musical
testimony to life."
Silvestrov
vorbește despre muzica creației, despre muzica pe care lumea creată o produce
într-o clipă de liniște, despre muzica sfîrșitului și a începutului care
reverberează în fiecare moment dintre început și sfîrșit:
„It's not at all hard to hear the image of a
"world singing itself its own song" in Ukrainian composer Valentin
Silvestrov's works. His string quartets, his songs, and his masterful
symphonies all radiate with the slow steady force of a rotating planet,
spinning lonesomely in the void. The notion that these vast, lethargic bodies
sing to themselves as they turn, and we hear their music as a symphony or song
cycle, admittedly carries an aspect of Romantic fancy to it. But the image also
voices a serious metaphor for Silvestrov -- the concept of
"meta-music," a music which hovers around, above, and especially
after all other musics, like an atmosphere encircling a post-apocalyptic globe.
Silvestrov has written much about the idea of "coda" and
"epilogue" in his music, that place in which there is "a
gathering of resonances, a form which is open." This coda-state is for
Silvestrov "not the end of music as an art, but the end of music, an end
in which it can linger for a very long time. It is very much in the area of the
coda that immense life is possible." Hence Silvestrov's "metaphorical
style" from the 1970s onwards: a body of slow, lovely, and astoundingly
detailed "postludes," emanating the air of a Mahler adagio through
vast waves of time and subtle decay.” https://www.youtube.com/watch?v=wPAfxSFVMj4
Chiar atunci cînd mă gîndeam ce bine ar fi dacă ar
Silvestrov și Grimaud s-ar întîlni, am dat peste această înregistrare a „Postludiumului”
lui Silvestrov (https://www.youtube.com/watch?v=wPAfxSFVMj4,
înregistrată de Orchestra Bavareză de Cameră cu Hélène Grimaud la pian (http://classical-music-online.net/en/production/2793). Chiar dacă ECM a scos o versiune a poemului simfonic Postludium cu Orchestra
simfonică de radio vieneză și cu Alexei Lubimov la pian (https://www.ecmrecords.com/catalogue/143038752377/valentin-silvestrov-metamusik-postludium-alexei-lubimov-radio-symphonieorchester-wien-dennis-russell-davies), Grimaud e de preferat oricărui alt pianist cînd e vorba de muzica pămîntului.
Amintesc că lucrarea, în interpretarea lui
Grimaud, poate fi ascultată pe youtube la adresa https://www.youtube.com/watch?v=wPAfxSFVMj4
sau la http://classical-music-online.net/en/production/2793
