Muzica folk răsună din orice album cu fotografii
de familie. Este un amestec de sînge, lacrimi și zîmbet, țărînă și apă, care
atrage cuvintele potrivite și le adună într-o poezie care se cîntă de la sine
de fiecare dată cînd încerci să o reciți. Orice melodie folk are o adresă, cel
puțin un cod poștal. Numeroase melodii folk au de altfel ca titlu nume de
locuri:
Meet me in the evening, where the river is low
Meet me on the waters of the Ohio
No lines, no lines, the river is a river, not a line
My blood is the water and it’s darker and deeper than time
If the hounds are howling, then you cannot hide
My friend, I will meet you on the other side
No lines, no lines, the river is a river, not a line
My love is the water and it’s stronger and deeper than time
Meet me ’neath the moon, under the singing tree
If you are the first, stay there and wait for me
If no one comes by morning and the sun is a-rising red
If no one comes by morning, please forgive me, my friend
For I am dead.
Meet me on the waters of the Ohio
No lines, no lines, the river is a river, not a line
My blood is the water and it’s darker and deeper than time
If the hounds are howling, then you cannot hide
My friend, I will meet you on the other side
No lines, no lines, the river is a river, not a line
My love is the water and it’s stronger and deeper than time
Meet me ’neath the moon, under the singing tree
If you are the first, stay there and wait for me
If no one comes by morning and the sun is a-rising red
If no one comes by morning, please forgive me, my friend
For I am dead.
Poezia s-a cîntat la începuturile ei, iar folkul
reașează lucrurile la locul lor. Folkul este memoria unei comunități. Folkul
repară lucrurile prin simplul faptul că le amintește, și reușește mai ales
pentru că o face într-o formă muzicală. Ca în piesa lui Griffin, folkul le
amintește oamenilor că rîurile care le străbat ținutul curg și prin ei. Rîurile
sînt hotare, dar niciodată doar în sens geografic; sînt hotare în felul în care
și sîngele este un hotar. A ignora aceste hotare e ca și cum ai ignora viața și
moartea.
Nu știu ce ar zice o apreciată etnologă, care a
declarat pe nerăsuflate că preferă rock-ul folkului [1], dacă ar afla că mari artiști ai
muzicii rock s-au convertit la folk. Să fie vorba, în cazul unor Robert Plant
sau Mark Knopfler, de pildă, despre o regăsire, o recunoaștere și o revendicare
a acelor hotare pe care le contestaseră ca muzicieni rock? În orice caz, este surprinzător
că un om dedicat cercetării rădăcinilor, originilor și tradiției preferă un gen
muzical preocupat mai degrabă de
detonarea lor.
Folkul ne vorbește nu doar despre lucrurile care
ne ucid, ci și despre cele care nu ne lasă să trăim: Sarah Harmer și Susan
Werner sunt doar două dintre numeroșii artiști care abordează în mod explicit teme ecologice
în muzica lor. În „Herbicides (done made my gay)”, Werner, ea însăși lesbiană,
îi amenință pe fermierii conservatori, foarte devotați produselor Monsanto, că
există pericolul ca fiii lor să ajungă homosexuali dacă mai folosesc pesticide
și îngrășăminte chimice (http://www.rivetingriffs.com/Susan%20Werner.html).
În acest sens, mi se pare sugestiv că premiul BBC2
pe anul 2016 pentru cea mai bună melodie tradițională i-a fost acordat lui
Sam Lee (http://www.bbc.co.uk/mediacentre/latestnews/2016/r2-folk-awards-winners),
un fost expert în supraviețuirea în sălbăticie. [2] E ca și cum, o dată cu dispariția sălbăticiei, cineva care a
cunoscut-o este rînduit să o fixeze în memoria noastră.
Note:
[1] „Rock sau folk?” „Rock.” http://adevarul.ro/cultura/arte/interviu-speranta-radulescu--etnomuzicolog-nu-plac-manelelee-puneti-mana-schimbati-societatea-produce-1_536519300d133766a852f1d4/index.html
[2] „Before
becoming a folk singer, Lee was a wilderness survival expert, and once
travelled as a student of Ray Mears.” https://en.wikipedia.org/wiki/Sam_Lee_%28folk_musician%29
