În Balanța
(https://www.youtube.com/watch?v=oGvZk0fg2Tc),
securiștii de-abia așteaptă să tragă în
autobuzul cu copii luați ostatici de un grup înarmat de opozanți ai regimului
comunist. Lucru pe care l-au și făcut
imediat ce au primit ordinul Primului Secretar, Ceaușescu.
Copiii din autobuz trebuiau omorîți pentru că
fuseseră „contaminați”; chiar dacă fără voia lor, erau totuși vinovați, deveniseră vinovați din simplul motiv că
asistaseră la un act de protest, la o revoltă, la un strigăt al libertății. Deveniseră martorii libertății. Erau „anormali”. Prin urmare, ei nu au fost niște victime colaterale,
ci niște veritabili dușmani ai regimului. Copiii nu au murit ca victime, ci au
fost executați împreună cu „mentorii” lor, teroriștii. Dar dacă într-un regim
totalitar ordinul de tragere este dat de un lider, într-un stat democratic și ateu
nimeni nu mai așteaptă ordinul de tragere. Se trage de voie acolo unde fiecare
este lider pentru că Dumnezeu lipsește.
În filmul lui Pintilie, mama unui copil cu sindromul
Down, sfătuită de preot să-l lase să moară de foame (dacă tot nu l-a putut da
americanilor pe valută, ca să-l studieze), ezită: „Da’ eu nu pot. Copilul cînd îl hrănesc, e vesel, rîde, se
bucură! Cum să nu-i dau de mîncare!”
În urma măcelului la care asistaseră, Nela și
Mitică se hotărăsc să facă un copil. Martor le este stejarul și memoria tatălui
securist al Nelii, a cărui cenușă fusese îngropată acolo. Cei doi eroi speră că
nu vor avea un copil normal. Într-o lume lipsită de Dumnezeu, omul normal este
cel capabil să tragă, la ordin sau „de voie”, în oameni, copii sau adulți, atîta vreme cît aceștia sînt anormali.
„Dacă va fi normal, îl omor cu mîna mea”, afirmă hotărît Mitică în acordul
final al filmului.
Au avut cei doi un copil normal sau unul anormal? Realitatea
ultimilor ani ne arată că ne putem lipsi de un sequel pentru a afla răspunsul: ieri, de pildă,
la Radio România Cultural, una dintre femeile care participă la activitățile
Clubului Mamelor din București, sectorul 5, își recunoștea cu modestie
contribuția: „Aici la noi în zonă sînt așa de multe fete care se prostituează,
și eu le zic că nu e bine, da’ ele zic că le e greu, că
de sărăcie, și atunci eu le zic, bine, mamă, da’
măcar să folosești prezervativ.” Cu siguranță fetele apreciază asemenea sfaturi
sensibile, iar majoritatea chiar își schimbă viața prin utilizarea eficientă a
prezervativului. La zece ani de la integrarea în Uniunea Europeană, astfel de
sfaturi au devenit tot mai necesare, de unde și utilitatea publică a cluburilor
mamelor. Aproape că-ți vine să exclami, împreună cu primarul din film: „Ah,
femeia română, mamă și amantă, cu buzele, cu ochii, cu sînii ei, ea e adevărata
minune a lumii!”
Iar în dimineața de astăzi, la Radio Trinitas, o
altă mamă, întrebată dacă ar fi păstrat copilul afectat de sindromul Down dacă ar fi știut dinainte de a-l naște,
afirma: „E o decizie grea. E greu să alegi să aduci pe lume o ființă care se va
chinui pentru tot restul vieții.” Afirmația mamei (dacă o putem numi așa) a
fost însoțită de tăcerea înțelegătoare a realizatorului emisiunii. Sîntem
ortodocși, sîntem și în Postul Mare, ce dreacu’, noi
nu judecăm! Atît de mare a ajuns smerenia ortodoxiei românești, încît îi lasă
pe oameni să decidă pentru ei. C-o fi rai, c-o fi iad, bucuroși le-om duce
toate, nu? Bineînțeles că fiecare decide pentru sine, doar că ideea e că trebuie să o facă în cunoștință de cauză, nu? Ceea ce, pentru BOR, este cumva problematic: n-ar putea afecta un număr prea mare de indivizi anormali
zidirea Catedralei Mîntuirii? Sigur, zidim cîțiva în temelie, dar fără beton,
tablă și dibluri, unde ajungi?
Nu știm ce fel de copil au avut Mitică și Nela,
știm însă ce copii au avut toți ceilalți. Știm ce copii am avut grijă să avem
noi. Știm ce copii am lăsat în viață.
Din păcate, filmul lui Pintilie doar a anticipat, dar nu a putut
împiedica măcelul sistematic desfășurat în cei douăzeci și cinci de ani care au
trecut de la difuzarea lui. Instituțiile statului, organele de cultură, agenții
Bisericii nu au lăsat în viață decît oameni normali.
Opriți focul!
