Adevăratele animale fantastice sunt foarte comune.
Atît de comune încît nici nu le vezi. Aspectul lor comun le ascunde privirii;
este cel care le salvează. Ar trebui să-i fim recunoscători doamnei Rowling și
domnului Yates pentru că le-au dat drumul în lumea noastră. Desigur,
recunoștința noastră ar trebui să se îndrepte în egală măsură către Dan Fogler
pentru că a știut să interpreteze acel personaj care suntem cu toții: „one of a
kind”, fiecare dintre noi este unic în felul său. Îmi vine să spun că, la
limită, Kowalski este singurul animal cu adevărat fantastic care a scăpat din
valiza lui Newt.
Nu sunt un fan al lumii magice al seriei Harry
Potter; de fapt, nu doar că nu am reușit să văd nici măcar unul din filmele
seriei pînă la capăt, dar chiar am abandonat orice interes după primele două
încercări. Mi s-au părut plictisitoare și limitate în raport cu magia reală a
vieții obișnuite, de zi cu zi, iar magicienii niște încuiați înveșmîntați în
haine caraghioase. Frumusețea filmului Fantastic Beasts and Where to Find Them ține însă tocmai de
recunoașterea limitelor magiei: nici măcar Newt Scamander, magicianul venit la
New York într-o misiune de salvare a animalelor fantastice (mai precis, pentru a
o aduce acasă, în Arizona, pe Thunderbird), nu recunoaște inițial natura
fantastică a lui Kowalski, peste care dă în mod accidental, constrîns parcă de
o magie superioară, în timp ce se afla pe urmele unui Niffler. Animalul alerga
fără oprire, în căutarea unor obiecte valoroase, sclipitoare în orice caz,
îndemnându-l pe Newt să facă la fel. Însă Kowalski nu este sclipitor, este o
figură aparent neînsemnată. De aceea pînă și un magician, deci un „neîncuiat” are
nevoie de atît de mult timp pentru a găsi adevăratul animal fantastic în
persoana unui brutar de origine poloneză. De fapt, se pare că animalele
fantastice au un instinct mai bun decît magicienii: un Murtlap îl mușcă pe
Kowalski de gît, un ou de Occamy eclozează în buzunarul lui, iar un Erumpet îl
găsește pe Kowalski suficient de atrăgător pentru a vedea în el un partener
potrivit pentru reproducere!
Sigur, în film sunt prezente descîntecele
obișnuite prin care lumea fantasy se
apără de deochiul creștinismului: creativitatea, generozitatea, înțelegerea
pătrunzătoare sunt și aici de partea magicienilor, în timp ce prostia,
violența, intoleranța, vulgaritatea sunt rezervate cu prisosință creștinilor.
Cu atît mai remarcabilă mi se pare, în acest context nefavorabil, performanța
brutarului: lipsit de orice putere magică, riscînd să compromită orice acțiune
eroică, el contribuie de fapt la victoria binelui prin unele calități
remarcabile: curaj, onestitate și, în mod special, capacitatea de a se minuna,
pe care, în cele din urmă, o trezește tocmai în sufletul magicienilor blazați, obișnuiți cu lipsa oricărei noutăți.
Poate că această capacitate de minunare îi asigură
și integritatea memoriei? Într-adevăr, se pare că memoria lui Kowalski a rezistat
operațiunii magice de ștergere. Sau poate că, pur și simplu, unele amintiri
sunt de neșters. Amintirile lucrurilor care te-au încîntat, amintirile
oamenilor pe care i-ai iubit. Oricît de bine putea citi gîndurile oamenilor,
Queenie tot vrea să se asigure că se numără printre amintirile brutarului
rotofei.
Poate că nu suntem niște căutători ai adevărului,
cum se credea Mary Lou Barebone, și nici niște vînători, niște hăitași ai
adevărului, precum se considera Newt Scamander. Dar dacă vom ști să fim niște
oameni obișnuiți, ușor de ignorat, dar în același timp unici, fiecare în felul
nostru, atunci putem crede că, dacă nu am dat încă peste Adevăr, e pentru că El
a dat deja peste noi și nu a mai plecat. Doar că este la fel de prezent și la
fel de invizibil ca noi.
„Vrei să spui că este o școală de magie aici, în
America?”, întreabă Jacob surprins. „Ilvermorny!” răspunde Queenie sigură pe
ea. „Este cea mai bună școală de vrăjitorie din întreaga lume!” Newt o
corectează, la fel de sigur: „Cred că vei descoperi că cea mai bună școală de
vrăjitorie din lume este Hogwarts!”
Cei care au intrat însă în brutăria lui Jacob
Kowalski știu mai bine. Acolo unde magia studenților lui Dumbledore eșuează, plăcintele brutarului fac minuni, redînd oamenilor gustul pentru viață și
făcîndu-i să viseze la lucruri pe care stăpînitorul acestei lumi le-a șters din
amintirea oamenilor: un cămin, o casă, o cină care nu a fost preparată la
mașinile care-l țineau prizonier pe Kowalski în fabrica de conserve. Din acest
punct de vedere, adevăratul ticălos din film nu mi se pare Grindelwald, ci
bancherul care refuză nu atît să-i acorde împrumutul lui Kowalski, ci să guste
din gogoșile acestuia. O lume condusă de Grindelwald nu poate funcționa, ci
tinde să se autodistrugă. În schimb, lumea bancherilor este indestructibilă. În
orice caz, este o lume care va funcționa atîta timp cît cineva va asigura buna
funcționare a mașinilor mecanice și umane. Lumea bancherilor este o lume magică
în care totul se face, la fel ca în lumea vrăjitorilor, de la distanță. Lumea
aceasta nu poate produce decît Obscurus, creaturile demonice în care, atît în
lumea noastră, cît și în lumea magicienilor se transformă dorințele și visele
noastre firești despre o viață normală, interzisă de lumea bancherilor.
Trăim într-o astfel de lume. De aceea, la fel ca
magicienilor doamnei Rowling, ne este atît de greu să ne despărțim de Jacob
Kowalski, de visul nostru despre o lume normală devenită, între timp,
fantastică.
