joi, 8 martie 2018

Doamna Margaret Court



Capacitatea domnului Andrei Pleșu de a contribui la formarea unei culturi creștinofobe în România este cu atît mai uimitoare cu cît majoritatea creștinilor români (ortodocși, catolici, protestanți și neoprotestanți) este gata să garanteze creștinismul domnului Pleșu.
Tocmai am auzit puțin mai devreme la Radio România Cultural în cadrul emisiunii „Timpul prezent” vechiul refren al fobiilor. Sunt tot felul de fobii, circulă în aer precum gripa. Mai ales aia, homofobia. Frica de diferență este contagioasă. (1) Acuma, oricine a citi un pic din Tezele dlui Pleșu, știe că teama de alteritate, indisponibilitatea față de Celălalt au un antidot sigur în disponibilitatea întîmpinării. Pînă la urmă, e o chestiune de prezență de spirit. Doar că, pînă afli despre care spirit e vorba, te-a luat dracu.
Doamna Margaret Court este o australiană în vîrstă, căsătorită cu același bărbat de aproape cincizeci de ani. Împreună au patru copii. Tatăl, Barry Court, muncea în ferma familiei în timp ce soția era plecată în diverse turnee de tenis din lume. Avea să le cîștige aproape pe toate – mai puțin pe cele la care participa însărcinată.
Doamna Margaret Court este cea mai mare jucătoare de tenis a tuturor timpurilor. Este puțin probabil ca performanțele ei să fie egalate vreodată.
Doamna Margaret Court este mai ales creștină. Fostă catolică, trecută la penticostalism, confesiune în cadrul căreia a devenit pastor.
În calitate de creștină, a afirmat că tenisul de astăzi este plin de lesbiene și că homosexualitatea le distruge viața homosexualilor. I-a comparat pe activiștii pentru drepturile homosexualilor cu Hitler și a afirmat că copiii care se identifică ca transgender au fost influențați de diavol (https://thewest.com.au/news/australia/margaret-court-says-tennis-is-full-of-lesbians-ng-b88493166z). A criticat o companie aeriană care și-a declarat sprijinul în favoarea homosexualității (vezi scrisoarea ei aici: http://www.dailymail.co.uk/news/article-4540748/Margaret-Court-refuses-Qantas-support-sex-marriage.html). Pentru aceasta,

- doamna Margaret Court a fost numită bigotă, intolerantă, homofobă. Lobbyul LGBT cere ca stadionul numit în cinstea jucătoarei să fie redenumit;
- unui nepot al doamnei Court, instructor de tenis, i-a fost spartă ușa de la casă (2);
- o mare personalitate a culturii pop, Paul Cashmere, le-a cerut tuturor artiștilor să boicoteze spectacolele organizate pe respectivul stadion (3);
- un gigant al culturii pop (al cărui album „Gold” a fost promovat cu puțin timp în urmă pe Radio România Cultural în cadrul emisiunii „Discuri de cinci stele”), Ryan Adams, a spus: „"Hey Margaret Court, a PAGAN who STRONGLY SUPPORTS marriage equality (get a prenup tho) will play the arena named for you tomorrow" (4)

Sunt doar cîteva din gesturile care demonstrează genul de deschidere, disponibilitatea pentru dialog a „celuilalt”.
Te-ai putea întreba, cine are nevoie de preoți cu un pastor precum doamna Margaret Court? Cine are nevoie de ortodoxie, cu un penticostal ca doamna Court?
Poate că ar avea nevoie doamna Court însăși. Împreună cu noi toți, simpli laici sau preoți. Creștinii toți, de toate confesiunile, începînd cu ortodocșii înșiși. Lumea întreagă.
Nu și dracii. 

NOTE:


(1) După cum bine punctează Alexandru Racu, „dată fiind definiția «fobiei», anume o frică irațională, întrucât mult exagerată prin raport cu pericolul real, se ridică în mod automat întrebarea: cine anume suferă, de fapt, de «fobie»? Păi, din câte se pare, tocmai ăia care fac carieră din identificarea și denunțarea «fobiilor»” (https://alexandruracu.wordpress.com/2018/02/08/fobie/). Aș adăuga totuși că în spatele fobiei artificiale, impusă de fișa postului de activist anticultural, ar putea exista temerea reală că îngrijorarea justificată a lumii creștine în raport cu agenda progresistă nu va mai putea fi expediată cu ușurință ca simplă reacție fobică, proprie gloatei inepte. Altfel spus, poate că nu strică să ne luăm fobiile în serios, chiar dacă, sau poate tocmai datorită faptului că pentru unii miza este legată doar viața aceasta.


(2)Mrs Court’s nephew Phil Shanahan, who runs a tennis academy named for her in Albury, NSW, said he had received “ugly” abuse from around the world and threats of a boycott. He said he loved his aunt and she was en­titled to express her views. He said his door had been “smashed” in the middle of the night and said his family was “nervous”.” (https://www.theaustralian.com.au/sport/tennis/margaret-takes-defiant-stance-in-the-court-of-public-opinion/news-story/6a91fba982db7333cb226d19b247f08b?nk=a73fd8bd654fe85021dc4a9b604dc432-1520520234)

(3) Paul Cashmere, of music website Noise 11, called for promoters and artists who support marriage equality to consider boycotting the venue unless it changes name.