luni, 17 decembrie 2018

Creștinismul magic


Cei trei Magi i-au adus Dumnezeului întrupat (pace, Andrei Pleșu) trei daruri în semn de închinare și ca recunoaștere a celor trei slujiri ale lui Hristos: Împărat, Arhiereu și Proroc. Pentru că nu și-a exprimat niciodată părerea în ultimii 28 de ani, României i-a fost acordat din oficiu pachetul premium de trei ursitoare. Și toate rele.
Prima ursitoare i-a urat României un creștinism magic. La noi, nu doar Crăciunul este magic, ca la alții, ci întregul creștinism. Nici măcar Dumbledore nu i-ar putea transforma pe vizitatorii săptămînali ai icoanelor și moaștelor din biserici în creștini. Aceasta este o magie de care nu este capabil decît un Albus Danieldore. Magia ortodoxiei actuale e să te facă să crezi că în România există creștinism în ciuda faptului că este quasi-absent.
A doua ursitoare i-a urat României intelectuali creștini. Aceștia nu țineau neapărat să fie creștini, dar li s-a părut că ar putea să pară ceva mai de dreapta, chiar dacă ceva mai puțin intelectuali, dacă ar fi creștini. Iar faptul că nu mai există creștini nicăieri în Europa le-a venit ca o mănușă: nimeni nu le poate contesta această pretenție. Nici măcar BOR.
De fapt, BOR s-a grăbit să le acorde și să le confirme periodic acest titlu și această onoare, sperînd că va primi la rîndul ei o onoare simetrică. De pildă, recunoașterea statutului de intelectual și om de cultură al clericilor și teologilor ortodocși. Numai că intelectualii „creștini” nu au dorit să-și riște prestigiul și autoritatea. Și uite așa a rămas ortodoxia românească cu onoarea nereperată. Adică, tot proastă.
A treia ursitoare i-a urat României creștine magie neagră. Toată lumea s-a bucurat, crezînd în mod greșit că de magia albă se ocupă intelectualii „creștini”, iar de magia neagră ierarhia monahală.
În realitate, e ceva mai complicat.
Cu magia albă, presupus benignă, se ocupă stînga. Stînga urmărește obiective imediate, de dreptate/egalitate socială, și întrebuințează un discurs care deși nu este neapărat corect, cel puțin este consecvent. Magia neagră, în schimb, aparține dreptei, care, în România, folosește orice mijloace pentru a-și atinge scopurile. Pentru dreapta românească, conectată mai degrabă la neoconservatorismul american decît la tradiția conservatoare românească, creștinismul este întotdeauna unul dintre mijloace, niciodată unul dintre scopuri. Astfel, intelectualii de dreapta urmăresc obiective îndepărtate de realitatea înconjurătoare, opunînd manelelor concertele brandenburgice (BWV 1046 – 1051), statului asistențial statul minimal (cîtă vreme îi angajează) și intervenționismului economic piața liberă într-o țară transformată de strategiile neoliberale în talcioc și piață de desfacere pentru țările cu experiență în magia neagră.  
Magia neagră este atît de neagră încît se poate folosi chiar și de magia albă. Magia neagră este atît de neagră încît poate fi și luminoasă. Este atît de neagră încît poate fi și creștină.