Cumpana. O viziune ortodoxa: Noi suntem români

vineri, 14 decembrie 2018

Noi suntem români

Este minunat că sîntem români și avem toate motivele să fim recunoscători pentru asta. Dar cred că este o greșeală să deducem din adevărul istoric al continuității noastre de pînă acum și continuitatea noastră viitoare. Este adevărat că sîntem urmași de-ai lui Traian, dar asta nu este suficient pentru a ne asigura succesiunea istorică. Traian a fost un cuceritor al Daciei, dar nu a fost niciodată un stăpîn al ei. Pentru că nimeni nu este stăpînul unui loc decît în relație cu Stăpînul de drept al tuturor locurilor și al lumii întregi. Singurul stăpîn al lumii este Creatorul ei.

Dintre neamurile care s-au crezut „în veci stăpîne” unele au dispărut, așa cum vor dispărea și altele. Cred că poporul român a dăinuit pînă acum pentru că a recunoscut că „în veci stăpîn” nu poate fi decît Hristos. Poporul lui Israel nu a rezistat în istorie pentru că avea un legămînt cu Avraam, ci pentru că Avraam avea un legămînt cu Dumnezeu.
Dacă vrem ca urmașii noștri să aibă un viitor, ar trebui să ne amintim ai cui urmași sîntem de fapt și cine este cu adevărat stăpîn aici.

Moto

„Singura problemă a Părintelui Nicolae Steinhardt era aceea de a cîntări cît anume din ceea ce primise prin botez trebuia convertit într-o atitudine civică de protest fată de imoralitatea, de şmechereala şi de laşitatea ce abundau în jurul nostru. Colindam împreună pădurile Clujului, încercînd să întocmim liste de potenţiali protestatari. Nu ajungeam niciodată la mai mult de cîteva zeci de persoane fiabile, cu care, spunea el, nu puteam face mare lucru. Era nevoie de sute, de mii. Puteam, eventual, să ne salvăm sufletele, dar nu puteam să schimbăm cu adevărat situaţia politică. Era foarte preocupat şi trist pentru asta.”

Virgil Ciomoş („Nicolae Steinhardt era un lucrător ascuns al rugăciunii inimii” Convorbiri literare, nr. 11, 2009,

http://convorbiri-literare.dntis.ro/CIOMOSnov9.html)

„Dacă înţelegem bine textul eshatologic al Sfintei Scripturi, urmează că încrederea şi curajul vor defini pe deplin natura celei din urmă epoci. Cultura „creştină” înconjurătoare şi tradiţiile susţinute de ea îşi vor pierde influenţa. Această pierdere va ţine de primejdia generată de scandal, primejdie despre care s-a spus: „îi va amăgi, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi” (Matei 24, 24).

Solitudinea în credinţă va fi teribilă. Dragostea va dispărea de la faţa lumii (Matei 23, 12), dar cu atît mai preţioasă va fi această dragoste cînd va izvorî dinspre un om solitar către un altul, fapt ce va implica un curaj al inimii zămislit din urgenţa iubirii lui Dumnezeu aşa cum a fost ea arătată în Hristos. […] Dacă vorbim aici despre apropierea Sfîrşitului, nu înţelegem apropiere în sensul timpului, ci în sensul în care ea ţine de esenţa Sfîrşitului, căci în esenţă existenţa omului se apropie acum de o decizie absolută. Efectiv fiecare consecinţă a acestei decizii poartă cu sine cea mai mare potenţialitate şi cea mai teribilă primejdie.”

Romano Guardini, The End of the Modern World, ISI Books, 1998, pp. 108-109 (volumul cuprinde o serie de prelegeri susţinute de Guardini între anii 1947-1949).