Cumpana. O viziune ortodoxa: Ortodoxia musculară

miercuri, 19 decembrie 2018

Ortodoxia musculară

Mi-ar fi plăcut să pot opune ortodoxia musculară ortodoxiei muschetare. Dar cum i-ai putea opune pe oamenii Cardinalului oamenilor Regelui? Milady de Winter a redevenit călugăriță. Dintre copiii ei, unul este papă, altul patriarh, iar altul conduce The Gospel Coalition.

Oamenii Regelui se bucură de același prestigiu și apreciere de care are parte Regele însuși. Acolo unde amintirea Regelui a fost ștearsă, oamenii Regelui nu sînt nici măcar urîți – sînt invizibili. Dacă Biserica și-ar face treaba, atunci lumea aceasta ar afla de Împărăție și ar putea face o alegere. Dar aceasta este o problemă pe care oamenii Cardinalului au rezolvat-o, separînd lumea de Biserică și Biserica de Împărăție.

În România, amintirea și imaginea Regelui nu au fost șterse – au fost deformate. De aceea, în România oricine poate îndrăzni să asume, dacă nu rolul și identitatea Regelui, atunci cel puțin pe cea a oamenilor Regelui. În România, oamenii Cardinalului se prezintă și sînt percepuți drept oamenii Regelui.

Moto

„Singura problemă a Părintelui Nicolae Steinhardt era aceea de a cîntări cît anume din ceea ce primise prin botez trebuia convertit într-o atitudine civică de protest fată de imoralitatea, de şmechereala şi de laşitatea ce abundau în jurul nostru. Colindam împreună pădurile Clujului, încercînd să întocmim liste de potenţiali protestatari. Nu ajungeam niciodată la mai mult de cîteva zeci de persoane fiabile, cu care, spunea el, nu puteam face mare lucru. Era nevoie de sute, de mii. Puteam, eventual, să ne salvăm sufletele, dar nu puteam să schimbăm cu adevărat situaţia politică. Era foarte preocupat şi trist pentru asta.”

Virgil Ciomoş („Nicolae Steinhardt era un lucrător ascuns al rugăciunii inimii” Convorbiri literare, nr. 11, 2009,

http://convorbiri-literare.dntis.ro/CIOMOSnov9.html)

„Dacă înţelegem bine textul eshatologic al Sfintei Scripturi, urmează că încrederea şi curajul vor defini pe deplin natura celei din urmă epoci. Cultura „creştină” înconjurătoare şi tradiţiile susţinute de ea îşi vor pierde influenţa. Această pierdere va ţine de primejdia generată de scandal, primejdie despre care s-a spus: „îi va amăgi, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi” (Matei 24, 24).

Solitudinea în credinţă va fi teribilă. Dragostea va dispărea de la faţa lumii (Matei 23, 12), dar cu atît mai preţioasă va fi această dragoste cînd va izvorî dinspre un om solitar către un altul, fapt ce va implica un curaj al inimii zămislit din urgenţa iubirii lui Dumnezeu aşa cum a fost ea arătată în Hristos. […] Dacă vorbim aici despre apropierea Sfîrşitului, nu înţelegem apropiere în sensul timpului, ci în sensul în care ea ţine de esenţa Sfîrşitului, căci în esenţă existenţa omului se apropie acum de o decizie absolută. Efectiv fiecare consecinţă a acestei decizii poartă cu sine cea mai mare potenţialitate şi cea mai teribilă primejdie.”

Romano Guardini, The End of the Modern World, ISI Books, 1998, pp. 108-109 (volumul cuprinde o serie de prelegeri susţinute de Guardini între anii 1947-1949).