Într-o postare recentă, Alexandru Racu ne invită
la un exercițiu de luciditate, realism și onestitate în legătură cu turul doi
al alegerilor prezidențiale (https://alexandruracu.wordpress.com/2019/11/11/turul-2-la-ce-ne-putem-astepta/).
Avînd în vedere că o bună parte din electoratul pesedeului mănîncă realism pe
pîine, iar în unele zile doar realism și-atît, presupun că invitația lui
Alexandru se adresează în primul rînd electoratului de centru-dreapta, care se
poate lipsi de realism și pîine cîtă vreme ciuma roșie continuă să-i satisfacă
gusturile și, mai ales, setea de răzbunare.
Ce-i drept, românii educați au îndurat în acești treizeci
de ani de post-comunism suficientă suferință și umilință pentru a respinge
instinctiv orice argument rațional și de bun simț în favoarea pesedismului. Dar
trebuie să înțelegem că pentru oamenii din această categorie orice altceva pare
să fie mai bun decît pesedismul, chiar și un rău echivalent sau poate chiar unul mai mare. Este vorba despre o
largă categorie de români care au suferit înainte de 1990 nu doar de foame și frig,
ci mai ales pentru că nevoia lor vitală de cultură le-a fost dacă nu interzisă, atunci cel
puțin suspectată și controlată mai mult sau mai puțin discret. Sînt oamenii
care citeau puținele cărți bune, ascultau rara muzică bună, oameni care se plimbau în scurtele lor răgazuri dintre statul la cozi și programul prelungit de lucru. Iar tragedia este că
după 1990 nu au mai putut nici să citească, nici să asculte muzică bună, nici să
se plimbe: deși acum mîncau mai bine, aveau mașini și-și făceau concediul în
Vest, pesedismul le otrăvise sufletele. Și pentru asta ei nu pot ierta pesedeul.
În acest punct, cred că ar trebui subliniată
diferența dintre PSD și pesedism. Succesor direct al PCR-ului, PSD-ul este un
partid care a contribuit la răspîndirea unei viziuni și a unui comportament, un amestec de
tupeu, prostie și îngîmfare care a ajuns să fie identificat drept pesedism, deși originea acestei maladii se află în comunism. Rapid însă, pesedismul a contaminat întreaga viață politică
românească și poate fi regăsit în reacțiile și replicile politicienilor din întreaga sferă politică. Dar lumea bună care votează împotriva PSD este atît de
rănită încît nu mai poate face diferența dintre PSD și pesedism. Astfel, este
hotărîtă să voteze oricînd un reprezentant evident al pesedismului cu o
condiție: să nu fie membru PSD.
