Este bine că incompetenții și corupții de la PSD
au fost înlocuiți de oamenii competenți și integri din PNL. Pentru aceia dintre
noi care nu s-au convins încă, îi invit să citească rîndurile de mai jos. Nu,
nu este vorba despre consilierul Monicăi Anisie de la Educație (https://www.gsp.ro/gsp-special/diverse/guvernul-pnl-socheaza-bogdan-steriopol-fost-impresar-in-fotbal-actual-consilier-al-ministrului-educatiei-i-a-urat-la-multi-ani-in-puscarie-lui-mihai-stoica-583411.html).
Un masterand de la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” este prin
definiție competent și integru, nu mai încape discuție.
Este vorba despre performanța guvernului de a
plăti în avans o singură sumă pentru două servicii: un armament (de care poate
că nu avem nevoie) și o imagine care, spre deosebire de armamentul respectiv,
ne-a devenit indispensabilă, vitală: este imaginea însăși a anti-corupției,
anti-comunismului, anti-pesedismului. Slujirii înseși i se alătură astfel competența
supremă și integritatea pură. Panteonul societății civile românești se
completează pas cu pas :
„În a doua săptămână de guvernare, Ludovic Orban,
asistat de ministrul Apărării, Ionel Nicolae Ciucă, a anunțat că onor cabinetul
său mai plătește două miliarde (de lei, tura asta) către compania americană
Raytheon, pentru sistemele de rachete Patriot. Asta în timp ce, în același
guvern, Florin Cîțu urla că a găsit un deficit de două miliarde de lei în
bugetul asigurărilor sociale.
[...] firma care se ocupă, în România, de imaginea
Raytheon se numește Chapter 4 Romania. Acționarii acestei firme sunt Chapter 4
Viena, Ioana Mănoiu și Felix Tătaru. Cine este Felix Tătaru? Omul care, prin
altă firmă, GMP, se ocupă de campaniile electorale ale lui Klaus Iohannis și
ale PNL. Absolut întâmplător, în timpul campaniei electorale pentru turul al
doilea al prezidențialelor, Raytheon primește o plată neașteptată, dar mereu
binevenită.
Duminică se votează, da?”
(Patrick André de Hillerin, „Prea pe față”, Cațavencii, 21 nov. 2019, vezi textul
integral la: https://www.catavencii.ro/prea-pe-fata/?fbclid=IwAR2drW-VjJHjwosDAbkJpf1RS7bXNlK8qEDuebyf0DWLwxnLXVdopwHtOK8)