luni, 4 noiembrie 2019

Trei lecții inutile


         În cei treizeci de ani de libertate politică, ar fi trebuit să înțelegem trei lucruri esențiale:

        1. Nu există răul cel mai mare și răul cel mai mic. Nu există răul mijlociu. Nu există decît rău și bine.
        
        2. Binele poate fi corupt cu ușurință. Pentru a fi corupt, binele nu trebuie să fie neapărat învins de puterea cea mai mare, cea care corupe absolut, ca să-l parafrazez pe Lordul Acton. Este suficient ca binele să se asocieze cu răul cel mai mic în lupta împotriva răului cel mai mare.

         3. Odată corupt, binele corupe mai puternic și mai ușor decît răul mai mic sau mai mare. Confuzia românilor de astăzi, care au ajuns incapabili să mai deosebească între bine și rău, este rezultatul răului cel mai mare, adică al falsei convingeri că binele corupt păstrează ceva din natura binelui. 

         La fel ca în 1996, românii au din nou impresia că pot respinge alternativa dintre răul mai mic și răul mai mare. Mulți cred că la prezidențialele din această lună au șansa de a vota pe cineva care reprezintă binele. Pe Paleologu, de pildă. Nu contest că Paleologu reprezintă în această situație binele. Să nu uităm însă că în acest caz este vorba despre acel bine care timp de treizeci de ani ne-a tot sugerat să alegem răul cel mai mic.