Oricît de importantă, calificarea doamnei Dăncilă
în turul doi al prezidențialelor, firească pentru unii, surprinzătoare pentru
alții, riscă să ne facă să trecem cu vederea rezultatele obținute de ceilalți
candidați. Întrucît sînt interesat de implicațiile opțiunilor politice ale
poporului meu față de cultura națională, identitatea
națională și creștină, rezultatele obținute de candidații care au susținut
asemenea valori mi se par cel puțin la fel de importante.
Cîtă vreme eșecul coagulării unei mișcări
conservatoare în România este pus pe seama „serviciilor”, a lui Soros sau a
orgoliilor personale sau de grup, nu poți decît să saluți acest eșec. Falimentul
unui Ninel Peia sau rezultatul modest înregistrat de Paleologu la alegerile
prezidențiale de ieri sînt un dar și o binecuvîntare. Cum ar fi un
conservatorism consolidat în jurul aversiunii față de Soros? La fel de autentic
ca cel întemeiat pe recunoștința față de Andrei Pleșu!
Cu puțin înaintea primului tur al
prezidențialelor, activenews, o platformă de știri și opinii care se consideră
creștină și conservatoare, îi declara cîștigători pe Paleologu și Peia (https://www.activenews.ro/stiri-politic/Rezultate-sondaj-ActiveNews-Pentru-cititorii-nostri-Ninel-Peia-si-Theodor-Paleologu-merg-in-turul-2.-O-analiza-a-voturilor-publicului-conservator-romanesc-158738).
Vestea bună
este că dacopații sînt mai puțini decît credeam: față de cele 17 procente de
voturi acordate pe siteul activenews lui Ninel Peia, omul a primit în realitate
0,3%. Cam acesta este nivelul, relevanța și impactul „publicului conservator
românesc”. Disperarea scuză multe erori, dar nu și pierderea simțului
realității. Dacă doriți o dovadă suplimentară, tot pe acest site Cumpănașu
primea 7,7% din voturi.
Din punctul meu de vedere, votul de ieri al
românilor a demonstrat că sîntem, în ciuda platformelor „conservatoare”, încă normali, o provocare evidentă pentru
domnul Iohannis, care-și dorește o altă normalitate cu fervoarea
quasi-religioasă cu care alții își doresc o altă omenire (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2018/11/pe-mina-lor.html).
Din punctul de vedere al „publicului conservator
românesc”, însă, rezultatul votului demonstrează intervenția masivă a
„serviciilor”. Dar, hai să fim cinstiți: ar fi reușit serviciile singure să reducă
procentul unui candidat de la 17% la 0,3% dacă nu ar fi fost ajutate de umanoizii
reptilieni? Imposibil! Orice om cît de cît informat știe că reptilienii se
ocupă de creșteri și sporiri. Reducerile sînt treaba iluminatti-lor. Așa că
este foarte probabil ca turul doi al prezidențialelor să reprezinte în
realitate un conflict, ba chiar un război între reptilieni și illuminati. În
realitatea paralelă din capul „publicului conservator românesc”.
„Am dovedit că sîntem deștepți și mulți!” afirmă domnul
Theodor Paleologu cu superioritatea sa familiară și atît de îndrăgită de
oamenii muncii de la orașe și sate (https://www.youtube.com/watch?v=8vLwCZ2BM1A,
minutul 2:50). Probabil că mai mulți decît se aștepta, dar nu neapărat mai
deștepți, dacă ne amintim că varianta replicii constă în tema proverbială
„mulți, dar proști”.
Avînd în vedere declinul accelerat al culturii,
inteligenței și bunului simț, ne putem aștepta ca în viitorul apropiat oamenii
deștepți să fie tot mai mulți. Ne putem aștepta așadar ca numărul în creștere al
inculților funcțional să-i învingă în cele din urmă pe analfabeții funcțional,
iar Paleologu să cîștige alegerile încă din timpul vieții domnului Pleșu, spre
fericirea conservatorilor creștini, a liberalilor creștini, a liberalilor
conservatori, a creștinilor liberali conservatori, a creștinilor ortodocși
atei, a gnosticilor creștini democrați și a democraților creștini ezoterici, a
ateilor spirituali fără denominațiune și a creștinilor ortodocși după
calendarul solar neîndreptat, a susținătorilor vieții din momentul concepției
și a susținătorilor concepției subiectiviste despre viață, spre fericirea
reptilienilor, illuminaților și, cine știe, a oricărui om care ar fi fost
normal dacă nu ar fi fost atît de deștept, de conservator și de român.
Desigur, dacă nu s-ar fi amestecat serviciile,
Soros sau orgoliile, acum am fi avut un tur doi cu Peia și Paleologu.
Ghinion!