În România, de condamnarea comunismului s-au
ocupat amicii amicului. Amicii amicilor s-au ocupat în acest timp de
canonizarea victimelor comunismului: motivul „sfinții închisorilor” reprezintă
în mare măsură o tentativă de reabilitare a camarazilor dispăruți și de
recuperare creștin-ortodoxă a Mișcării Legionare. După cum am încercat să arăt
printr-o serie de intervenții postate pe acest blog în urmă cu cîțiva ani,
această intenție este frauduloasă, falsificînd nu doar legionarismul, ci și mai
ales creștinismul ortodox.
Dar, pentru că sînt amici, amicii amicilor nu vor
spune niciodată nimic despre faptul că amicii amicului nu au spus nimic despre
amicul Petrov. Despre leii răniți nu se poate vorbi decît între amici, șacali
și hiene și orice altă specie parazită sau necrofagă.
La acest capitol, resturile rămase din oameni te
pot face să te întrebi dacă au existat oameni vreodată. Desigur, nu-ți poți pune această întrebare decît în măsura în care nu te-ai numărat printre fericiții amici.
