Întrucît am observat că apartenența este inclusă de unii harnici conspectatori în lista valorilor (conservatoare, se-nțelege!), cred că ar trebui făcută în prealabil precizarea că apartenența nu este afiliere, cum s-ar putea crede într-o lume pentru care nu exiști decît în măsura în care i te alături. Într-un mediu ortodox care identifică servilismul cu smerenia și tăcerea lașă cu ascultarea și care transformă în virtute fiecare gest de evitare a adevărului despre noi înșine, cred că precizările semantice sunt cu atît mai binevenite cu cît sunt mai descurajate de protocolul fățărniciei din mediul bisericesc ortodox actual.
De fapt, apartenența nu doar că nu coincide cu afilierea, ci îi este opusă. Prin afiliere, îi aparții unei organizații fără ca ea să-ți aparțină, cu excepția acelor cazuri în care prestigiul unui membru cuprinde și dă măsura organizației căreia îi aparține. Dar afilierea este întotdeauna exterioară, publică și profesională, justificată de interese comune și caută succesul și este indispensabilă unei cariere. Apartenența (despre care am notat ceva la https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2016/03/ce-este-un-lucru-traditional.html) este interioară și personală, este determinată de conștiința de sine dezvoltată în relație cu familia, neamul și locul tău și nu caută nimic; decurge din ceea ce ești, din creșterea și împlinirea ta și nu, precum afilierea, din tot ceea ce nu ești, oricît de impresionant ar putea să-ți arate C.V.-ul.
Apartenența este proprie oamenilor întregi. Ea se manifestă prin atașament și recunoștință și de aceea omul întreg nu se afirmă pe sine, ci, chiar și atunci cînd se afirmă pe sine el afirmă ordinea întregului căruia îi aparține și care îi aparține. Apartenența este reciprocă, lumea în integritatea ei dăruindu-se în grija celui care îi aparține prin integritatea lui.
A aparține fără a crede este posibil doar în lumea afilierii; dimpotrivă, apartenența este în sine manifestare a credinței în lumea întregului și a credinței întregului în omul întreg. În termenii lui Wendell Berry (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2013/04/wendell-e-berry-totul-tine-de-atasament.html), apartenența îi caracterizează pe statornici, pe oamenii care, cu prețul marginalizării și cu riscul eșuării, și-au oferit „ataşamentul lucrurilor care sunt adevărate, drepte şi frumoase.”
