Există o ordine a vieții și o ordine a morții. Ordinea vieții iradiază lumină și este guvernată de bine. Întrucît este guvernată de bine, ordinea vieții este ordinea ierarhică veritabilă. Ordinea morții este întunecată și stăpînită de rău. Ordinea morții este o ordine ierarhică uzurpatoare, pregătită de ordinea egalitaristă.
Deși este în mod
esențial o ordine rea, ordinea morții nu este de regulă în mod evident o
ordine rea. Nu există o sursă a răului; răul este un bine desprins în mod
conștient de sursa binelui și de aceea fiecare bine pe care și-l propune răul sfîrșește
în opusul binelui. În mod esențial, răul este un fals bine.
Ordinea morții este ordinea care împiedică creșterea omului. Omul desprins de locul său produce dez-ordine. Omul dez-ordonat desprinde lumea din ea însăși și participă la consolidarea împărăției morții.
Ordinea morții este ordinea dislocată din condiția permanenței. Condiția permanenței este o categorie transcendentală, confirmată și precizată prin Revelație. În absența condiției permanenței, ideea de ordine este lipsită de sens. Ordinea vieții este singura ordine veritabilă pentru că este singura ordine organizată în acord cu permanența cerului.
