(Continuare de la https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2022/05/ortodoxia-care-ne-convine-i.html)
Tema „crizei spirituale” a lumii moderne a permis, cel puțin în România, legitimarea oricărei forme de spiritualitate necreștină. În același timp, profitînd de dispariția trăitorilor veritabili, liderii ortodocși din ultimii douăzeci de ani au făcut posibilă redefinirea spiritualității ortodoxe ca formă universală de spiritualitate, înrudită și mai ales egală cu toate marile tradiții spirituale. Această înșelătorie dublă a constrîns ortodoxia să răspundă „crizei spirituale” printr-o deschidere necondiționată, ba chiar entuziastă, față de orice formă de spiritualitate. Dar întrucît noile spiritualități sunt spiritualități fundamental „deschise”, adică pluraliste și sincretiste, ortodoxia a sfîrșit prin a se deschide și față de ordinea globală a societății deschise. Așa se explică ușurința cu care spiritualitatea ortodoxă „închisă”, adică definită dogmatic, a fost transformată într-una incluzivă de tip New Age, promovînd dezvoltarea personală și mentalitatea deschisă (http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/superteach-pentru-mentalitate-deschisa-in-educatie-intre-fundatia-scoala-varlaam-institutul-de-dezvoltare-personala-al-mormonilor-americani-si-activistii-rezist-anti-ortodocsi/), în timp ce în plan social BOR pare călăuzită mai degrabă de principiile seculare ale drepturilor omului și ale separării Bisericii de stat decît de Evanghelie.
Nu vreau să spun că nu există o criză spirituală. Dar această criză spirituală este determinată de criza spiritualității creștine, mai precis de o stingere a spiritualității creștine care explică excesul de spiritualitate păgînă (niciodată nu au prosperat mai mult spiritualitățile păgîne ca în această epocă de criză spirituală!) Criza spirituală actuală nu este determinată de indiferența largă a populațiilor din fosta creștinătate față de spiritualitate; este vorba mai degrabă despre reducerea numărului de oameni și în special de creștini preocupați de spiritualitatea creștină autentică și de creșterea numărului de oameni (și în special de creștini!) preocupați de o spiritualitate înșelătoare.
O trăsătură esențială a acestei false spiritualități ține de faptul că este aleasă. Falsa spiritualitate ortodoxă este posibilă în condițiile unei ortodoxii care ne convine și ne convine pentru că am ales-o. Ortodoxia deschisă se regăsește în ideologia drepturilor omului pentru că privilegiază alegerea (dreptul de a alege) în defavoarea recunoașterii și acceptării. Ortodoxia care ne convine binecuvîntează hybrisul, revolta credinciosului față de un adevăr care-l precede și care îi este dat. Noua ortodoxie este religia libertății de alegere, dezvăluindu-și astfel natura de instrument al imperiului societății deschise. BOR este reprezentată teologic-politic de segmentul ortodoxiei euro-atlantice și în plan spiritual de neognosticii ortodoxiei atemporale, ai ortodoxiei perene, arhetipală.
Noua spiritualitate a pătruns în ortodoxia tradițională sub chipul „străinului”, a cărui aură mistică a fost recunoscută de cele două autorități ale vieții spirituale românești post-belice, Andrei Scrima și Andrei Pleșu, care deși împărtășesc numele apostolului care ne-a vestit Evanghelia, s-au implicat mai degrabă în spiritualizarea decît în transmiterea ei cu fidelitate. Tema străinului este fundamentală în elaborarea unei ortodoxii deschise. Deși pare o prelungire a imaginii creștinului pelerin prin lume, identificarea pelerinului cu străinul urmărește transformarea creștinului într-un vagabond, într-un rătăcitor, într-un om lipsit de casă, de orientare, de sens. În măsura în care este dat și primit, sensul constituie o definiție, o limitare, reprezintă așadar o închidere din perspectiva gîndirii deschise. În realitate, chiar dacă pelerinul este pe drum, el nu rătăcește. Creștinul nu este pe drum pur și simplu, ci este pe drumul spre casă prin orientarea sa pe care o primește și o păstrează prin și în Biserică și de aceea el poate avea experiența locuirii încă din această viață și în această lume: „Dacă Mă iubește cineva, va păzi cuvântul Meu, și Tatăl Meu îl va iubi, și vom veni la el și vom face locaș la el.” (Ioan 14, 23) Reducerea pelerinului la categoria străinului a permis transformarea creștinului într-un rătăcitor iar rătăcirea spirituală într-o formă de căutare spirituală nesfîrșită a soluțiilor spirituale, o formă de falsă creștere spirituală realizată în golul propriilor alegeri.
Ortodoxia care ne convine, spiritualitatea pe care o alegem nu sunt soluții, ci cauze ale crizei spirituale. Așa cum hrana ieftină produsă industrial la mari distanțe de consumator produce și agravează criza alimentară (și ecologică), tot astfel ortodoxia deschisă agravează criza spirituală actuală. Este drept că noua ortodoxie împărtășește avantajele industriei alimentare de astăzi: este ieftină, practică și accesibilă; permite varietatea și diversitatea alegerilor și poate fi produsă oriunde și de oricine cîtă vreme este vorba despre un inițiat, un maestru spiritual.
Dezavantajele sunt și în acest caz comparabile cu hrana industrială: ne umple mai degrabă decît ne hrănește și nu împlinește pe nimeni, chiar dacă îi satisface pe toți. Și, bineînțeles, noua spiritualitate este la fel de otrăvitoare. Dar asemănările se opresc aici, pentru că în timp ce hrana industrială produce suferință prin bolile cauzate, această spiritualitate deschisă este terapeutică nu în sensul în care vindecă, ci în sensul în care suspendă durerea și suferința chiar în timp ce-și anihilează victima.
