Lumina are o sursă; creștinii sunt lumină în lume (Matei 5, 14) în măsura în care îl au în ei pe Cel care este Lumina lumii (Ioan 8, 12). Altfel, ei sunt lumini înșelătoare (Luca 11, 35) sau doar lămpi stinse, precum fecioarele neînțelepte (Matei 25, 1-12).
Sensul spiritual al luminii nu este de a face vizibilă lumea, ci de a-l face vizibil pe Hristos chiar și acolo unde prezența Lui este ignorată sau respinsă. O lumină care nu-l face prezent pe Hristos este o falsă lumină, este o putere a întunericului.
Lumina nu luminează de dragul de a lumina. Lumina anunță și pregătește prin vestirea ei venirea Făcătorului luminii și a luminătorilor.
Dumnezeu nu ne cheamă la nuntă pentru că suntem buni, virtuoși, înduhovniciți. Ne cheamă la nuntă pentru că suntem ai Lui. Și rămînem ai Lui doar în măsura în care îl așteptăm.
Fecioarele nebune aveau în lămpi virtute, aveau bunătate, aveau spiritualitate. Aveau toate lucrurile care ard în sine și pentru sine. Dar toate lucrurile care ard în sine se adaugă la focul cel veșnic (Matei 25, 41).
