Tema este dezbătută pe larg de Mircea Platon în Deșcolarizarea României (https://www.ideeaeuropeana.ro/carti/publicistica-eseuri/descolarizarea-romaniei-scopurile-cartitele-si-arhitectii-reformei-invatamantului-romanesc/) și în Cominternul educațional și deșcolarizarea digitală (https://www.ideeaeuropeana.ro/carti/publicistica-eseuri/cominternul-educational-si-descolarizarea-digitala/).
Transformarea educației într-o armă de distrugere în masă a minților și sufletelor copiilor a fost aplicată în Vest în ciuda protestelor părinților și ale unor profesori și mai ales în ciuda dezastrului vizibil pe care l-a produs: noile competențe au produs mutanți intelectual și afectiv care au generat violența curentă din școlile occidentale. Această violență este mai puternică în școlile americane nu pentru că armele sunt mai accesibile în SUA, ci pentru că acolo programul de reformă a educației a fost realizat pînă la capăt. Consumul de droguri, delincvența, prostituția și pornografia juvenilă, depresia generalizată, sinuciderea tinerilor ca fenomen social tot mai răspîndit nu sunt accidente, ci reprezintă efectele planificate, urmărite, ale reformei educației. Ceea ce s-a vîndut și în România ca reformă a educației nu este decît un proiect al statului de a prelua controlul asupra copiilor după ce s-a folosit de școală pentru a desprinde copiii de propria lor familie.
După cum se poate vedea din următoarele pasaje revelatoare din articolul lui Mary Jo Anderson, “Common Core Goes Global”, publicat în noiembrie 2013 în Crisis Magazine (https://www.crisismagazine.com/2013/common-core-goes-global), sub pretextul unei educații care să-i pregătească pe elevi pentru viața într-o societate în transformare se realizează transformarea societății prin transformarea copiilor: prin noile programe, elevii sunt desprinși de elementele de afectivitate, de atașamentele lor naturale față de familie și neam înțeles ca prelungire a familiei. Ei sunt sălbăticiți în mod rațional și programatic în vederea transformării lor în indivizi solitari și de aceea cu atît mai eficienți și mai dependenți de stat și corporație.
Mary Jo Anderson: Trunchiul comun devine global
Reforma educațională cunoscută sub numele de Standarde de bază comune de stat (Common Core State Standards, CCSS) pentru clasele 0-12, adoptată de mai mult de patruzeci de state și mai mult de jumătate din diocezele din SUA, este concepută pentru a produce o populație universală „pregătită pentru forța de muncă” pregătită să se autoidentifice ca „cetățeni globali”. Mulți profesioniști din educație au criticat CCSS. Dar chiar și ei s-ar putea să nu cunoască motivul filozofic pentru care finanțatori precum Bill Gates au finanțat sistemul Common Core. Aceleași surse de finanțare pentru Common Core în Statele Unite promovează metode similare și texte bazate pe aceleași principii în întreaga lume, prin susținerea oferită de ONU.
[…] Pe scurt, filozofia globalistă solicită stabilirea unei culturi globale bazate pe angajamentul față de procese durabile și față de etica umanistă pentru a asigura pacea mondială și distribuția „echitabilă” a resurselor naturale. ONU servește drept centru pentru această speranță globalistă. Adepții cred că o formă de congres mondial și de cetățenie mondială reprezintă punctul final al evoluției politice și, prin urmare, este inevitabil. Ceea ce nu este sigur, în opinia lor, este momentul realizării acestui proiect.
Cei care susțin această filozofie sunt pasionați – se tem că, dacă nu se va ajunge foarte curînd la o formă de convergență mondială a minții și a voinței politice, planeta ar putea eșua din cauza războaielor, încălzirii globale și amenințărilor similare. Luați reviste populare și veți găsi „lideri mondiali”, celebrități și experți care adoptă o anumită versiune a globalismului. Cum ar funcționa globalismul în mod practic?
O națiune are voie să-și păstreze cultura de suprafață, cum ar fi limba, muzica și bucătăria. Dar patriotismul, religia și individualismul sunt interzise, deoarece constituie o alternativă la viziunea globalistă a armoniei lumii. Codurile morale care nu pot fi adaptate unei viziuni multiculturale, convenite într-un congres mondial, trebuie abandonate.
Dar la nivel concret, este dificil să convingi un popor să-și abandoneze țara și cultura, ca să nu mai vorbim de resursele naționale; rezistența ar fi prea mare. Cea mai rapidă abordare eficientă este să investești în educație pentru a te asigura că generația viitoare va îmbrățișa principiile globalismului ca o consecință naturală a formării lor.
Articolele anterioare din Crisis Magazine au detaliat lipsa de rigoare academică a CCSS atît pentru matematică, cît și pentru limba engleză. Profesorii au raportat „texte aliniate” tulburătoare care conțin selecții de lectură grosolane, explicite din punct de vedere sexual, pentru tinerii adolescenți. Părinții au pus sub semnul întrebării mai multe exemple de sentiment anti-american […]. În ciuda acestui protest, apărătorii lui Common Core insistă că standardele sunt necesare, deși pregătește doar studenții pentru admiterea la colegiu. Dacă standardele sunt sub-standard, de ce sute de milioane din banii lui Gates și alte fonduri ale Fundației Gates, precum și peste un miliard de dolari în stimulente guvernamentale, sunt pompate în această „transformare” a educației? Scopul nu este excelența academică, ci reconstrucția națiunilor lumii într-un model nou, interdependent. Modelul lor educațional vizează o lume stabilă din punct de vedere economic, cu lucrători „pregătiți pentru forța de muncă” care împărtășesc aceeași viziune globalistă.
Primul director general al UNESCO a fost Sir Julian Huxley, care a scris: „Lumea de astăzi este în proces de a deveni o singură lume ... unificarea politică într-un fel de guvern mondial va fi necesară...” Misiunea UNESCO este de a „construi” modelul de pace al ONU „în mintea oamenilor”: „Din moment ce războaiele încep în mintea oamenilor, în mintea oamenilor trebuie să fie construite apărările păcii”.
Cum intri în „mințile oamenilor” pentru această reconstrucție? Cea mai rapidă cale către o societate transformată este prin educație. Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului (Millennium Development Goals) ale ONU, adoptate în 2000, includ educația universală sub auspiciile UNESCO. Fundația Bill și Melinda Gates, principala imagine publică a Common Core, își premiază parteneriatul cu UNESCO pentru a asigura standarde globale pentru educarea forței de muncă de mîine prin Educația pentru Toți (EFA).
[…] Modelele naționale existente trebuie deconstruite pentru ca această transformare globală să aibă loc. UNESCO a început deconstrucția sistemelor naționale de învățămînt în 1949 cu un pamflet, „Towards a World Understanding, Vol.V: In the Classroom with Children Under Thirteen Years of Age” (Paris, 1949). Pamfletul afirmă: „Atîta timp cît copilul respiră aerul otrăvit al naționalismului, educația în spiritul lumii (world-mindedness) nu poate produce decît rezultate precare... Prin urmare, școala ar trebui să folosească mijloacele descrise mai devreme pentru a combate atitudinile familiei...” (p. 54-5).”
[…] Organizațiile afiliate ONU, adică Organizația Mondială a Comerțului (OMC) și Banca Mondială reflectă, de asemenea, viziunea UNESCO. Se acordă împrumuturi și se acordă preferințe comerciale acelor națiuni sau entități care promovează „gîndirea secolului XXI”. Cel mai înfricoșător este că UNESCO se află în fața implementării planului ONU cunoscut sub numele de Agenda 21. Promulgată în 1992, Agenda 21 se străduiește să „reorienteze” sistemele de învățămînt ale lumii pentru a atinge o dezvoltare durabilă: „Atît educația formală, cît și cea non-formală sunt indispensabile pentru schimbarea modului de viață al oamenilor. atitudini... și comportamente în concordanță cu dezvoltarea durabilă” (# 36.2).
[…] Dezvoltarea durabilă este structura soft power menită să obțină populații gestionabile și control absolut al resurselor globale, totul în numele „păcii”. Este condusă de birocrați nealeși, fără socoteală – și anumiți miliardari filantropici.
Mediul academic, institutele de politici publice și organizațiile neguvernamentale promovează această viziune globalistă. Un exemplu recent deosebit de remarcabil vine de la Universitatea Oxford, unde Comisia Școlii Oxford Martin a publicat un raport pe 16 octombrie. Scopul Comisiei este de a „anticipa consecințele acțiunilor noastre colective și de a influența politica și comportamentul în consecință”. O declarație pre-publicare a președintelui Comisiei, Pascal Lamy, fost director general al OMC, a repetat mantra: „Abilitatea de a aborda provocările globale de astăzi este subminată de absența unei viziuni colective pentru societate. Îndemnăm liderii să stabilească valori globale comune…”
Aceste sentimente superioare ale corporațiilor și asociațiilor transnaționale au influențat districtele școlare americane de ani de zile. De exemplu, se poate indica documentul de poziție din 2008 din Massachusetts Association of School Superintendents, „Global Education: A Call to Action”. În ea citim:
„Mobilitatea populațiilor alimentează apeluri reînnoite pentru înțelegere și apreciere reciprocă la scară globală... Educația globală, privită prin această lentilă, este mai mult despre înțelegere, cooperare și pace mondială. [Școlile trebuie să] [includă] tratarea extinsă a conceptelor globale în următoarea revizuire a cadrelor curriculare în studiile sociale și să furnizeze resurse educatorilor pentru a promova integrarea conceptelor globale în curriculum.”
Principiile din Common Core și textele aliniate sunt concepute pentru a provoca dezorientarea copilului american prin înăbușirea identității culturale naționale. În familie a învățat să fie mîndru de țara lui, să respecte steagul și Constituția, dar în cadrul CCSS copilul va găsi puține imagini pozitive ale Americii. Dintre textele propuse pentru grădiniță și clasa I, niciunul nu predă conceptul de libertate, nici nu oferă un cîntec (America the Beautiful?) sau vreo poveste care îi onorează pe eroii Revoluției Americane. Copiii de această vîrstă vor în mod natural să iubească familia și prietenii, să descopere un sentiment de apartenență și să dezvolte o identitate. Common Core evită „prejudecățile culturale” prin descurajarea dezvoltării unui atașament patriotic față de statul național.
Materialele de testare pentru studenți internaționali încurajează această tendință. Programul pentru evaluarea internațională a studenților (PISA) este aplicat elevilor în vîrstă de 15 ani la fiecare trei ani în majoritatea țărilor dezvoltate ale lumii. Clasamentul PISA determină selecția textului pentru competența de citire. Pentru a evita prejudecățile culturale, PISA definește alfabetizarea drept capacitatea de a citi materialele necesare pentru competența la locul de muncă, mai degrabă decît lucrările literare.
Prin urmare, textele utilitare, cum ar fi manualele EPA și instrucțiunile de asamblare reprezintă cincizeci la sută din sarcinile de lectură în cadrul CCSS. Elevii sunt lipsiți de o bază decentă în marile opere ale literaturii. Ca urmare, elevii sunt mai puțin capabili să aprecieze moștenirea culturală a Occidentului. Este dificil să concepi un elev care învață virtutea, sacrificiul de sine, curajul, perseverența, mila, regretul sau triumful citind manualele de întreținere. Dar a fi un bun cetățean presupune mai mult decît „competență la locul de muncă”.
(Mary Jo Anderson, “Common Core Goes Global”, noiembrie 2013, Crisis Magazine, https://www.crisismagazine.com/2013/common-core-goes-global. Traducere de Gh. Fedorovici.)
