miercuri, 13 noiembrie 2024

Demnitate, alea, alea

 

Primul punct din „Programul de guvernare AUR în 15 puncte” este intitulat „Românii – demni în Europa și în lume” (https://programaur.ro/program/). Problema este că deși demnitatea este legată și de situația economică a individului, temelia demnității nu este totuși nivelul de trai, așa cum decurge din descrierea acestui punct (https://programaur.ro/1-romanii-demni-in-europa-si-in-lume/), ci conștiința morală, raportarea la propria identitate personală și națională, relația cu locul și cu istoria. Dacă demnitatea ar ține de ceea ce ai în primul rînd, atunci orice interlop sau parvenit sunt modele de demnitate, așa cum se consideră de altfel în zona subeducată din România. Demnitatea și respectul pe care ea îl asigură țin însă de ceea ce ai făcut și faci și de felul în care ai trăit și trăiești. Prin urmare, demnitatea presupune obligatoriu trecut, adică istorie și caracter moral.

Felul în care ne percep alții depinde în primul rînd de felul în care ne percepem noi înșine. De aceea, convingerea din programul AUR că demnitatea poporului român va fi asigurată prin „impunerea” respectării și recunoașterii României de către statele străine este puerilă. Statele străine ne vor respecta de-abia atunci cînd vom înceta să mai căutăm sursa respectului în afara noastră. Să te fotografiezi umil cu șapca MAGA în mînă lîngă un poster cu Trump, cum a făcut dl George Simion în urma victoriei recente a lui Trump în alegerile din SUA, nu demonstrează demnitate, ci exact opusul ei: Boss, cîtă demnitate ai! Respect! Dă-mi, nene, și mie măcar un pic din ea!

Am scris în repetate rînduri pe acest blog despre felul în care românii au fost dislocați din ei înșiși printr-un dublu tratament de alienare: pe de o parte prin diminuarea disprețuitoare manifestată de elita intelectuală, pe de alta prin amplificarea mitologică răspîndită de zona fundamentalistă, ambele procedee urmărind același scop al anulării conștiinței istorice din mentalitatea românească actuală. Această dublă presiune a reușit să determine o parte din societatea românească să-și însușească o identitate ca afară, care-i oferă demnitatea de tip Euro, o altă parte să-și găsească o demnitate mistică în noua ortodoxie New Age sau/și în apartenența afectivă la legionarism, în timp ce restul își oferă singură respectul prăbușindu-se în neantul manelist în care ai valoare de fiecare dată cînd dai boxa la maxim. Nici unul din aceste grupuri nu este interesat de tipul de demnitate oferit de dl Simion și AUR: toate și-au asigurat-o deja, chiar dacă prin căi diverse, unii prin progresism, alții prin naționalism mistic iar alții prin manelism. Evident, după cum arătam mai sus, fiecare dintre aceste înțelegeri ale demnității este la fel de falsă precum cea oferită de programul AUR.