Cînd Lasconi vorbește despre o Românie pentru toți românii, i se citește în privire și în glas că este vorba despre toți cei care o susțin și nimeni nu mai este atît de prost în România încît să citească greșit un mesaj atît de simplu și de clar. România lui Lasconi este o Românie elitistă în ciuda faptului că este o Românie mediocră în cel mai bun caz, diferența intelectuală dintre Lasconi și Georgescu fiind nulă, dacă nu cumva puțin în favoarea lui Georgescu. În orice caz, România elitistă a dat președinții din ultimele două decenii inclusiv cu ajutorul periferiei, lăsîndu-i pe proști să creadă că vor deveni mai deștepți și vor fi astfel acceptați în lumea bună dacă vor vota împotriva proștilor Ponta, Dăncilă și Ciolacu.
Încurajați de apariția unui candidat aparent inteligent și care pare de-a dreptul un geniu în zona rudimentară intelectual, candidat a cărui principală calitate este că nu-i disprețuiește pe proști și nici prostiile în care cred aceștia, ba chiar le apreciază, rafinîndu-le printr-un sistem ezoteric care a devenit familiar în BOR după ce învățătura ortodoxă tradițională a fost înlocuită (prin participarea directă a ierarhiei ortodoxe) cu diverse variante de perenialism mai mult sau mai puțin subtile, românii defavorizați intelectual și religios nu doar că refuză să-și mai ascundă prostia, dar au ajuns să și-o asume și, mai important de observat, să se mîndrească cu ea, făcînd din ignoranță, orbire și incoerență tot atîtea ocazii de sărbătoare și repere de identitate națională. Electoratul periferic a descoperit în sfîrșit că nu este mai prost decît cel elitist, așa cum i s-a tot spus timp de 35 de ani, și își cere prin urmare dreptul la fudulia care i se cuvine.
