Printre puţinele lucruri care mai pot fi urmărite
cu folos la televizor în vremurile acestea se numără şi emisiunea „Chestiunea
nopţii” realizată de părintele Eugen Tănăsescu în cadrul postului de
televiziune Neptun TV (http://www.ntvonline.ro/emisiuni/chestiunea-nop-ii/).
Ultima emisiune a fost dedicată relaţiei dintre iertare şi achitare,
concentrându-se mai ales, cel puţin în prima ei jumătate, asupra condiţiilor acordării
graţierii. Întrucât nu am putut urmări discuţia până la sfârşit (iar
înregistrarea este disponibilă la distanţă de câteva zile), nu ştiu dacă au
fost menţionate următoarele aspecte care mi-au venit în minte între timp:
1. Sunt două categorii de condamnaţi care nu pot cere să fie achitaţi: cei
nevinovaţi şi cei vinovaţi. Primii, pentru că sunt nevinovaţi, ceilalţi, pentru
că sunt vinovaţi. Nu pot cere să fiu absolvit pentru un lucru pe care nu l-am
făcut, după cum nu pot cere să fiu absolvit de ceva de care ştiu că sunt
vinovat. Condiţia propusă la un moment dat în cursul emisiunii, ca potenţialul
graţiat să-şi regrete fapta, nu ţine: dacă o regretă cu adevărat, nu va cere să
fie graţiat, ba chiar va refuza să fie graţiat. Nimeni nu se duce la spovedanie
ca să fie scutit de canon.
2. Doar iertarea poate vindeca, atât pe cel rănit cât şi pe cel care a
rănit. Dar iertarea nu poate fi decât personală. Statul nu poate ierta din două
motive: pentru că este impersonal şi pentru că, impersonal fiind, nu poate avea
niciodată statut de victimă. Aşa cum preotul nu acordă iertarea în numele său
propriu, ci în numele şi cu puterea lui Dumnezeu, cel care este „victima”
ultimă a păcatelor noastre, tot astfel nici statul nu are dreptul să acorde
graţierea fără acordul victimei. Pentru ca actul de graţiere să nu se
transforme în opusul iertării, el ar trebui să fie cerut ori cel puţin acceptat
de victimă (sau de cei apropiaţi victimei în cazul în care aceasta nu mai este
în viaţă); doar atunci graţierea poate fi acceptată (sau nu) de cel vinovat. Doar
în felul acesta graţierea devine cu adevărat un act de iertare, poate fi
lucrătoare, răscumpărătoare.
Surse orientative:
Scriptura şi romanul lui Dostoievski, Crimă
şi pedeapsă, sunt desigur sursele indispensabile în acest caz. Întrucât relaţia
dintre vină şi iertare este fundamentală, ea nici nu poate fi evitată în
literatură sau film. Dintre filmele care o abordează în mod explicit, am
reţinut Snow Cake (http://www.imdb.com/title/tt0448124/),
The Machinist (http://www.imdb.com/title/tt0361862/,
şi un alt film tot cu Christian Bale pentru cei cu
stomacul mai tare, American Psycho, http://www.imdb.com/title/tt0144084/),
Letters
to Father Jakoob (http://www.imdb.com/title/tt1364487/,
disponibil la http://www.youtube.com/watch?v=SX8V1x8gvhM)
şi, bineînţeles, Ostrovul (http://www.imdb.com/title/tt0851577/,
disponibil la http://www.youtube.com/watch?v=9zhHwjJzpmo).
