“Some
humans ain't human
Some people
ain't kind
You open up
their hearts
And here's what you'll find”:
And here's what you'll find”:
În România, cea mai mare afacere s-ar putea să fie
cumpărarea de terenuri agricole nu pentru agricultură, ci pentru decopertarea
suprafeţelor agricole, după cum afirmă cineva în comentariul din subsolul unui
articol, şi aşa destul de sumbru în ce priveşte viitorul resurselor naturale
ale României, unde acest aspect era sugerat deja ca etapa următoare logic
defrişării ţării. Astfel, potrivit lui Mălin Muşatescu de la Caţavencii,
“Evenimentul de la Râul Alb, din Geoparcul
Dinozaurilor, s-a lăsat în sfârşit cu DNA – şi spun în sfârşit pentru că acolo
se construia o microhidrocentrală, una dintre sutele care au aneantizat râurile
de munte din România. Dincolo de zeama jurnalistică stoarsă de jegul gorilelor
hațegane ce s-au năpustit asupra ecologiştilor
urbani, treabă care s-a terminat paradoxal cu paralizarea patronului lucrării
de la gât în jos, după ce a fost luat pe parbriz de hipsterii iubitori de
natură îngroziți de spectrul bâtei luate în cap, trebuie sa vedem totuşi the big picture.
Avem aşadar o arie naturală protejată, o lucrare de distrugere, un patron care
visează să spargă topul Forbes, nişte gorile. Mai sunt Apele Române şi o Agenție de Mediu. Cam multe
elemente, dar o să vedeți cum se clarifică la un moment dat totul, pentru că
acest tablou are legătură cu multe cazuri în care golani de partid distrug
ultimele văi carpatine, ultimele râuri de munte, pe care le bagă în țevile unor
microhidrocentrale, ce nu produc neapărat curent electric, ci certificate
verzi, totul cu acte beton. Avem peste 500 de astfel de orori hidroenergetice
în România, funcționale sau în construcție, aportul lor la sistemul
energetic al țării fiind undeva sub 4%, deci aproape neglijabil, dar foarte rentabile
pentru băieții deştepți ce le exploatează, pentru că sunt finanțate din bani europeni,
profitul vânzării curentului electric fiind de 500% datorită acestor
certificate verzi, întreținute până la urmă tot din banii
consumatorilor, adică ai pulimii.
Aventurile ecologiste din Munții Retezat sunt un déjà-vu pentru cei care au fost interesați în ultimii ani de
distrugerea sistematică a apelor de munte de la noi. Dacă patronul paralizat
din Țara Hațegului este un personaj
foarte voalat în toată frăsuiala jurnalistică a momentului, nu pot să nu mă duc
cu gândul la un alt caz de mutilare de mediu cu microhidrocentrala, în care
patronii lucrării sunt foarte cunoscuți. Locul: Situl Natura 2000 din
Făgăraş, scandal cu ecologişti început prin 2010, lucrări care încalcă toate
legile de mediu, dar făcute cu acte în regulă, multe eliberate retroactiv, în
funcție de
necesități. Râul Capra pentru început, apoi râul Buda, râuri distruse în întregime,
dinamitate, băgate prin țevi. Patronii dezastrului sunt
Gheorghe Badea şi Valentin Vişoiu, putred de bogați de la gât în jos şi – evident – în sus. Dar să-i luăm
pe rând. Badea, puriul din poveste, trecut bine de 60 de ani, are o avere
estimată la 20-21 de milioane de euro, deține Grupul Industrial Componente
Piteşti
(Dacia) şi o aventură prin Alianța pentru Argeş şi Muscel care –
chipurile – s-a vrut apolitică, dar în cîrdăşie cu PDL, PNȚCD şi PER (ați citit bine, un partid
ecologist). Vişoiu, tânăr capitalist, trecut de curând de 40 de ani, are o
avere undeva pe la 60-63 de milioane, surprins în cârdăşie cu Radu Pricop,
ginerele lui Băsescu, în dosarul ANRP de la DNA.
Am spus toate acestea pentru a înțelege simptomatologia exploziei de microhidrocentrale de la noi. Ecologiştii
care au luptat pentru al treilea râu din Argeş intrat în poftele celor doi –
Topolog – au fost amenințați cu moartea, s-a
încercat mituirea lor, dar au rezistat până la capăt. Râul Topolog a fost
scăpat de turbinele mincinoase ale microhidrocentralei, dar, privind
retrospectiv, cei implicați în această victorie îşi dau
seama cât de hidos era monstrul aflat în spatele întregii tărăşenii. Fenomenul
este periculos pentru că demonstrează tenacitatea cu care lucrarea de
distrugere a țării este totuşi dusă până la capăt. Râul Bratia, din acelaşi încercat județ Argeş, este deja distrus
în numele certificatelor verzi, evident cu acord de mediu, cu acte beton de la
Ministerul Mediului, de la Apele Române, de la Regia Națională a Pădurilor. Și nu este numai Argeşul,
luați
România la întâmplare şi veți vedea acelaşi terorism de mediu
făcut în numele câtorva băiețaşi, care ne lasă fără râuri, fără
păduri şi fără munți. Numai în Bistrița-Năsăud, de exemplu, sunt 35 de
asemenea microhidrocentrale care au distrus rețeaua hidrologică montană şi
amenință Parcul Național din Munții Rodnei.
Următorul exemplu, care urmează acelaşi tipar al fărădelegilor, demonstrează
că nu numai apele munților noştri sunt distruse pentru a alimenta averile
interlopilor de partid. Iată defrişarea la ras a pădurii seculare din Parcul Național Piatra Craiului,
loc în care turiştii care încercau să fotografieze dezastrul prin anii
2004-2005 erau apostrofați de neanderthalieni silvici şi
alungați în numele proprietății private, aşa cum s-a întâmplat
şi la Râul Alb. Acum ştim numele fostului director general al Romsilva care
speră să lase nepoților avere din drama cetinei Pietrei Craiului, dar asta
oricum nu ne mai poate aduce ştima muntelui înapoi, cu tot cu fiarele sale, aşa
cum ni le-au lăsat strămoşii. Legătura dintre Râul Alb şi Piatra Craiului trece
prin Roşia Montană şi se opreşte la Rovina, acolo unde începe hoțeşte, ascuns, un nou
holocaust de mediu cu cianuri în numele aurului, şi ne arată că orice victorie
a societății civile este urmată îndeaproape de contraofensiva nemernicilor care au
acces la pârghiile Puterii din România. Aici nu mai este vorba despre fabrici
ajunse la fier vechi ori spații publice devenite afaceri
particulare imobiliare de mare succes. Este vorba de însăşi esența acestei țări, munții, apele, pădurile, fără
de care România ar deveni o țară calamitată.
Schweighofer, care ne lasă fără păduri în numele rumeguşului, şi Holcim,
care ne rade munții în numele cimentului, sunt ținte false ale unui capitalism de
tip sud-american în care, în spatele marotei cu locurile de muncă şi tot felul
de investiții apoteotice, aceşti coloşi corporatişti fac la noi ceea ce la ei în țară ar rima cu plutonul
de execuție. Pentru a înțelege că nu este deplasată această imagine, închipuiți-vă doar că Schweighofer
ar defrişa frumoasele păduri ale Austriei şi Holcim ar dinamita Alpii Elveției.
Când certificatele verzi din energie, aurul,
pădurile şi munții României vor deveni o amintire, decopertarea cernoziomului de pe versanții munților cheliți, dar rămaşi în
picioare, va fi următorul proiect de amploare ce va primi cu siguranță toate avizele de mediu,
va alimenta topul Forbes cu milionari mioritici şi va crea – nu-i aşa? – mii de
locuri de muncă. Şi după ce pământul României va face agricultură prin Turcia şi
tot felul de țări arabe bogate, cu siguranță că vom avea şi nişte dosare
DNA, evident doar de la gâtul caracatiței în jos.” (Mălin Muşatescu,
„Să-i cunoaştem pe ucigaşii de râuri şi pe violatorii de păduri”, Caţavencii, nr. 22, 3-9 iunie, 2015, p.
3, http://www.catavencii.ro/sa-i-cunoastem-pe-ucigasii-de-rauri-si-pe-violatorii-de-paduri/
)
Sigur că cei care fac astfel de lucruri nu sunt
umani. Dar oare noi suntem, atunci când ne simţim onoraţi că ni se adresează,
că ne strâng mâna în modul cel mai călduros cu putinţă, că ne dăruiesc salutul
păcii în timpul sfintei liturghii? Când ridicăm neputincios din umeri şi trecem
nepăsători la următoarea pagină web, ca să vedem ce se mai întâmplă, ce mai e
nou?
