luni, 10 iulie 2017

Sunetul muzicii



Bill Gates doesn’t seem to realize that we are dancing animals.” (http://www.avclub.com/article/kurt-vonnegut-used-graduation-speech-explain-how-m-203919) Vonnegut, căruia îi aparține observația, nu se referea la maimuțoii care alcătuiesc elitele de dumping (https://gandeste.org/general/elita-de-dumping/26040/comment-page-1), dresați să țopăie după ritmurile difuzate de Centrul de comandă, fie el republican sau democrat. Indivizi convertiți la muzica clasică doar pentru că le gîdilă în mod plăcut buzunarele și statutul social, nu pentru că sună drept (sounds right), indivizi care preferă valsul ritmurilor house doar pentru că valsul ține de „valorile” conservatoare la care au aderat doar pentru că celelalte valori erau deja ocupate.
Vonnegut se referea la oamenii capabili să-și imagineze apariția unei generații de oameni mai umani și mai de bun simț:

„I was so innocent once that I still considered it possible that we could become the humane and reasonable America so many members of my generation used to dream of.”

Poate că Bill Gates-ii nu știu că omul este un animal care dansează; cel mai probabil, nici nu-i interesează cîtă vreme îl pot face să țopăie. De aceea posturile de radio nu difuzează nici muzică care se poate dansa, nici muzică care se poate asculta, ci doar muzică care se poate țopăi. De aceea, în loc de oameni umani și de bun simț avem doar „conservatori”, de aceea războaie, de aceea corupția instituțiilor și organizațiilor, de aceea Radio România Cultural și Radio Trinitas, de aceea cîntăreți-preoți și preoți-cîntăreți, nu și cîntăreți pur și simplu, nu și preoți pur și simplu.
„Se aude și o vorbire, și o cîntare”, mi-a spus fiul meu pe cînd ascultam împreună o predică a Părintelui Galeriu la praznicul Adormirii Maicii Domnului. Dar cine mai vrea să asculte astăzi deopotrivă o vorbire și o cîntare?

„Un Muzic chibzuind cu băgare de seama va cunoaște că Melodia glăsuită nu este decât plânsocuvântare, cu care își descrie cinevași patimile sufletești și trupești, și așa izvorul și formarea muzicii fără îndoială trebue să fi fost dela Adam, omul cel dintâiu; carele după greșala sa fiind izgonit din Raiu a avut destulă materie de plânsocuvântare (precum o descriu sfinții părinți în troparele Bisericești), și carele cu plânsocuvântare (poate) și'a descris jalea izgonirii înaintea fiilor și nepoților săi. Și aceștia imitându-i șiau putut forma mai multe moduri de plânsocuvântări, cu care apoi slăvea pre Dumnezeu, își săvârșea rugăciunile către dânsul, își descria patimile unul către altul, își împărtășea bucuriile, își păștea turmele, și cu un cuvânt cu cântare se năștea și se îngropa; precum vedem și astăzi, că fără muzică nimic nu se săvârșaste. Pentru că cu Muzica toată vârsta, toată viața și toată fapta se înpodobește și se înfrumusețează.” (Anton Pann, “Bazul teoretic și practic al Muzicii Bisericești”, http://www.crestinortodox.ro/liturgica/muzica-bizantina/anton-pann-catre-iubitorii-muze-139052.html)