(Pastișă după „Haina mai mult e privită decît persoana cinstită”, Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea, https://bibliotecapemobil.ro/content/scoala/pdf/Anton%20Pann%20-%20Nazdravaniile%20lui%20Nastratin%20Hogea.pdf,
vezi și versiunea din interpretarea memorabilă a lui Florian Pittiș, https://www.youtube.com/watch?v=SKK6ManVRv0)
A fost odată ca niciodată, și mai ales în zilele
din urmă, un părinte duhovnic. Părintele era – și încă mai este – un părinte
mare, ales, cu vorbire adîncă și privire grea. Oricui i se adresa ca unui părinte
duhovnic mare, ales, cu vorbire adîncă și privire grea îi răspundea pe măsură,
cu bunăvoință, cu priviri adînci și grele, cu vorbe alese, înțelese și
subînțelese. Nu și celor care îi vorbeau simplu, ca unui părinte. Pentru că nu-i
poți vorbi unui părinte ales ca părintelui tău,
ci doar ca părintelui unui ales.
Poate că lucrurile stăteau așa pentru că
părintelui ales îi plăceau oamenii aleși. Precum dl Andrei Pleșu, de pildă.
Într-adevăr, cum altfel ar fi putut ajunge el, un om simplu, de la țară, lipsit
de cultură și de educație, un părinte atît
de ales?
În orice caz, auzind de acest grozav părinte,
Nastratin Hogea se duse la el, ca sărac și neales îmbrăcat. Nastratin nu auzise
de Andrei Scrima, și nici măcar de Dalai Lama. Știa doar de Hristos. Din păcate
pentru Nastratin, dar mai ales pentru Hristos, și Hristos fusese cam sărac, biet
îmbrăcat. Ce-i drept, se numise Alesul/Unsul, dar tocmai din această nepotrivire
i se trase și trista pătimire.
Văzîndu-l pe Nastratin, Părintele îl primi, dar, fără a-l cinsti, îl puse iute
în colțul mesei de gios. Nastratin văzînd aceasta în grabă alergă și pe al său
prieten, cu rubrică în Dilema veche
și autor publicat de Humanitas, îl rugă să-l sune pe părintele mare, ales, cu
vorbire adîncă și privire grea, ca să-i spună că și el, Nastratin Hogea, este
un om mare, ales, cu vorbire adîncă și privire grea, după cum i-o arătă și
haina de postav roșu, de foc. Care nici măcar nu era a lui, ci a Fratelui.
Cînd pe Nastratin iarăși îl văzu, părintele se
bucură cu bucurie aleasă, adîncă și grea, și cu mare cinste întîmpinîndu-l,
astfel îi grăi: „Poftim, poftim, fiul meu ales, vino chiar în fruntea mesei;
ține inelul și haina ta cea dintîi și gustă din vițelul cel gras, rezervat doar
oamenilor aleși, ca noi doi și alți vulpoi de același soi. Dacă, în schimb, preferi
caviar pe felii de mandarină, iată-le acolo. Uneori, oamenii aleși te fac să te
crucești.”
Dar Nastratin, văzînd aceasta, începu a-și băga
fața-n blide și a spune porcării: „Poftim, poftim față, poftim prosopon,
mănîncă ce-i mai gras, căci văz că toți privesc la ce-i ales, dar persoana n-o
cinstesc.”
„Pentru ce faci
aceasta?” părintele se bîlbîi. „Pentru că văz bine că, deși poftești la cele
adînci și grele, te saturi doar cu cele subțiri și rele”, răspunse Nastratin cu
jele.
