miercuri, 23 octombrie 2019

Ortodoxia fake

Agenția de știri a Patriarhiei Române ne informează că „peste 250,000 de pelerini merg anual în Sfântul Munte. Românii, printre principalii vizitatori” (https://basilica.ro/peste-250-000-de-pelerini-merg-anual-in-sfantul-munte-romanii-printre-principalii-vizitatori/)
De fapt, 60% din totalul vizitatorilor sînt ruși: „According to the Ministry of Tourism of Greece, 60% of pilgrims to the monasteries of Mt. Athos are citizens of Russia” (http://orthochristian.com/111546.html). Într-un articol din 1977, Philip Sherrard observa că cel puțin 90% dintre vizitatorii Athosului nu puteau fi numiți pelerini și că Athosul risca să fie distrus de turism și modernizare („The Paths of Athos”, Eastern Churches Review 10:100-107, 1977). Începeau să se piardă potecile dintre mănăstiri.
Astăzi potecile mai există doar pe hărțile expuse pe pereții unor mănăstiri athonite. Locurile de pelerinaj sînt distruse odată cu sensul pelerinajului însuși. Sf. Munte, ca centru duhovnicesc al lumii creștine, a dispărut.
Permisul de vizitare la Athos se acordă în funcție de donațiile către mănăstiri (https://journals.sagepub.com/doi/full/10.1177/2050303218757321). Pelerinajul la Athos este o afacere pentru liderii athoniți, pentru statul grec, dar și pentru companiile de turism. De pildă, pentru Basilica Travel.
Industria pelerinajului este o parte a societății de consum. Dacă PS Ignatie al Hușilor are dreptate atunci cînd vede în societatea de consum o formă voalată de posedare („Dacă suntem atenți la modul cum este descris posedatul din Evanghelie, îl vom regăsi și în societatea de consum” https://episcopiahusilor.ro/ps-ignatie-cand-omul-este-evaluat-doar-functie-de-ceea-ce-poseda-sau-consuma-il-transformam-intr-un), atunci parodia de pelerinaj la care ne invită BOR (vezi un reportaj revelator la: https://adevarul.ro/news/societate/afacerea-pelerinul-reportaj-mai-banos-circuit-patriarhiei-avem-pelerinaje-frumoase-banuti-aveti-1_57b1d1b75ab6550cb8c875bb/index.html) riscă să ne expună la forme de posesie voalate, dar nu mai puțin reale.
Ortodoxia fake este ortodoxia de consum. Un pelerinaj făcut în viteză și după orarul autocarelor nu este pelerinaj; un pelerinaj care nu implică parcurgerea pe jos, cu piciorul, a unei porțiuni consistente din drum, nu este pelerinaj. Un pelerinaj lipsit de conștiința închinării „în Duh și-n adevăr” (Ioan 4, 24) nu este pelerinaj. În cel mai bun caz, adică atunci cînd nu este luat în serios, este turism religios. În cel mai rău caz, adică atunci cînd se crede în „puterea” lui, este o experiență de tip magic: pelerinajul devine un act impersonal prin intermediul căruia o forță binevoitoare este obligată să acționeze favorabil.
Ortodoxia de consum falsifică credința și natura închinării, consumînd credința autentică, epuizîndu-i substanța. Dar o credință sărăcită este la fel de molipsitoare ca și una autentică. Pe termen lung, ortodoxia fake este tot atît de falimentară pe cît de profitabilă s-a dovedit pe termen scurt. Un operator de turism de calibrul Patriarhiei Române ar trebui să știe asta. Iar semnele falimentului se văd deja, precum cozile tot mai reduse formate din credulii care își punea speranțele în Fenomenul Caritas la începutul anilor 90: sînt tot mai puțini „pelerini”, tot mai puțini candidați la admiterile la facultățile de teologie ortodoxă, sînt tot mai puțini oameni la liturghie. Păstorii au înțeles greșit misiunea lor față de turma de oi: oile nu le-au fost încredințate pentru a fi mulse, tunse, tăiate și vîndute. Le-au fost încredințate pentru a fi salvate de lupi. Dar dacă păstorii se transformă în lupi, nu-i de mirare că tot mai multe oi se transformă în porci. E doar o chestiune de timp pînă cînd demonii vor intra în acești porci și îi vor prăvăli în mare. 
PS Ignatie considera în comentariul său la episodul vindecării demonizatului din ținutul Gerghesenilor (Luca 8, 26-39) că „Pentru omul societăţii de consum, Dumnezeu, spiritualul, miracolul, minunea, nu mai constituie niciun fel de atracţie.” Dimpotrivă, în societatea de consum totul este atrăgător în măsura în care este profitabil. Dumnezeu, spiritualitatea, ortodoxia pot fi atrăgătoare în măsura în care sînt rentabile: pentru carieră, pentru afaceri, pentru imagine personală.
Trăim vremuri în care diavolul este relaxat. Astăzi, diavolul nu mai „umblă, răcnind ca un leu, căutînd pe cine să-nghită” (I Petru 5, 8): bisericile creștine îi oferă credincioșii pe tavă.