Lucrul cel mai interesant din serialul DEVS (https://www.imdb.com/title/tt8134186/) nu este nici ideea că totul este determinat și nici ipoteza multiversului (devenită în film instrument fundamental de lucru). Nu este nici că oamenii ar reuși să producă o mașinărie omniscientă, capabilă nu doar să anticipeze viitorul cu o precizie atomică, ci și să reconstituie întregul trecut cu aceeași precizie. Miza în DEVS este că pînă și libertatea poate fi, dacă nu anticipată, atunci cel puțin reținută, stăpînită și eliminată.
Dar dacă DEVS (Deus) este capabil să anticipeze totul, inclusiv ceea ce nu poate fi anticipat, atunci de ce filmul se încheie cu solicitarea principalului inginer de software al companiei către un senator pentru acordarea de fonduri și asigurarea caracterului secret al activității laboratorului în vederea prelungirii programului DEVS? Ce fel de dumnezeu este cel care are nevoie de fonduri pentru a supraviețui? Ce fel de dumnezeu este cel pe care-l poți scoate oricînd din priză?
Este dumnezeul celor care nu-și doresc decît o variantă suportabilă și cît de cît plauzibilă a realității. Este dumnezeul tuturor creștinilor și necreștinilor care nu doresc să trăiască în adevăr. Este dumnezeul de care lumea ascultă chiar și atunci cînd îi proiectează o variantă dureroasă a realității. De pildă, atunci cînd îți spune să te arunci în gol cu promisiunea că te vei regăsi într-o versiune convenabilă a realității. Este dumnezeul care ne ajută să separăm Calea de Adevăr și Adevărul de Viață.
După ce mor, Lily și Forest se trezesc în realitatea simulată din DEVS. La prima vedere am putea avea impresia că spre deosebire de celelalte personaje din acest univers paralel, Lily și Forest sunt reali. În fapt, ei sunt doar niște proiecții, niște simulări foarte complexe dar cu nimic diferite de toate celelalte personaje din lumea respectivă.
Programul DEVS nu mai poate anticipa realitatea, și de aceea el nu mai poate servi intențiilor pentru care a fost susținut. E de așteptat ca el să servească ca o compensație pentru viața de dincolo în măsura în care psihologii, terapeuții și clericii guvernamentali vor considera că acest lucru i-ar putea fi util puterii ca instrument de controlare a speranței populației într-o lume mai bună. Odată cu gesturile neanticipate ale lui Lily și Stewart, DEVS pierde înțelegerea realității, reducîndu-și proiecțiile la o simulare a lumii de dincolo. Din acest punct de vedere, DEVS își devăluie de-abia acum natura demonică a proiectului.
Cînd Forest promite că totul va fi bine, el este deja mort sufletește. Pentru el nu moartea este o problemă, ci viața. Pentru el totul va fi bine cînd va ieși din această viață. Dar ceea ce nu știu producătorii vieții simulate este că vieții acesteia îi urmează ceva ce poate fi încă și mai greu de anticipat decît evenimentele acestei lumi, de fapt ceva imposibil de anticipat: fie opusul vieții, fie „cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El” (1 Cor. 2, 9)
Lily face în program tot ceea ce ar fi făcut și în realitate, dar asta nu o face vie. Tocmai aceasta este întrebarea pusă de film: care este diferența dintre un om viu și un personaj care deși arată, acționează și gîndește identic, există doar în programul unui computer? Diferența este că unul există și celălalt nu există. Unul poate ieși din universul mincinos al morții, pe cînd celălalt rămîne captiv în interiorul lui pe toată durata programului sau a capacității de funcționare a mașinii. Doar omul viu îi poate spune nu morții, iar nu-ul lui îl poate elibera în măsura în care-i va spune da Celui care este „Învierea și viața” (Ioan 11, 25)
Cu toate că programul este creat pentru a realiza învierea, Învierea este singurul lucru care-i scapă programului. Programul moare deodată cu moartea omului. Devs nu creează înviere: „viața de apoi” a lui Lily și Forest din programul computerului este doar viața posibilă dintr-un univers posibil, permis doar în cadrul ipotetic al teoriei multiversului. „Învierea” pe care o oferă Devs este doar proiecția unei vieți posibile, o viață care „ar fi putut să fie dacă” – dacă nu ar fi fost întreruptă de moarte. Moartea determină limitele programului, pentru că noi gândim viața ca pe un program a cărui limită este moartea, iar Devs este creat de acest tip mortal de gîndire. Programul nu poate anticipa viața veșnică, ci poate doar imagina o viață neîntreruptă de moarte pe care cei mai mulți dintre noi o confundă cu viața de apoi.
DEVS l-a văzut pe Hristos pe Cruce. Dar nu l-a putut vedea pe Hristosul Înviat. Învierea este în afara programului, iar programul „nu L-a cunoscut” (Ioan 1, 10); este singurul lucru care scapă programului. Tocmai de aceea, este singurul lucru care ne privește pe toți mai presus de orice altceva.]
Gestul lui Lily nu este doar un simplu gest aleatoriu, nu reprezintă doar o variație întîmplătoare și secundară a scenariului proiectat de Devs, ci un gest de libertate semnificativă: spre deosebire de Forest, pentru care totul este inevitabil, supus în mod necesar relației cauză-efect – pînă și crima! –, Lily refuză să ucidă. În felul acesta, ea refuză să acționeze în logica cauzalității morții, singura care îi este accesibilă programului Devs. Din acel moment, chiar și fără intervenția ulterioară a lui Stewart, Devs a fost nu doar infirmat, ci mai ales total depășit de realitate.
Gestul liber al lui Lily înseamnă că Devs nu are de fapt acces la realitate. Realitatea presupune libertate, permite libertatea. Dacă proiecțiile Devs au ajuns să reproducă realitatea într-o identitate perfectă, este pentru că oamenii nu-și exersează libertatea, ci o refuză, sărăcind realitatea și falsificînd-o. Reconstituirea Răstignirii din proiecțiile Devs îl arată pe Hristos pe Cruce, însă de regulă noi ratăm înțelegerea acestui moment. Atenți la suferința și jertfa Mîntuitorului, suntem înclinați să neglijăm faptul că oamenii l-au răstignit pe Hristos. Ca orice scenă care ne zugrăvește răutatea omului, aceasta ne vorbește în mod eminent despre nelibertatea oamenilor.
Crima și moartea sunt posibile doar într-o lume neliberă. De aceea, refuzul libertății la care Dumnezeul întrupat i-a chemat și nu încetează să-i cheme pe oameni reprezintă în același timp un refuz al Vieții și al Adevărului. Acest refuz creează o ordine, o „împărăție” a morții care determină acțiunea umană. Doar în cadrul acestei ordini este posibil ca gesturile oamenilor să fie anticipate și controlate prin program ideologic.
Ideologia este posibilă doar într-o lume neliberă; tocmai de aceea tema libertății este capitală pentru ideologii, pentru că doar printr-o falsă libertate poate fi adevărata libertate desființată. Interzicerea credinței în Dumnezeu nu va reuși niciodată să-l desprindă pe om de Dumnezeu. Dimpotrivă, nu face decît să contribuie la răspîndirea și consolidarea credinței. Înstrăinarea omului de Dumnezeu nu este posibilă decît prin apariția unui fals dumnezeu, care nu poate veni decît din interiorul Bisericii, niciodată din afara ei. Acesta este motivul pentru Sfinții Părinți au identificat pericolul real pentru Biserică în erezie, nu în ateism sau în celelalte religii. Devs este un fals dumnezeu (iar Forest este, corespunzător, un profet mincinos, după cum i-o spune Lily) și tocmai de aceea este singurul dumnezeu de care are nevoie o lume neliberă.
Refuzul vieții implică refuzul libertății și de aceea poate fi anticipat. Lumea stăpînită de moarte va permite întotdeauna predicții sigure. În schimb, refuzul morții, refuzul ordinii păcatului nu poate fi anticipat de această lume întrucît acest refuz își are sursa într-o altă lume, într-o altă ordine. Gesturile libere nu în mod gratuit, ci în mod esențial bune, își au originea în acea lume despre care nici Lily nu știe nimic și în care nici măcar nu crede. Dar tocmai astfel de gesturi neprevăzute, ieșite din logica răului, ne îndreptățesc să sperăm că o astfel de lume este posibilă. Libertatea unui gest dedicat adevărului anticipează ordinea Învierii, adică acea realitate pe care am putea să o întrezărim fie și „ca prin oglindă, în ghicitură” (1 Cor. 13, 12) dacă nu ne-am lăsa determinați de cauzalitatea morții.
