Conspirația bună este conspirația generată de complexul de superioritate, conspirația rea este cea generată de complexul de inferioritate. Prima este născută din prezumția că înțelegi totul din ceea ce știi, iar ceea ce știi, chiar dacă nu este totul, este tot ce trebuie să știi pentru a înțelege esențialul. Cealaltă este născută din disperarea că nu mai înțelegi nimic. Conspirația bună se folosește tacit sau explicit de minciuna nobilă, și anume de convingerea că realitatea și adevărul pot fi ignorate în măsura în care îți asigură respectabilitatea, adică statutul de membru al segmentului social esențial: lucrurile înseamnă ceva pentru că tu însemni ceva. Aceasta este premisa esențială care permite elaborarea conspiraționismului bun, după cum s-a văzut în perioada pandemiei, cînd lumea bună refuza să admită că Știința i-ar putea vătăma tocmai pe cei mai devotați dintre credincioșii ei, iar această funcție a conspiraționismului bun explică de ce o mare parte dintre indivizii needucați l-au adoptat ca pe o scurtătură către lumea bună, lepădîndu-se dezgustați de propriul mediu social (iar uneori chiar și de acei membri ai propriei familii care refuzau „salvarea”) și acceptînd cu îngîmfare vaccinarea anticovid și mitologia științifică.
Conspirația rea caută cu disperare orice explicație posibilă, oricît de absurdă, care să permită depășirea statutului de membru al segmentului social neesențial: este zona în care lucrurile nu mai înseamnă nimic pentru că tu nu însemni nimic. Dar această depășire se realizează nu prin oportunism, ca în cazul parveniților care își însușesc și repetă cu un aer de superioritate lozincile lumii bune, ci prin inventarea unor teorii subversive, menite să răstoarne ierarhia socială actuală, transformînd adeptul conspiraționismului rău într-un individ special, superior prin informația secretă la care are acces. Această mecanică face ca, în ciuda convingerii segmentului educat, conspiraționismul rău să fie de fapt, prin însăși reacția sa de contestare, reacționar și progresist, în timp ce conspiraționismul bun se dezvăluie drept conservator, tradițional și conformist.
Cele două conspirații se potențează și se confirmă reciproc: dacă este adevărat că, după cum nota Alexandru Racu, presiunea seculară determină o formă de rezistență conspiraționistă (am comentat această explicație la https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2024/07/despre-credinta-crestina-si-credinta.html), trebuie subliniat totodată că reacția conspiraționismului rău autorizează la rîndul lui, fie și indirect, pretenția conspiraționismului bun de a oferi soluția corectă și de a indica răul. Astfel, în timp ce pentru conspiraționismul bun vaccinul era propus ca un panaceu universal, vaccinatul ca sfînt, iar boala de orice fel ca o formă de corupție morală în primul rînd, pentru conspiraționismul rău Sf. Euharistie era descrisă drept vaccinul adevărat, remediu sigur împotriva bolii, ratării în carieră și în dragoste și mai ales împotriva efectelor radiaților 5G care-ți transformă mintea pentru a te obliga să te supui lui Antihrist.
Prin crizele sale de isterie, ortodoxia deviantă fundamentalistă (pentru că există și o ortodoxie deviantă pluralistă și progresistă) din România a confirmat validitatea conspiraționismului bun și, în plus, a făcut din acesta o variantă acceptabilă pentru cei al căror discernămînt încă nu fusese afectat de nici unul dintre cele două tipuri de conspiraționism. Prin urmare, fiecare creștin care a rămas normal are obligația de a arăta pe de o parte că rezistența conspiraționistă la progresism/secularism nu poate reprezenta o poziție normală și cu atît mai puțin una creștină, iar pe de alta să semnaleze natura irațională a prejudecăților întreținute de clasa de mijloc și caracterul conspiraționist pe care îl dobîndește inevitabil orice explicație care confundă sensul creștin al istoriei cu progresul material sau cu dezvoltarea civilizației și culturii.
