Degenerarea este o pierdere individuală a normalității. Degenerarea a fost favorizată și întreținută în România prin pîrghii economice și educațional-formative. Noua conștiință morală care-i permite omului să se perceapă ca o ființă transcendentă, eliberată de înțelegerea creștină a binelui și răului, a fost introdusă prin darul dilematic al posibilității redefinirii binelui și răului.
Alcoolismul și sărăcia, prosperitatea și ideologia rămîn cauzele principale ale degenerării umane, cu atît mai gravă cu cît este mascată de un succes aparent: degeneratul din Vaslui a păstrat un minim contact cu realitatea și cu condiția umană care-i permit să fie mai uman, deci mai normal, față de degeneratul din Ibiza precum și față de degeneratul din mediul universitar și din mediul societății civile.
Atunci cînd majoritatea indivizilor dintr-o societate își pierde normalitatea, se pierde normalitatea în ansamblul ei, fiind anulate astfel și șansele recuperării normalității. Atunci cînd normalitatea ca o condiție a vieții umane se pierde, degenerarea încetează să mai fie un fenomen individual și ia locul normalității, determinînd noua psihologie a omului. Acest nou mediu nu produce degenerați. Produce psihopați și sociopați, încredințați că realitatea pe care și-au redefinit-o este reală pentru că așa le-a spus lor elita intelectuală.
