Trăim într-o nouă Românie, populată de români noi și îndrumată spiritual de o nouă ortodoxie. În măsura în care este desprinsă de vechea ortodoxie, inclusiv prin atașamentul față de noua ortodoxie, populația actuală este una mai înstrăinată de Dumnezeu decît cea de dinainte de 1990, ceea ce compromite din capul locului orice bine ar încerca și ar reuși să facă. Oricît ar fi de regretabil acest lucru pentru românii vechi din prezent, el îi ajută de fapt să se concentreze asupra esențialului.
Am auzit astăzi preotul sintetizînd la predică mesajul pasajului evanghelic despre sutașul din Capernaum care l-a rugat pe Hristos să-i vindece slujitorul (Matei 8, 5-13) în sensul egalității dintre oameni și al empatiei sutașului care este un exemplu pentru noi. Într-o parohie de oameni simpli, dintre care majoritatea au fost mai degrabă oameni lipsiți de autoritate și care, ca vîrstnici, sunt și mai lipsiți de autoritate, preotul sublinia importanța tratării inferiorului ca pe un egal, recomandîndu-le unor credincioși care de-a lungul vieții lor au fost în locul slugii sutașului, făcînd ceea ce li se spunea fără să știe cum este să le poruncești altora, să se poarte cu inferiorii asemenea sutașului cu slujitorul lui. Pentru că și sutașul s-a raportat la slujitor ca la un egal al său.
Ai zice că o astfel de predică, care ratează total sensul creștin al evangheliei citite la liturghia de astăzi, este doar o excepție nefericită dacă nu ai da peste predica PS Ignatie al Hușilor, pentru care episodul evanghelic ne dezvăluie trăsăturile credinței adevărate: discreție, smerenie și încredere (https://episcopiahusilor.ro/ps-ignatie-sutasul-manifesta-o-credinta-al-carei-continut-este-impregnat-de-foarte-multa-discretie). Asta poate doar potrivit Evangheliei după Apostolul Andrei Pleșu. Pentru că potrivit Evangheliei după Matei, atunci cînd Hristos laudă credința sutașului, nu o face pentru discreția, smerenia și încrederea ei, ci pentru că un om străin de credința în Mesia demonstrează că are această credință, care ar fi trebuit să fie demonstrată de fiii Împărăției, de poporul lui Israel. Credința sutașului recunoaște autoritatea dumnezeiască a lui Hristos pe care iudeii i-o contestau și de aceea Hristos declară: „Nici în Israel n-am găsit atîta credință. Și zic vouă că mulți de la răsărit și de la apus vor veni și vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac și cu Iacov în Împărăția Cerurilor. Iar fiii Împărăției vor fi aruncați în întunericul cel mai din afară; acolo va fi plîngerea și scrîșnirea dinților”.
Așa cum era clar pentru orice credincios din vechea ortodoxie românească, Hristos nu-l laudă pe sutaș pentru empatia lui pentru un slujitor bolnav, ci pentru mărturisirea lui de credință. Prima dată cînd aude cererea sutașului, Hristos îi zice simplu: bine, vin și-l vindec. În mod normal ar fi trebuit să-l laude pe sutaș în acea clipă. Însă lucrurile intră într-o altă ordine de-abia după ce sutașul îl oprește pe Hristos ca de la conducător la conducător: eu am autoritate și sunt sub autoritatea cuiva mai mare; trimit și sunt trimis. Dar Tu ești trimis de autoritatea supremă și ai autoritatea supremă. Eu acționez în numele Romei, care este puterea supremă de pe pămînt în acest moment al istorie; Tu acționezi în numele lui Dumnezeu, în numele puterii absolute în întreaga creație și în întreaga istorie și dincolo de istorie, iar cuvîntul Tău este cuvîntul lui Dumnezeu așa cum cuvîntul meu este cel al Romei. Prin această mărturisire, sutașul devine nu doar un martor al Cuvîntului lui Dumnezeu, ci și un supus al Cuvîntului lui Dumnezeu și, prin urmare, un lucrător al Împărăției Cerurilor.
Dar noua Românie și noua ortodoxie sunt noi deoarece lucrează pentru o altă împărăție decît cea pentru care lucrau România și ortodoxia vechi. Prin alegerea lor, noua Românie și noua ortodoxie s-au scos singure din Împărăția cerurilor, îndreptîndu-se încă de pe acum spre întunericul cel mai dinafară.
