Cu trei zile în urmă, am depus cererea pentru înscrierea la ora de religie
a copilului meu. Completasem formularul acela pe care-l poţi găsi peste tot,
inclusiv pe site-ul Patriarhiei. Numai că alaltăieri mi s-a spus de la şcoală
că nu e bine, cererea trebuia scrisă de mână. Am adus-o scrisă de mână. Ce
naiv, credeam că cererile sunt un lucru la îndemâna oricui! Ieri, băiatul vine
de la şcoală cu un nou formular de cerere, cel COMPLET, care include pe verso
lista cultelor recunoscute în România. Mă uit repede pe listă, văd că nu sunt
decât 18, răsuflu uşurat, Biserica Ortodoxă Română se află printre ele
(împreună cu Martorii lui Iehova, comunităţile evreieşti şi cultul musulman).
Descopăr în schimb cu îngrijorare că de pe listă lipseşte cultul satanist: dintre
cei 18, oare cine-i ţine locul? Există cel puţin un alt cult gata să se facă
frate cu dracu pentru a trece puntea, şi ăsta sigur nu poate fi BOR (http://www.hotnews.ro/stiri-esential-18293706-liviu-dragnea-primit-ordinul-sfintii-martiri-brancoveni-din-partea-patriarhului-daniel.htm).
Mai ales atunci când nu e nici o punte de trecut. Pentru că nu te înfrăţeşti cu
dracu pentru a trece puntea. Ci pentru a rămâne pe ea. Dracul ştie ce-ţi
doreşti cu adevărat, nu ce spui ori crezi că-ţi doreşti. Dacă Adam şi Eva nu-şi
doreau fructul oprit, dracul nici nu-i băga în seamă. Şi nici ei pe el.
Desigur, m-am grăbit să completez cererea, pentru cea de-a treia oară. Nu
atât din motive de conştiinţă, cât mai ales pentru că sunt curios să văd cum
arată al patrulea formular. Bine că le-am completat pe primele trei, condiţia
obligatorie pentru a-l putea primi pe cel de-al patrulea (există desigur
excepţiile de tipul „părinţii cu geci de piele”, care probabil că l-au primit
direct pe al treilea, dar asta nu ai de unde să o ştii, şi oricum, chiar dacă
ştii, te faci ca de obicei că nu observi). Din păcate, mai este doar o zi până
la data limită de depunere a cererilor de frecventare a orei de religie, aşa că
nu mă pot aştepta decât la încă unul, cel mult două formulare. În al doilea
rând, l-am completat pentru că nu vreau să ratez încă o şansă de a duce ceva
până la capăt, măcar o dată în viaţa mea. Pe măsură ce îmbătrâneşti, aceste
şanse se răresc, intervalul dintre ele fiind umplut cu şiruri tot mai lungi de
sticle goale. Iar acum sunt atât de aproape de a îndeplini pentru prima dată
ceva important cu succes.
[Editare ulterioară, 12:43
pm]
Nu ştiu ce altceva afară de sfânta inerţie a determinat BOR să recurgă la argumente
religioase şi morale în favoarea educaţiei religioase: într-o societate
determinată de cultura practic-motivaţională ele nu fac nici cât o ceapă
degerată. „Împlineşte-ţi viaţa, completează cererea!” – iată sloganul care i-ar
fi putut convinge cu adevărat pe părinţii catehizaţi de biblia succesului să-şi
înscrie copiii la ora de religie. Dar argumentele invocate de BOR nu fac doi
bani nici pentru părinţii creştini, care ştiu dureros de bine că, în realitate, BOR nu a făcut
altceva în ultima decadă decât să pună în mişcare pistoanele psihologiei succesului. Însă povestea de
succes în care a fost transformat BOR-ul perioadei daneliene tinde să arate mai
degrabă cu o poveste scurtă şi cu final nefericit, după cum o dovedeşte
interesul manifestat de părinţi pentru ora de religie.
Dignus est!
