luni, 6 aprilie 2015

Dintr-o scrisoare găsită într-una din zonele industriale abandonate de la marginea oraşului:



Femeile astea sunt nebune! Nevastă-mea a venit iar cu poveşti despre nazarineanul ăla. Una mai gogonată decât alta. Doar că asta pare să fie adevărată. Cică l-ar fi înviat pe Lazăr. Îmi închipui ce bucurie pe saduchei! La fel şi pentru Lazăr. Nevastă-mea era chiar la el acasă când s-a întâmplat minunea. O mai ajuta pe Marta la treburi, că sor-sa nu ştie decât să-ţi stea în drum. Vezi bine că nevesti-mii i-ar fi plăcut să-l descoasă pe Lazăr, doar că ăla s-a închis în cameră şi nu primeşte pe nimeni afară de Maria. Ha-ha, dacă mai avea o soră ca Marta ar fi murit la loc până acum. Eu sigur aşa aş păţi. Sau poate moare Marta prima. Cred că femeia aia înnebuneşte că nu poate să afle cu cine a vorbit el ACOLO şi ce-a făcut, mă rog, în tot timpul ăla şi aşa mai departe.
Poate trec şi eu pe la Lazăr. Tot trebuie să mă duc până-n Betania, îmi trebuie nişte curele iar potlogarii ăştia din Ierusalim îţi cer de trei ori preţul pentru orice fleac. O să-ncerc să-l înveselesc puţin. Bietul om, să învie tocmai în cea mai secetoasă primăvară din câte ştiu eu. Recoltele sunt pierdute, asta e clar. Şi să mai ai pe deasupra şi două surori ca Marta şi Maria: una te omoară cu vorbăria, ailaltă cu tăcerea şi cu plânsu’.
Da, ştiu ce-o să-i zic. Umblă vorba că o să scăpăm de biruri. Adică nazarineanul o să ne scape. Asta chiar o să-l bucure. Păi toţi amărâţii ăia care au ieşit ieri să-l întâmpine pe Iisus păreau al naibii de bucuroşi. Se pare că au înghiţit povestea cu taxele şi cu eliberarea lui Israel. Dar eu zic aşa: vom trăi şi vom vedea. Recunosc, am fost şi eu acolo. Dar nu m-am prostit ca toţi ceilalţi, cu ramuri de finic şi cu toate cântările alea. Am vrut doar să-l văd pe om. La un moment dat am fost aşa de aproape că puteam să-l ating dacă voiam. Dar nu i-am mai zis nevesti-mii, că mă punea să i-l desenez. Dacă-i spun vecinului meu Natan că Iisus pare un om de treabă, dar cam tinerel, el pricepe totul imediat. Dar o femeie trebuie să afle totul despre cineva, cum merge, cum îi sunt ochii, cu cine s-a oprit să stea de vorbă, ce-a vorbit, cât a stat, cum era îmbrăcat şi încă o mie de alte chestii. Iar dup-aia se duce să vadă dacă lucrurile stau chiar aşa. Şi la întoarcere ţi-o trânteşte dezamăgită: „Ştiam eu că dacă zici că-i blond, trebuie să fie şaten sau roşcat!”
Cică ne scapă de taxe. N-ar fi rău deloc. Bine, de când cu povestea asta cu Lazăr, unii trag nădejde că o să ne scape şi de moarte. Dar dacă asta înseamnă că nu vom mai scăpa niciodată de femeile astea cicălitoare, eu zic c-ar fi mai bine să rămânem doar la partea aia cu taxele. N-am auzit ca romanii să fi scutit vreodată pe cineva de impozite, dar dacă le-ar reduce măcar puţin şi tot ar fi o minune pe care aş vrea să o văd. Mai ales acum, când recoltele sunt pierdute. Iar dacă nazarineanul nu se ţine de cuvânt, să vezi tu dacă nu mă duc la el şi-i spun vreo două de-o să le ţină minte.
Adică ăsta chiar ne crede copii?