Printre proiectele sociale din actuala campanie susţinută
de compania Profi (http://profi.ro/salveaza_destine/),
se numără şi unul întitulat „Nu lăsa copiii de
la sate să moara!” (http://profi.ro/salveaza_destine/proiecte/salveaza-vietile-copiilor-de-la-tara-salveaza-un-destin/),
proiect al fundaţiei World Vision (http://www.worldvision.ro/voteaza-la-profi-proiectul-nu-lasa-copiii-de-la-sate-sa-moara-a609.html).
Copiii de la sate sunt vizaţi în mod special întrucât, potrivit statisticilor,
„80% din cazurile de deces la copiii sub cinci ani provin din mediul rural”.
Este lăudabilă intenţia de a dota 200 de cabinete medicale de la ţară cu
echipament medical pentru prevenirea şi tratarea bolilor respiratorii,
de informare a mamelor cu privire la bolile respiratorii, principala cauză de
deces a copiilor din România:
„In secolul 21, unul din 4 decese ale copiilor
intre 0 si 5 ani din Romania, se datoreaza bolilor respiratorii. Romania are
cea mai mare mortalitate infantila din UE iar procentul copiilor care mor in
rural este aproape dublu fata de cel al copiilor din urban” (http://www.worldvision.ro/voteaza-la-profi-proiectul-nu-lasa-copiii-de-la-sate-sa-moara-a609.html).
Mai puţin lăudabilă mi s-a părut însă prezentarea
acestui proiect: din minut în minut, oricine aflat într-un magazin Profi zilele
acestea are ocazia să audă vocea unui copil care strigă „Mama!”, fără ca cineva
să-i răspundă. Copilul e singur. Copilul e singur pentru că e un copil de la
ţară. E un copil de la ţară, deci e un destin condamnat. Sau ar fi fost un
destin condamnat, dacă nu ar fi existat corporaţiile.
Nu e nimic aici despre bolile respiratorii, ci
totul despre mamele din România. Mamele românce nu răspund. Este sugestiv aici
că în toate fotografiile care însoţesc apelul World Vision, copiii sunt singuri
(http://profi.ro/salveaza_destine/proiecte/salveaza-vietile-copiilor-de-la-tara-salveaza-un-destin/).
Mamele lipsesc. Din fericire, există multinaţionale, care aud şi văd. Doar că
lucrurile pe care ni le arată şi ni le spun tind să ne facă pe noi să nu mai
vedem şi nici să nu mai auzim aşa de bine.
Dar cine este de vină că acolo unde ar fi trebui
să răspundă o mamă, răspunde o corporaţie? Cumva unii care justificau plecarea părinţilor
la muncă în străinătate prin „darul libertăţii”? Şi care se ocupă în continuare
de sănătatea noastră, lucrând în timpul liber pentru multinaţionale din
industria nutriţionistă (http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.ro/2015/09/conservatorismul-chimic-si-stanga.html)?
„In Romania, destinele unor copii se frang din
cauza bolilor respiratorii care oriunde, in tarile civilizate, sunt diagnosticate
si vindicate”
(sic!) http://www.worldvision.ro/voteaza-la-profi-proiectul-nu-lasa-copiii-de-la-sate-sa-moara-a609.html
De fapt, în România destinele celor mai mulţi copii sunt frânte de minciunile
celor care ne îmbolnăvesc şi ne vindecă după grafic, minciuni care ne împiedică
să auzim răspunsul mamelor din România, de la oraşe şi sate deopotrivă. Această
subtilă separare a copiilor de mame, în cadrul unei campanii duse aparent cu
scopul ameliorării sănătăţii copiilor din mediul rural, ar trebui să ne prevină
asupra bunelor intenţii ale oamenilor de bună credinţă, destinatarii
manifestului unei foste noi republici.
Dar mie mi-a plăcut acest
typo involuntar, „vindicate”, pentru
că ne trimite la sensul mai adânc al cuvântului „a vindeca”: „Semantismul diferit al termenului românesc se explică mai
bine prin sensul lat. de «a elibera» (Rohlfs, Differenzierung, 39), prin ideea
de «a pune în stadiul iniţial»” (Dicţionarul etimologic român) De la “răzbunarea” originară
(lat. vĭndĭco, -áre),
românescul „vindecare” ne cere să ne „eliberăm” printr-o „revendicare”,
printr-o întoarcere. Inclusiv a mamelor la copii, a copiilor la mame.
Multinaţionalele ne vindecă băgându-ne pe toţi, pe rând şi separaţi, în cabinete specializate. Când
nouă ne trebuie căminul.
