Notă: Îi recunoaștem pe marii
magiștri după bemolul „eu nu prescriu rețete”. Îndemnul îmi pare însă cel
puțin discutabil, avînd în vedere că silueta magiștrilor noștri
post-decembriști trădeaza o evidentă complicitate cu maeștrii culinari.
Pe Cozonacul de Paști nu-l găsești la magazin.
Nu-l găsești la pangarul bisericii.
Nu-l găsești la cuscri, la socri, la vecini.
Nu-l fac gospodinele.
Nu-l face drojdia proaspătă.
Nu-l face făina proaspăt cernută.
Nu-l fac ouăle de țară.
Nu-l faci tu.
Pe Cozonacul de Paști nu-l face frămîntatul îndelungat.
Îl fac Paștile.
Cozonacul de Paști îl faci cînd te lași frămîntat
cu toate remușcările și temerile tale și nădejdile tale,
cu toți demonii tăi,
într-o plămadă de sînge și apă și oțet
și miresme
de care oricum nu mai este nevoie
pentru că a crescut, a copt
și a înviat.
