Pentru creștinii care trăiesc în cultura păgînă de astăzi, problema relației cu Cezarul și cu Dumnezeu este radical diferită față de situația de la începuturile creștinismului, cînd împăratul roman asuma un statut divin. În cadrul actualei ordini morale (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2023/06/noua-ordine-morala.html), fiecare individ este un Cezar: respectul față de celălalt, pretins în numele toleranței, diversității și incluziunii, este de fapt o formă de recunoaștere a naturii lui divine, a unei forme de transcendență dedusă din indeterminarea naturii ființei umane. Noua societate (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2023/02/nasterea-unei-natiuni-planetare.html) este una formată din zei. Politica tinde să devină o artă teurgică care urmărește tot mai puțin administrarea cetății și tot mai mult cura animarum, vindecarea sufletelor prin transformarea lor, adică prin eliberarea de orice determinare.
Dacă lucrurile stau așa, atunci sarcina actuală a creștinismului nu mai este aceea a salvării demnității omului în fața tiraniei totalitare sau a consumerismului, ci de sub tirania auto-idolatrizării. Pentru prima dată după două mii de ani, creștinii descoperă că există o propunere mai generoasă decît cea a Bisericii.
Narcisismul tot mai răspîndit de astăzi nu este o simplă tulburare de personalitate; forma lui colectivă sugerează mai degrabă apariția unei forme de cult quasi-religios, în ciuda manifestărilor lui infantile. Faptul că omul auto-zeificat prețuiește prezența celorlalți nu anulează conștiința suficienței sale divine. Noua societate este mai degrabă una formată din ființe cerești, proiect reprezentat simbolic prin drapelul Uniunii Europene.
Dar pentru că
ortodoxul român este căzut în capcana „dumnezeului din sufletul/inima
omului” și își are asigurată deja veșnicia prin sufletul său nemuritor, el nu
va percepe apostazia presupusă de auto-divinizarea post-modernă și neognostică
tocmai pentru că a realizat-o deja printr-o credință pe care îndrăznește să o numească dreaptă.
