Dacă un medic confundă pancreasul cu splina este evident că și-a cumpărat diploma odată cu halatul. Nimeni nu ar spune despre el că este un medic slab, ci mai degrabă că este un potențial criminal. Dar atunci cînd un fotbalist confundă stîngul cu dreptul, se spune că nu este în formă sau că joacă slab. Avînd în vedere că de aproximativ douăzeci de ani jucătorii naționalei de fotbal nu au fost niciodată în formă, ar trebui mai degrabă să ne întrebăm cît au dat pe diploma de fotbalist. Halatul presupun că l-au primit de la club.
Meciul naționalei mari împotriva Elveției și al naționalei mici împotriva Spaniei ne-au arătat un adevăr atît de dureros încît fie preferăm să vorbim despre altceva, fie încercăm să ne îmbătăm cu apă rece, oferindu-le jucătorilor toate scuzele. Scuze pe care le-ar merita doar în măsura în care ar fi cu adevărat fotbaliști, adică oameni care știu fotbal, nu niște băieți în echipament, un costum pe care trebuie să-l poarte nu doar pentru că sunt obligați de regulament, ci mai ales pentru că-i ajută să dea credibilitate iluziei că între ei și fotbal ar fi vreo legătură.
Fotbaliștii care reprezintă fotbalul românesc ar trebuie să reprezinte fotbalul în primul rînd. În realitate, în fiecare meci nu demonstrează decît că sunt analfabeți în fotbal și probabil în orice altceva în afară de cluburi de noapte și pițipoance. Nu doar că nu sunt capabili să înțeleagă textul fotbalului – nu știu nici măcar să-l citească.
Problema fotbaliștilor români nu este că joacă slab, ci că nu știu să joace. De aceea, soluția nu este un alt altrenor. Ei n-au nevoie de un alt antrenor, ci de o altă profesie. Sunt incapabili de o preluare, o pasă, un dribling,
nu știu să se poziționeze, reacționează cu întîrziere sau deloc. Pierd mingea
și rămîn pe loc, urmărind continuarea fazei cu detașarea unui vagabond față de
spectacolul vieții din jurul lui. Iar comentatorii meciurilor televizate sunt
complici la această reprezentație penibilă, străduindu-se să ofere cele mai
absurde scuze jucătorilor și antrenorilor: jucătorii noștri nu sunt plătiți la nivelul jucătorilor străini, jucătorii lor au mai multe meciuri importante, jucătorii lor
joacă la cluburi mari, sunt născuți în țări mari etc. Toate comparațiile sunt
false cu premeditare. În primul rînd, jucătorii români nu trebuie comparați cu jucătorii
străini, ci cu jucătorii români din trecut. Iar față de jucătorii români din
trecut, cei de astăzi sunt mai bine plătiți și beneficiază de o bază mai bună
de pregătire. Cu toate acestea, nu sunt doar mai slabi – sunt complet străini
de fotbal. Dacă profesorii au fost recompensați cu salarii mai mari pentru complicitatea
lor la distrugerea învățămîntului românesc, dacă politicienii sunt recompensați
cu indemnizații de merit pentru distrugerea României, atunci și
ultimele generații de fotbaliști români ar trebui recompensate cu salarii mai mari
pentru contribuția lor la distrugerea ideii de fotbal în România. Un fals medic ucide pacientul, un fals profesor ucide mintea elevului, un fals fotbalist ucide fotbalul.
În al doilea rînd, jucătorii români din trecut jucau tot la cluburi mici și erau născuți în aceeași țară mică precum cei de astăzi, dar asta nu-i împiedica să joace de la egal la egal cu orice echipă mare din țările mari. Pînă în anii ’90, naționala noastră putea învinge orice națională mare din lume. De douăzeci de ani, însă, ne poate învinge orice națională mai mică decît cea a României. Iar dacă jucătorii români ar avea tot atît de multe meciuri importante ca cei străini, crainicii s-ar grăbi să-i scuze invocînd oboseala. Ceea ce pentru străini este apreciat ca avantaj (acumulare de experiență, încredere) în cazul nostru ar fi invocat ca un dezavantaj (uzură, schematism).
Spania U21 nu a învins aseară pentru că a jucat mai bine fotbal, ci pentru că a jucat fotbal în primul rînd. Prima condiție în fotbal nu este să învingi – nu este nici măcar să joci bine. Prima condiție este să joci fotbal, oricît de slab. Însă jucătorilor naționalei noastre nu le merg pasele nu pentru că joacă slab, ci pentru că nu știu să paseze. Comentatorii vorbesc despre combinații și scheme tactice în condițiile în care jucătorilor români le sunt străine lucrurile elementare.
Comentatorii și antrenorii invocă lipsa încrederii jucătorilor în ei înșiși. Dar încrederea vine din ceea ce știi. Nu poți avea încredere cînd știi că nu știi, cînd știi că ești străin de fotbal. Este imposibil să ai încredere cînd tricoul naționalei te strînge pentru că este făcut pentru fotbaliști, nu pentru impostori. Nu poți să ai încredere pe teren cînd singurele preluări de care ești capabil sunt cele de la bar, cînd singurele driblinguri care îți ies sunt cele prin care fentezi întrebările puse la flash-interviurile de după meci, cînd știi să te poziționezi doar pentru pozele oficiale dinaintea partidelor, cînd singurele lovituri la care te pricepi sunt cele prin care-ți accidentezi adversarul direct, cînd reacționezi doar la criticile publicului pentru a compensa umilința din timpul fiecărei secunde din meci în care orice adversar, indiferent că joacă la o echipă mică sau mare, demonstrează că ești în plus.
În anumite momente din timpul jocului, crainicii avertizează în legătură cu pericolul ca unii jucători români să fie eliminați de pe teren din cauza comportamentului lor nesăbuit. Este o temere ridicolă: oricît de mulți jucători ar fi eliminați, naționala actuală (atît la seniori, cît și la U21) nu va rămîne niciodată cu om în minus. Toți cei rămași pe teren sunt oricum în plus.
