„Că Dumnezeu nu este al turburărei, ci al păcei”
1 Corinteni 14, 33 (Biblia sinodală, 1914)
Întreținerea confuziei nu urmărește producerea confuziei doar de dragul confuziei. După cum putem afla dintr-un text al lui Mircea Platon (https://www.scoalaclasica.com/post/mircea-miclea-%C8%99i-anti%C8%99coala-ardelean%C4%83), există o Tehnică a Confuziei, care permite creșterea controlată a confuziei. Sub presiunea ei, pacientul așteaptă cu disperare o idee clară și sigură. Așteaptă soluția. Și cu cît confuzia este mai mare, cu atît soluția poate fi mai absurdă, în ciuda clarității ei și cu cît pare mai salvatoare, cu atît poate fi mai mortală. Pe fondul confuziei poți pretinde „stabilitate de dragul schimbării” și să fii perceput totuși ca o minte lucidă, după cum arată M. Platon:
„Specific discursului dlui Miclea este că mereu semnalizează dreapta și face stânga, după cum am arătat și mai sus. De exemplu, se plânge de „politizarea” excesivă a școlii, dar apoi descoperim că acest lucru nu se referă la incompetență, ci la imposibilitatea de a fi înveșnicit într-un post pentru a face reformă școlii. Dl Miclea vrea stabilitate de dragul schimbării. Sau vorbește de „permisivitatea” prea mare și, când te gândești că atacă laxitatea morală a școlii și introducerea de pseudo-materii care favorizează această descompunere, descoperi că denunțul „permisivității” ascunde de fapt un atac la adresa memorizării. Sau asculți un discurs despre pericolele tehnologiei și apoi ești sfătuit cum să-ți droghezi și îmbolnăvești puțin copilul. Doar puțin, fiindcă așa e acum.” (https://www.scoalaclasica.com/post/mircea-miclea-%C8%99i-anti%C8%99coala-ardelean%C4%83).
Confuzia este un instrument excelent pentru echivalarea unor lucruri diferite și chiar opuse, pentru a face ca inacceptabilul să devină acceptabil în anumite condiții și într-o anumită măsură. Este utilă mai ales pentru că-i permite părintelui confuziei să ofere o pace pe care nu o cunoaște și o realitate pe care a pierdut-o.
