Mă simt vinovat față de cei aproximativ douăzeci de cititori ai blogului meu că uneori îi plictisesc cu unele lucruri lipsite de însemnătate. Consider însă că împart povara acestor gesturi cu cei trei bețivi cu care mă sfătuiesc zilnic. De fapt, doar ei sunt de vină: dacă nu ar fi plecat acasă atît de devreme, lăsîndu-mă să beau de unul singur, nu aș fi îndrăznit niciodată să deranjez persoane respectabile, adică treze, la ore nepotrivite și încă pentru o nimica toată.
De data aceasta, neînsemnătatea este măsurată în bănuțul și în rugăciunea cerută de românii care au plecat de-acasă pentru culesul căpșunelor și sparanghelului în țări de-afară ca afară și care au rămas pe dinafară chiar și atunci cînd au reușit să se întoarcă. Îi putem vedea și înțelege mai bine în piesa lui Gillian Welch, „One More Dollar” :
