Cumpana. O viziune ortodoxa: Noua ortodoxie și duhul ei

miercuri, 25 septembrie 2024

Noua ortodoxie și duhul ei

Noua ortodoxie își închipuie că poate dobîndi Duhul Sfînt cu ajutorul duhului lumesc. Duhul lumesc oferă un bine lumesc, care împiedică de fapt împlinirea creștină, fiind străin de duhul Fericirilor. Atunci cînd pretinde că urmărește binele, noua ortodoxie vrea de fapt să-i fie bine (ca să nu-i fie rău). Prin tot ce face și spune, noua ortodoxie arată cît este de potrivnică înțelegerii creștine a binelui și a fericirii.

Noua ortodoxie este convinsă că poate conlucra cu răul cîtă vreme scopul este bun. Nu numai că acceptarea răului nu poate duce la bine așa cum o pîine din făină de neghină nu poate fi ca o pîine din făină de grîu curat, dar nici măcar acest scop nu este bun în sens creștin. De vreme ce urmărește împăcarea cu lumea, slava lumească și desfătarea lumească, posibilitatea existenței unui bine străin lumii, așadar dobîndit doar prin lepădarea de lume, i se pare noii ortodoxii de neconceput.

Moto

„Singura problemă a Părintelui Nicolae Steinhardt era aceea de a cîntări cît anume din ceea ce primise prin botez trebuia convertit într-o atitudine civică de protest fată de imoralitatea, de şmechereala şi de laşitatea ce abundau în jurul nostru. Colindam împreună pădurile Clujului, încercînd să întocmim liste de potenţiali protestatari. Nu ajungeam niciodată la mai mult de cîteva zeci de persoane fiabile, cu care, spunea el, nu puteam face mare lucru. Era nevoie de sute, de mii. Puteam, eventual, să ne salvăm sufletele, dar nu puteam să schimbăm cu adevărat situaţia politică. Era foarte preocupat şi trist pentru asta.”

Virgil Ciomoş („Nicolae Steinhardt era un lucrător ascuns al rugăciunii inimii” Convorbiri literare, nr. 11, 2009,

http://convorbiri-literare.dntis.ro/CIOMOSnov9.html)

„Dacă înţelegem bine textul eshatologic al Sfintei Scripturi, urmează că încrederea şi curajul vor defini pe deplin natura celei din urmă epoci. Cultura „creştină” înconjurătoare şi tradiţiile susţinute de ea îşi vor pierde influenţa. Această pierdere va ţine de primejdia generată de scandal, primejdie despre care s-a spus: „îi va amăgi, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi” (Matei 24, 24).

Solitudinea în credinţă va fi teribilă. Dragostea va dispărea de la faţa lumii (Matei 23, 12), dar cu atît mai preţioasă va fi această dragoste cînd va izvorî dinspre un om solitar către un altul, fapt ce va implica un curaj al inimii zămislit din urgenţa iubirii lui Dumnezeu aşa cum a fost ea arătată în Hristos. […] Dacă vorbim aici despre apropierea Sfîrşitului, nu înţelegem apropiere în sensul timpului, ci în sensul în care ea ţine de esenţa Sfîrşitului, căci în esenţă existenţa omului se apropie acum de o decizie absolută. Efectiv fiecare consecinţă a acestei decizii poartă cu sine cea mai mare potenţialitate şi cea mai teribilă primejdie.”

Romano Guardini, The End of the Modern World, ISI Books, 1998, pp. 108-109 (volumul cuprinde o serie de prelegeri susţinute de Guardini între anii 1947-1949).