Există în ortodoxia românească convingerea, umanistă în esența ei, potrivit căreia persoana ar fi diferită de individ prin generozitate, altruism și sensibilitate pentru spiritualitate și frumos. Deci, vrînd-nevrînd, persoana este receptivă și la Hristos, care este bun și frumos. Oricine rămîne convins că frumusețea va salva lumea și că soluția la problemele omului se află în spiritualitate primește în noua ortodoxie aura persoanei. În realitate, acesta este doar un individ înzestrat cu o serie de calități lăudabile. Dar nici o calitate nu face din cineva persoană și, de fapt, nimeni nu primește calitatea persoanei doar odată cu statutul de membru al Bisericii. Dacă Biserica este atît de slăbită astăzi, este pentru că indivizii care o vizitează sunt incapabili să participe la viața ei.
După cum am mai spus și în alte texte, persoana este o categorie teologică: în sens propriu, doar Dumnezeu este persoană. Omul poate deveni persoană pe măsura participării lui la Persoana divină. Prin urmare, persoana este proprie doar creștinismului și nu poate fi atinsă decît printr-un efort conștient atît de scopul vieții creștine, și anume asemănarea cu Hristos, cît și de prețul acestei vieți, și anume crucea lui Hristos.
Unii creștini cred că această asemănare se poate realiza cel mai bine pe calea reformată, alții pe cea catolică, alții pe cea ortodoxă. Din păcate, „cel mai bine” nu înseamnă pentru majoritatea creștinilor cel mai deplin, ci doar „cel mai sigur”. Siguranța realizării asemănării este însă invers proporțională cu deplinătatea ei, viața în Hristos ajungînd cu atît mai mediocră cu cît devine mai sigură. În noua ortodoxie din România, viața în Hristos a devenit atît de sigură încît credincioșii se pot descurca foarte bine și, de fapt, chiar mai bine fără Hristos, pe care l-au înlocuit cu Dumnezeul care le convine, mai precis cu o putere impersonală care le rezolvă problemele.
Am arătat în mai multe rînduri cum în ultimele două decenii conștiința obștească a caracterului personal al lui Dumnezeu a fost slăbită în mod premeditat în BOR de liderii ortodocși prin introducerea categoriei transpersonalului, în scopul asigurării unei forme de ecumenism mistic pan-religios și prin încurajarea adoptării unei forme de dezvoltare personală care să le permită ortodocșilor rezistența psihică nu doar într-o lume tot mai alienată, ci mai ales într-o biserică tot mai alienată. De aceea, membrii NBOR n-au nicio șansă să aspire către persoană în condițiile în care pentru liderii noii ortodoxii realitatea nu mai contează: pentru unii panteismul păgîn, pentru alții progresul istoric pot însemna creștinism. Proiectul pastoral al noii ortodoxii din România este nu doar diferit, ci total opus naturii și misiunii Bisericii, care, ca trup mistic, oferă darul creșterii credincioșilor în Hristos.
