Lucrurile care contează sunt cele care ne pot salva. A crede că putem apăra lucrurile care ne apără înseamnă în definitiv a nu crede în ele: dacă le putem salva, atunci ne putem salva oricînd și singuri. Așa se explică probabil convingerea ortodoxului român de astăzi că poate salva lucrurile care contează: el s-a salvat deja prin apartenența la neamul absolut. Doar acolo unde această credință în nemurirea colectivă este slăbită, „siguranța mîntuirii” individuală oferită de neoprotestanți poate găsi un teren favorabil. Poate că ar trebui să ne întrebăm cît de mult contează și cît de sigură este o salvare care contează pe noi, fie ca neam, fie ca indivizi.
Nu putem salva dimineața, nu putem salva începutul, nu putem salva nimic din ceea ce contează. Nu putem decît să ne dorim să ne trezim, în fiecare dimineață, în ordinea salvării care contează tocmai pentru că nu este realizată de noi.
