După cum a devenit limpede în scurt timp, la ultimele alegeri prezidențiale a fost votat de fapt primul-ministru, relevanța politică a celor doi candidați fiind determinată de fapt de rolul președintelui în numirea premierului. Fără asocierea cu Georgescu, respectiv cu Bolojan, era puțin probabil ca Simion și Dan să ajungă în finală. Din acest punct de vedere, este mai ușor de înțeles atît de ce electoratul lui Dan îi cere să nu-i mai stea în cale lui Bolojan, cît și de ce eșecul lui Simion este perceput de electoratul suveranist mai ales ca un eșec de a-l asuma și susține în continuare pe Georgescu.
Dacă începutul sfîrșitului culturii române poate fi identificat în monopolul cultural exercitat la începutul anilor 1990 de misionarii Societății deschise, asistăm în prezent la sfîrșitul sfîrșitului ei. Sarcina lui Bolojan este prin urmare nu doar una economică și politică, ci și una socială și culturală. Sub pretextul închiderii incubatoarelor naționalismului mistic, noul regim de austeritate economică și monitorizare socială urmărește de fapt împiedicarea recuperării conștiinței naționale parazitată și coruptă de legionari și de comuniști deopotrivă (și de neolegionari după 1990). Întrucît civilizarea românilor prin convertire și inculturare s-a dovedit a fi mai lentă decît părea cu 35 de ani în urmă, toate resursele și eforturile vor fi rezervate de-acum doar pentru cei convertiți la progresism, adică pentru cei „salvați” deja, așa cum în urmă cu doar doi, trei ani, pentru anumite servicii, accesul și resursele erau rezervate doar pentru cei vaccinați.
Deși încercarea lui Călin Georgescu de inversare a rolurilor, astfel încît privilegiile să fie rezervate neamului absolut constituit din conspiraționiști, maneliști, simpatizanți legionari, monahi auriți, intelectuali ratați și alți cetățeni sensibili la vibrațiile cosmice, părea să anunțe un nou început, ea s-a dovedit a fi pînă la urmă doar unul din semnele specifice sfîrșitului, fapt care confirmă o dată în plus caracterul nefiresc al fenomenului Georgescu.
