Cugetarea la moarte îl ajuta pe ortodoxul român de ieri să se pregătească pentru viața curată, mai precis pentru viața sfîntă adusă de ascultarea de Stăpînul, Dăruitorul și Izvorul vieții. Pentru ortodoxul român de astăzi, cugetarea la moarte este o parte din preocuparea pentru o viață proprie lungă și sănătoasă. Grăsimile, sucurile carbogazoase și țigările sunt pentru ortodoxul de astăzi ceea ce erau păcatul și înstrăinarea de Dumnezeu pentru ortodoxul de ieri așa cum somnul odihnitor, mișcarea și consumul de minim doi litri de apă pe zi reprezintă pentru ortodoxul de astăzi ceea ce erau postul, privegherea și pelerinajul pentru cel de ieri. Totuși, în ciuda aparențelor, cugetarea la moarte rămîne pentru ortodoxul de astăzi un exercițiu spiritual, chiar dacă este practicată în bucătărie ori urmărind meniul într-un restaurant.
Pierderea conștiinței creștine a sufletului nu a eliminat capacitatea spirituală a omului, ci l-a obligat să limiteze dimensiunea spirituală strict la ordinea materială. Ortodoxul de astăzi, părtaș la proiectul modern de anihilare sufletească, nu se pregătește pe sine pentru moarte, ci pregătește moartea pentru sine, încercînd să-i dea acesteia aparența vieții, fără să-și dea seama că în felul acesta nu face decît să recunoască lipsa de șanse a vieții sale. Speranța, credința și iubirea limitate la viața aceasta sunt lipsite de sens pentru că sunt lipsite de conținut: au prea puțină viață în ele pentru că nu au nimic din viața cealaltă.
Niciodată nu a existat în istoria omului o cultură, oricît de primitivă, care să nu îndrăznească să privească dincolo de moarte. Omul de astăzi marchează apariția unui tip uman fără precedent în istorie, și anume a unui fel de om căruia îi lipsește înțelegerea morții și a vieții ca ordini total opuse, ca împărății aflate într-un război care nu va sfîrși decît odată cu biruința uneia dintre ele.
Omul de astăzi, creștin ori secular, prepară moartea cu mirodeniile vieții, urmărind să-i dea morții un gust bun, un gust de viață ori cel puțin să o facă astfel încît să o poată înghiți mai ușor în timp ce se gîndește la ceva pozitiv. Ortodoxia miresmelor, compusă de bucătarii educați ai noii ortodoxii răspîndită ca neghina după 1990, în timp ce majoritatea dormea, este în același timp o carte de bucate și un manual de îmbălsămare și mi se pare relevant că termenul vechi „aromeală” însemna „ispită, stare de somnolență” (https://dexonline.ro/definitie/arom%C4%83/408784). Pentru ortodoxul de ieri, cugetarea la moarte era un exercițiu de trezvie și de împotrivire la ispite; pentru ortodoxul de astăzi, ea este un exercițiu de cedare la seducții și de veșnică adormire.
