Există înăuntru și există în afară. Există imanență
și transcendență, opuse doar pentru cei care n-au fost niciodată înăuntru ori
pe-afară. Imanent versus transcendent este doar o temă de interval.
De cînd îi știu, zeul dinafară și zeul dinăuntru
au fost cei mai buni prieteni. Cine te aduce acasă, dacă nu glasul zeului
dinăuntru, strigîndu-și prietenul cel mai bun? Sau, dacă ești în casă, nu te
bucuri cînd îl auzi pe zeul dinafară strigîndu-l pe cel dinăuntru? Nu te
grăbești de fiecare dată să te încalți și să te duci cu ei la joacă?
Sînt porc pentru că te cunosc. Pentru că tu mă cunoşti. Pentru că nu te
cunosc sau pentru că tu nu mă cunoşti. Pentru că sînt şeful tău. Pentru că sunt
prietenul tău. Fratele tău. Tatăl tău. Pentru că sînt bărbat.
Sînt porc pentru că îmi permit. Pentru că îmi permiţi. Pentru că te înţeleg
sau pentru că nu te înţeleg.
Sînt porc pentru că eşti străin. Sînt porc pentru că eşti vecinul meu. Sînt
porc pentru că sînt şmecher, sînt porc pentru că sunt fraier.
Sînt porc pentru că sînt creştin. D-aia mă rog. Nu mă rog pentru că sînt
porc, mă rog pentru că sînt creştin. D-aia sunt porc.
Uneori am impresia că trăiesc într-un banc a cărui
poantă nu o pricep. Mă aştept ca în orice moment să apară o bufniţă, sau un
iepuraş, să-mi explice care-i faza.
Astăzi a fost foarte cald în majoritatea României.
Atît de cald, încît lumea ar fi trebuit în mod normal să fie îngrijorată. Ceea
ce, evident, nu are cum să se-ntîmple într-un banc. Cel puţin, nu în bancul în
care trăiesc eu. Pentru că toţi cei pe care i-am auzit astăzi erau îngrijoraţi
de prognoza meteo care anunţa că temperaturile revin la normal: „Ai auzit? Cică
se răceşte vremea!”
Blues-ul nu e făcut pentru oamenii care ştiu să
cînte, şi nici pentru cei cărora doar le place muzica. După cum îi spune Ma Rainey
lui Bessie Smith în filmul Bessie (https://en.wikipedia.org/wiki/Bessie_%28film%29),
„trebuie să pui altceva în muzică. Blues-ul nu trebuie să-i facă pe oameni să
te ştie pe tine, ci să-i facă pe oameni să ştie că tu îi cunoşti pe ei” (“You got to put something else in it. The blues is
not about people knowing you, it’s about you knowing people.”) Poate că proasta alegere,
cea a celebrităţii, le produce artiştilor care au făcut-o acea remuşcare al cărei
glas nu poate fi înăbuşit decît cu ajutorul alcoolului şi drogurilor.
Şi Janis Joplin căuta acel altceva şi spera că e
destul de rezistentă pentru a rezista heroinei şi drogurilor pînă cînd îl va
descoperi. Doar că-l descoperise, încă din adolescenţă, însă l-a pierdut pe
drum.
Bessie şi Janis: Lttle Girl Blue (http://www.cinemagia.ro/filme/janis-little-girl-blue-1023521/)
sunt două filme lansate anul trecut, şi în ambele există cîteva elemente
comune. Dincolo de faptul că Janis Joplin aparţine tradiţiei muzicii blues,
fapt asumat, pe lîngă muzica ei, şi de gestul simbolic de a ridica, cu două
luni înainte de propria moarte, o piatră funerară la mormîntul nemarcat al lui
Bessie.
Ambele artiste au fost bi-sexuale, ambele
dependente de alcool (şi heroină, în cazul lui Joplin), ambele au avut o
copilărie şi adolescenţă nefericită (Bessie din cauza sărăciei, a segregaţiei
şi a pierderii părinţilor, Joplin din cauza diferenţelor dintre ea şi toţi cei
din jur, izolării şi bătăii de joc la care a fost supusă ca elevă de liceu şi
ulterior ca studentă) şi, într-un sens, ambele erau de culoare. Amîndouă
şi-au pierdut viaţa nu doar în mod prematur, ci exact în momentul în care îşi
găsiseră, ori mai bine zis regăsiseră iubirea care le-ar fi putut salva.
Cred că Janis Joplin a iubit blues-ul, dar a ales
rock-ul pentru a se face cunoscută. Pentru a plăti nişte poliţe, pentru a-şi
lua într-un fel revanşa pentru umilinţele îndurate ca adolescentă şi tînără
femeie în Port Arthur, Texas. Muzica blues oferă o corespondenţă suplimentară
între cele două cîntăreţe, şi anume prin inadecvarea titlurilor care le-au fost
acordate. Pentru că nu ştiu cît de potrivit este să numeşti o cîntăreaţă de
blues, oricît de mare, „Împărăteasa Blues-ului”, cum a fost supranumită Bessie
Smith, avînd în vedere că muzica blues era cîntată de săracii din zonele rurale.
Poate că acest titlu nu face decît să confirme că Bessie nu a urmat sfatul lui
Ma Rainey; iar „Regina Soul-ului
Psihedelic” (un gen desprins din rockul psihedelic interpretat de Hendrix) nu
face decît să confirme o relaţie psihedelică, mediată chimic, cu sufletul şi, în felul acesta,
depărtarea lui Janis Joplin de „locul” predilect al blues-ului. Caracterizarea
din titlul filmului, „Little Girl Blue” o reprezintă însă mai bine, reţinîndu-i
umanitatea şi, în felul acesta, asigurîndu-i posibilitatea relaţiei cu blues-ul.
[1]
Ar fi putut reluarea relaţiei cu David Neuhaus,
singurul om care a reuşit să o facă pe cîntăreaţă să renunţe la droguri, să o
readucă la muzica cu care începuse, care o formase: Bessie Smith, Ma Rainey, Lead Belly, Odetta, Billie
Holiday sau Big Mama Thornton? În ziua de 3 octombrie 1970, Joplin a trecut pe la studioul
de înregistrări pentru a asculta versiunea instrumentală a piesei “Buried Alive in the Blues”, urmînd ca a doua zi să revină
pentru înregistrarea părţii vocale (https://en.wikipedia.org/wiki/Janis_Joplin).
Dar nu a mai apucat: în ziua respectivă a fost găsită moartă din cauza unei supradoze de heroină. La recepţie se afla
scrisoarea de la David, care-o anunţa că o aşteaptă.
“The true measure of the success of the Love-In is
the love that came out” (http://www.dailynews.com/opinion/20070617/hippie-hippie-shakedown-but-where-was-love)
a observat cineva, rezumînd fără drept de apel falimentul culturii hippie. [1] Janis Joplin a tînjit după iubire, dar
aceasta a continuat să-i fie refuzată şi de comunitatea hippie, la fel cum îi
fusese refuzată şi în liceu. Pentru că, de data aceasta, nimeni nu o avea, de
vreme ce o căutau, cu toţii, în altă parte. O căutau în iubirea liberă (sau mai
degrabă în cea gratis, cum observă caustic Dawn Eden, autoarea articolului
citat mai sus). O căutau în alcool, droguri şi, evident, în muzică.
Cred că una dintre diferenţele dintre blues şi
celelalte genuri muzicale este că blues-ul vorbeşte despre lucrurile pe care le
iubeşte; în celelalte cazuri, se vorbeşte mai mult despre ce te iubeşte sau nu
te iubeşte, despre iubirea pe care o cauţi, o aştepţi. De aceea „legendele” blues
rămîn întotdeauna locale, ori se-ntorc acasă, în cine ştie ce
orăşel prăpădit sau fermă în declin. Nu devin „staruri”. Blues-ul se pricepe la
oameni tocmai pentru că cineva iubeşte ceva sau pe cineva. Blues-ul e blue nu
pentru că cineva nu e băgat în seamă, ci pentru că cineva a pierdut sau simte
că va pierde lucrul pe care-l iubeşte. Dar tocmai pentru că iubeşte ceva, blues-ul
nu se poate pierde pe sine, indiferent de orice altceva ar putea pierde. Pentru
că blues-ul, după cum sfătuia „Mama Blues-ului”, Ma Rainey, pune altceva în
muzică în afară de muzică. Şi anume, pune singurul lucru care ar putea intra în
muzică, şi pentru care muzica a fost anume făcută.
„Ce lucru bun îţi poate aduce băutura?”, întreba o
Janis Joplin într-un blues cîntat în jurul vîrstei de douăzeci de ani (https://www.youtube.com/watch?v=0fyQ1k94boE).
Te loveşte de două ori: te lasă cu tristeţea, dar îţi ia blues-ul. Iar odată ce ţi-a luat blues-ul,
îţi poate lua oricînd şi viaţa.
Note:
[1] Acesta este, de altfel, poate
cel mai mare merit al filmului, şi anume surprinderea vulnerabilităţii unei
Janis care, într-un sens profund, şi-ar fi dorit să se poată întoarce acasă,
după cum subliniază în mod fericit un comentator: „She defied and transcended those expectations in the
grand manner, going from Port Arthur outcast to major San Francisco
scene-insider in three years, but she still wrote home to her family every week
and remained that yearning Port Arthur girl somewhere deep inside. Without that
side of her, well filled out here by Berg, Janis Joplin almost wouldn’t make
sense, and her music would likely lack that essential woundedness that animates
it from within.” http://www.theguardian.com/film/2016/feb/01/janis-joplin-little-girl-blue
Ştiind că în revista Familia Ortodoxă au apărut o serie de articole argumentate în
legătură cu subiectul vaccinurilor, am intrat pe site-ul revistei. Dar am
descoperit cu surprindere un articol care, în ciuda faptului că părea bine
documentat, exprima convingerea fermă că firma care produce Brînza Brădet este
victima unui complot; din cîte am înţeles eu, autorul părea să sugereze că
producătorul român a fost expus la un tratament toxic într-un mod la fel de
nejustificat şi abuziv precum cel în care românii sunt forţaţi să-şi vaccineze copiii (http://www.familiaortodoxa.ro/2016/03/29/vaccinare-sau-totalitarism-i/).
[1] De altfel, autorul încearcă să
demonstreze că tocmai vaccinurile ar putea fi responsabile de îmbolnăvirile
copiilor care au consumat produsele firmei Brădet. Fără a avea însă nici o
dovadă.
Sper că autorul înţelege mai bine problema
vaccinurilor decît situaţia în care a fost implicată firma Lactate Brădet,
şapte dintre angajaţii ei fiind descoperiţi infestaţi cu E. coli, dintre care
trei cu tulpina găsită chiar la copiii îmbolnăviţi [2]. Nu de alta, dar nu cred că este bine să schimbăm un complot cu
altul. De pildă, complotul care ne cere să ne vaccinăm cu cel care ne cere să
nu ne vaccinăm. [3] Sau poate, cine
ştie, dacă o firmă precum Brădet, de pildă Frăsinet sau Paltinet, ar obţine
patentul…
Note:
[1] „În data de 17 martie, Eurosurveillance
publica un studiu care a fost preluat de cea mai mare parte a presei din
România și dat drept dovada certă a faptului că fabrica de brânzeturi de la Brădet
este în spatele întregii epidemii. Chiar s-a cerut retragerea produselor Brădet
de pe piaţa internaţională şi, astfel, încă un mic producător român va putea fi
falimentat. Ne putem culca liniştiţi, căci duşmanul a fost înlăturat, iar
copiii noştri sunt în siguranţă.
Dacă totuşi vom arunca o privire pe acest studiu, cel puţin cei care au mai
citit măcar o dată în viaţă abstractul unei cercetări de acest tip vor putea
constata că nu există absolut nici o dovadă că îmbolnăvirile copiilor
s-ar datora brânzei de Brădet, care este consumată de mai mulţi ani de români
din toată ţara şi chiar de străini, fără să se semnaleze niciodată vreo
problemă în urma consumării ei. Dimpotrivă, caşcavalul de Brădet este
considerat de cei mai mulţi ca unul dintre cele mai bune de pe piaţa
românească, produs şi vândut încă de români.”
[2] „Institutul “Cantacuzino” n-a
efectuat teste complexe pe probele nici unuia dintre copiii despre care se știa că au consumat sau au
fost în contact cu produse de la Lactate Brădet. Institutul a efectuat teste pe
probele unui copil din Argeș care nu consumase produse de la
Brădet, pe probele unui copil din Sibiu care nu consumase produse de la Brădet și pe probele unui copil
din Bacău care nu consumase produse de la Brădet. Toți cei trei copii nu aveau
legătură între ei, nu aveau legătură nici cu produsele firmei din Argeșși nu aveau legătură nici
cu valul de îmbolnăviri din Argeș, îmbolnăvirea lor petrecându-se
la ceva timp de la epidemia inițială, din luna februarie. Și, deși DSP Argeș a furnizat informații conform cărora, în
urma anchetei epidemiologice efectuate, cel puțin trei copii consumaseră
brânză de la Brădet (doi chiar din lotul testat, iar unul dintre copii era
chiar unul dintre cei decedați), către Institutul
“Cantacuzino” nu au fost trimise spre testare probe de la nici unul dintre acești trei copii. Că
Internetul a ignorat asta nu e atât de grav, dar presa nu are nici o scuză.
În fine, săptămâna trecută lucrurile au fost repuse la punct de către două
analize independente între ele, efectuate la mii de kilometri distanță: italienii au
descoperit că un copil dintr-o familie de români s-a îmbolnăvit de sindrom
hemolitic uremic din cauza consumului de brânză Brădet, iar șapte angajați ai fabricii lui Marius
Badea au fost depistați ca fiind infestați cu E. coli, trei dintre ei
purtând exact, dar exact tulpina aia ucigașă. Din 400 de produse
testate de autorități în acest caz, singurul în care s-a găsit E. coli a fost
brânza de la Brădet. Atât cea vărsată, care a ajuns în magazinele din Argeș, cât și cea ambalată, care a
ajuns tocmai în Italia. Angajații fabricii care producea acea
brânză erau purtătorii bacteriei ucigașe.” http://www.catavencii.ro/e-coli-nu-crede-n-lacrimi/.
Vezi şi http://www.catavencii.ro/lactate-bradet-presedinte/
precum şi http://www.catavencii.ro/sinucidere-cu-e-coli/